Din acest an, Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București oferă gratuit biciclete studenților săi. Prioritate au cei care stau la cămin, au bursă socială și nu dețin mașină personală

409 vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (UNATC) a cumpărat la finalul anului trecut 60 de biciclete pentru studenţii săi, informează Agerpres. Acest prim lot va fi direcţionat zilele acestea către studenţii din anul I şi al II-lea, de la programul de Licenţă, şi celor din anul I, de la programul de Masterat, prioritate având cei care locuiesc la cămin, au bursă socială şi nu deţin maşină personală. Bicicletele vor putea fi folosite pe durata studiilor, indiferent de tipul de program.

Achiziţia face parte din campania „UNATC pe Bicicletă”, iniţiată în primăvara anului trecut, care îşi propune să contribuie la educarea tinerei generaţii în relaţia cu mediul înconjurător.

Educaţia artistică în cadrul academic nu se poate departaja de responsabilitatea socială şi implicarea în problemele comunităţii. Pentru un Bucureşti mai puţin poluat, mai curat, mai civilizat, contează enorm orice efort de conştientizare a importanţei folosirii transportului alternativ faţă de mediul înconjurător”, a declarat rectorul UNATC, Liviu Lucaci, posesor şi utilizator de bicicletă, cel cu care a debutat campania.

Parcarea modernă a fost realizată în primăvara anului trecut, iar la finalul lunii decembrie a fost făcut pasul cel mare al achiziţiei primului lot de biciclete, mai scrie Agerpres.

Componentei de educaţie verde şi de responsabilizare a tinerilor studenţi, UNATC i-a adăugat şi nişte ţinte pragmatice, potrivit comunicatului: amenajarea în curtea universităţii a unor parcări dedicate transportului alternativ şi, printr-un parteneriat public-privat, achiziţionarea de biciclete care vor putea fi folosite gratuit de către membrii comunităţii UNATC, studenţi, profesori şi personal administrativ.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Webinar gratuit pentru profesorii de fizică din țară, despre modelul celor „5E” în proiectare activităților de învățare. Fizicianul Cristian Presură și profesoarele Daniela Berchez și Aneta Mihalcsik – printre vorbitori

Profesorii de fizică interesați să îmbunătățească abordarea didactică prin metode interactive pot participa luni, 24 februarie 2025, de la ora 18:00, la un webinar gratuit despre Modelul celor „5E” –…
Vezi articolul
Afacerea Universitatea

Tudorel Toader candidează pentru al doilea mandat de rector al Universității din Iași și anunță că vrea să-și păstreze toată echipa de conducere: Să nu confundăm funcția de ministru al Justiției, cu funcția de rector

Tudorel Toader și-a anunțat candidatura pentru al doilea mandat de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Fostul ministru al Justiției din Guvernul Dăncilă a declarat pentru Radio HIT…
Vezi articolul