Diplomele românești de asistent medical generalist, obținute înainte de aderare, vor fi recunoscute în statele UE

228 de vizualizări
Masteratul la distanță
Foto: Pexels.com
Statele din Uniunea Europeană vor recunoaşte automat diplomele româneşti de asistent medical generalist obţinute înainte de aderarea României la UE pentru cei care au urmat programul de revalorizare organizat în scopul alinierii la criteriile minime de formare prevăzute de Comisia Europeană, a informat Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei, relatează Agenția de presă Rador, care citează București FM, potrivit G4Media.ro.

Potrivit CNRED, în urma demersurilor susţinute pe lângă Comisia Europeană de către autorităţile române, instituţiile UE au modificat legislaţia europeană existentă privind recunoaşterea calificărilor profesionale astfel încât asistenţii medicali generalişti care au urmat programul de revalorizare începând cu 2014 până în 2020 să poată dobândi, în oricare din statele membre ale UE, recunoaşterea diplomelor şi certificatelor pe care le-au obţinut în România înainte de data aderării.

Citește mai mult pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Pactul pentru lectură”, anunțat de Asociația Editorilor din România împreună cu un calendar de evenimente pentru a reveni în rândul țărilor care prețuiesc lectura și educația / România se situează pe ultimul loc în UE la consumul de carte

Asociația Editorilor din România a anunțat că va lansa „Pactul pentru lectură” împreună cu un calendar de evenimente pentru anul 2023, care să aducă soluții pentru a reveni în rândul…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: S-ar putea să vă dau o veste proastă, să fiu și-n al patrulea mandat de ministru, pentru că nu e o limită / Justificări pentru introducerea numărului nelimitat de mandate pentru rectori: prin exemplul unui director de liceu tehnologic din Oradea, care e din 1990 în funcție arată că „ne dorim profesionalizarea guvernanței”

Printr-o serie de comparații cu funcții din alte domenii sau din universități din sisteme mult mai evoluate decât cel românesc, așa a justificat Sorin Cîmpeanu introducerea în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul

Daniel David: Părerea mea este că rectorul unei universități n-ar trebui să fie implicat în partide politice și cu atât mai puțin în conducerea unor partide politice

Implicarea liderilor universitari în politică rămâne o zonă gri în România, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Prezent joi, 16 octombrie, la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual,…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ilie Bolojan: Avem o decuplare totală a sistemului de învăţământ de ceea ce înseamnă realitatea noastră economică. A fost o involuție în acești ani. Universitățile au mers pe ideea unui număr cât mai mare de studenţi, pentru că banii de la bugetul de stat nu ţin de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora

Premierul Ilie Bolojan a spus că sistemul de învățământ este „rupt de realitatea economică” și că universitățile au pus accent pe număr mare de absolvenți, nu pe calitatea lor. În…
Vezi articolul