Directoarea Andreia Bodea, despre flexibilitatea orarului: Uitându-ne la rece la ce se întâmplă cu elevii de clasele a XII-a, este clar că ar trebui privilegiate discipline la care ei susțin examen de bacalaureat

7.293 de vizualizări
Foto: © Kinomaster | Dreamstime.com
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, pentru Prima Tv, despre ideea flexibilității orarului pentru elevii din clasele terminale de liceu: „Punând în balanță și uitându-ne la rece la ce se întâmplă cu elevii de clasele a XII-a, repet, copii bun, este clar că ar trebui privilegiate discipline la care ei susțin examen de bacalaureat.”

„Ideea că un an de zile să faci doar 3 discipline iarăși nu se susține. Deci trebuie foarte bine gândit și cumpănit, dar, cu siguranță, punând în balanță și uitându-ne la rece la ce se întâmplă cu elevii de clasele a XII-a, repet, copii bun, este clar că ar trebui privilegiate discipline la care ei susțin examen de bacalaureat”, a spus cadrul didactic.

Noul ministru al Educației, Daniel David, a declarat, la TVR Cluj, că noile planuri-cadru pentru liceu „vin cu această idee de a flexibiliza foarte mult orarul”. Acesta a explicat că, în funcție de specificul materiei și de vârsta elevilor, unii profesori ar putea să predea modular.

Informații de context

Posibilitatea de organizare a unui bloc orar care să permită participarea la un opțional comun pentru elevii din clase diferite, de la același nivel de studiu, a fost introdusă în ROFUIP 2024. Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.726 din 6 august 2024, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Iată ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Art. 86 – „(3) Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, denumit în continuare CDEOȘ, se constituie din disciplinele/domeniile de studiu, este propus pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, filiera teoretică și filiera vocațională, și este elaborat la nivel național, regional, local sau la nivelul unității de învățământ. Elevul are posibilitatea de a alege disciplinele/domeniile de studiu, din oferta școlii, în funcție de propriile nevoi și interese de cunoaștere.

Amintim că elevii care au început clasa a VIII-a pe 9 septembrie 2024 ar fi trebuit să învețe la liceu după programe școlare noi și să dea un Bacalaureat cu cel puțin 5 examene scrise și 4 de competențe, potrivit Legii Deca-Iohannis.  Or, la nivel de liceu, lansarea noilor planuri-cadru a fost amânată în mod repetat pe parcursul ultimului an, sub diverse pretexte, în condițiile valului de alegeri programate în 2024 – locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale, o ultimă țintă propusă pentru punerea lor în consultare fiind ianuarie 2025.

În martie 2022, Edupedu.ro a scris că aproape 250 de elevi de la clasa a XII-a de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din București merg doar 3 zile pe săptămână fizic, la școală, pe un orar flexibil “de tip american“, în care mai fac doar materiile pentru Bac. 

Foto: © Kinomaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Noile planuri-cadru pentru liceu vin cu ideea de a flexibiliza foarte mult orarul elevilor, anunță ministrul Educației


2 comments
  1. sa trimiteți corp de control la Alba-Iulia, liceul economic, vă rugăm.
    Acolo domnește o doamnă pe nume Jeni Alexievici( prof. matematică) ,pur și simplu își bate joc de elevi:îi amenință că nu- i baga în bac,dacă nu înțeleg ceva îi face în toate felurile, le este frică sa întrebe ceva, le spune că nu ajung nimic în viață…Teroare, nu se face nimic 😔

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii vor trebui să își autoevalueze competențele digitale și să dezvolte cursuri opționale în domeniul tehnologiei, pentru curriculumul la decizia elevilor din oferta școlii (CDEOȘ) – proiect

Profesorii vor trebui să se evalueze la competențe digitale și să propună cursuri opționale care să dezvolte aceste competențe pentru elevi, care să fie parte din curriculumul la decizia elevilor…
Vezi articolul

Consiliul Național de Etică decide că Lucian Bode nu a plagiat în cartea bazată pe teza sa de doctorat, deși teza era „profund viciată” de plagiat – surse / Iohannis ceruse lămurirea situației în cazul ministrului Bode, al doilea om în PNL, până la rotația guvernamentală

Consiliul Național de Etică, for-cheie în analiza eticii în cercetare, aflat în subordinea Ministerului Cercetării în guvernul Ciucă, a constatat, joia trecută, că Lucian Bode nu a plagiat în cartea…
Vezi articolul

Centre de vaccinare anti-COVID în fiecare universitate, propuse de ministrul Educației / Un maraton al vaccinării va fi organizat în perioada 14 – 16 mai de Universitățile de medicină din Iași, Cluj și Târgu Mureș

Ministrul educației a propus organizarea în toate universitățile a câte unui centru de vaccinare anti-COVID pentru studenții care vor să vină fizic la cursuri. Anunțul a fost făcut la Iași,…
Vezi articolul