Dezacord al ministrului Educației, Monica Anisie, în discursul din Parlament: Am fost persoana care am organizat concursul de directori

[jp_post_view]
Monica Anisie / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„În 2016, din funcția de secretar de stat, am fost persoana care – după mai mult de 10 ani în care directorii au fost ținuți captivi politic – am organizat concursul de directori”. Declarația care conține dezacordul „am fost persoana care (…) am organizat” îi aparține ministrului Educației, Monica Anisie.

Greșeala a fost făcută în cadrul discursului susținut de Anisie în Camera Deputaților, unde astăzi, 25 mai 2020, a fost dezbătută moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei. Moţiunea intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată” este semnată de 93 de deputaţi Pro România şi PSD și a fost depusă la Parlament de Victor Ponta, șeful Pro România.

Amintim că Monica Anisie este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Vianu din București, este președintele PNL Sector 2 și coordonatorul comisiei de educație pentru învățământ preuniversitar din PNL.

VIDEO: Discursul susținut de Monica Anisie în Parlament:

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Citește și:

 


6 comments
  1. Are si PNL-ul Dancila ei! Diferenta e ca, a PNL-ului, mai este si ministrul al educatiei! Invatamantul e pe tobogan de multi ani, nu ma mai mira ca „pe care” si „care” sunt necunoscute pentru multi.

  2. ‘Felicitari’, ati descoperit o greseala intr-un discurs… Edupedu isi cam pierde, incet si sigur, calitatea articolelor cu care ne obisnuise! Pacat!

  3. Ponta era cel mai nimerit pentru motiunea PSD-ului. El se pricepe la copy – paste mai ales la tezele de doctorat. Dezacordul ministrului Anisie este „nevinovat”. Gândiți-vă ce dezacorduri ar fi făcut într-o situație similară Dăncilă. Intrebarea este de ce tocmai susținătorii unor campioni la schilodirea limbii române vor să se erijeze în apărătorii acesteia, prin punerea într-o lumină nefavorabilă a unui vorbitor stresat de hienele care-i vânează fiecare cuvânt.

  4. Ce-ar fi sa vina si dansa la examenele astea irealizabile fizic, sa le dea si ea in conditiile curente imposibile?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Școlile și grădinițele private pot primi copiii și elevii fizic la cursuri, legal, de mâine, în timp ce în tot sistemul de stat e vacanță forțată. Hotărârea Guvernului, care aplică hotărârea CNSU, prevede că școlile sunt deschise de luni și desfășoară activități didactice

Școlile și grădinițele private pot face cursuri și activități cu prezență fizică, legal, de luni, potrivit Hotărârii de Guvern care aprobă măsurile propuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de…
Vezi articolul

Un sediu al ARACIP a fost spart luna trecută. Poliția și procuratura investighează o tentativă de furt calificat la agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele / Șefa ARACIP, Mariana Dogaru, sfidătoare la adresa presei: Considerăm că nu reprezintă un interes pentru colegii din sistemul de învățământ

Un sediu din București al Agenției care acreditează, autorizează și evaluează școlile și grădinițele din sistemul public sau privat de învățământ, ARACIP, a fost spart pe 8 aprilie, potrivit unui…
Vezi articolul
Total
0
Share