Diana Mocanu, Editura Gama: Curentul extremist reprezintă o amenințare nu doar pentru parcursul nostru european sau pentru economia României, ci și pentru educație. Validarea unui discurs anti-știință, compus dintr-un amestec de falsuri și mistificări reprezintă, în fapt, o poziție împotriva cunoașterii

254 de vizualizări
Foto: Editura Gama
„O Românie educată nu poate fi o Românie unde aproape jumătate dintre elevi nu înțeleg ceea ce citesc, iar cărți cumpără doar șase oameni dintr-o sută”, a declarat Diana Mocanu, fondatoarea Editurii Gama, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”, care a avut loc între 4 și 8 decembrie la Romexpo. Aceasta a tras un semnal de alarmă cu privire la situația dezamăgitoare a educației din România și a catalogat calea pro-occidentală ca fiind singura soluție pentru o țară cu adevărat educată.

„Curentul extremist reprezintă o amenințare nu doar pentru parcursul nostru european sau pentru economia României, ci și pentru educație. Validarea unui discurs anti-știință, compus dintr-un amestec de falsuri și mistificări reprezintă, în fapt, o poziție împotriva cunoașterii”, a explicat Diana Mocanu.

„Singura șansă pentru îndeplinirea dezideratului de a avea o Românie cu adevărat educată este continuarea drumului european, pro-occidental, bazat pe deschidere și colaborare”, a mai adăugat aceasta.

Potrivit comunicatului de presă din partea Editurii Gama, care reia datele Eurobarometru și Eurostat din ultimii 2 ani, cetățenii români citesc mai puțin de 5 minute pe zi, iar 7 din 10 nu citesc nicio carte în decursul unui an. Mai mult de atât, doar 2% din bugetul lunar al unei familii este alocat educației, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) și citate în comunicat.

Oana Gheorghiu, co-fondatoarea Asociației „Dăruiește viață” a accentuat faptul că atât educația, cât și sănătatea sunt domenii pe care instituțiile statului le-au neglijat în ultimii 35 de ani.

„Cred că sănătatea și educația sunt două domenii cheie pentru România și, din păcate, două domenii în care instituțiile statului au dezamăgit constant în ultimii 35 de ani. 350.000 de oameni și 8.000 de companii au construit un Spital așa cum statul nu a reușit în această perioadă. În educație sunt multe ONG-uri care fac treaba statului. România va progresa doar dacă va avea grijă de sănătatea și de educația copiilor săi”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel către autorități: Personalul medical din școli, trimis „în prima linie de prevenire și combatere” a epidemiei Covid-19, trebuie să primească instruire și echipamente de protecție – Comisia de Medicină Școlară

Personalul medical din cabinetele medicale și stomatologice din școli și universități, detajat de autorități la direcțiile de sănătate publică prin ordinul direct al primului ministru, este în prima linie de…
Vezi articolul

În România am dezvoltat o cultură generală amplă, dar în Marea Britanie am învățat să articulez ce am în minte, spune Elena Rădulescu, studentă la Oxford și olimpică la dezbateri: Dacă la noi stai în bancă și asculți ce predică profesorul, în Anglia foarte multe dintre ore se bazează pe discuții

În România am dezvoltat o cultură generală amplă, dar în Marea Britanie am învățat să articulez ce am în minte, spune Elena Rădulescu, studentă în anul III la Universitatea Oxford…
Vezi articolul

Profesorul Răzvan Voncu, unul dintre semnatarii memoriului care apără programa de clasa a IX-a: Cum dăm competențe fără conținuturi? Pe ce? Elevul trebuie să învețe să se desprindă, să nu-i placă. Cum va învăța ce nu-i place, dacă nu știe nici ce-i place?

Răzvan Voncu, profesor la Facultatea de Litere de la Universitatea din București, unul dintre semnatarii memoriului care apără programa propusă cu cronicari la clasa a IX-a, spune că „plăcerea lecturii…
Vezi articolul