Directorii de școli care se ocupă de proiecte cu fonduri europene și nu sunt plătiți pot avea mai puține ore de predare. Totuși, norma didactică de predare nu poate scădea sub limita de 10 ore – proiect

18.757 de vizualizări
Foto: © motortion | Dreamstime.com
Directorii și directorii adjuncți care se ocupă de proiecte finanțate prin PNRR, Programul Educație și Ocupare sau alte programe recunoscute de Ministerul Educației, dar nu sunt plătiți în aceste proiecte, pot primi o reducere a normei de predare cu 2-4 ore pe săptămână. Totuși, norma de predare nu poate scădea sub limita legală minimă de 10 ore pe săptămână, conform proiectului de hotărâre de Guvern privind degrevarea de normă didactică de predare pentru personalul didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar de stat.

Obligația de predare se stabilește de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar, ținând cont de numărul de proiecte, complexitatea acestora, etapa de implementare, potrivit proiectului de HG . 

Astfel, conform Art. 3:

(1) „Directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar de stat care implementează proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Programul Educație și Ocupare sau alte proiecte recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și nu sunt remunerați în cadrul acestora pot beneficia de o reducere a obligației de predare cu 2–4 ore/săptămână, fără a depăși degrevarea maximă legală, respectiv obligația de predare de 10 ore/săptămână.

(2) Pentru situația de la alin. (1), obligația de predare se stabilește de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar, ținând cont de numărul de proiecte, complexitatea acestora, etapa de implementare.” 

Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți

Legea 141/2025 sau legea Bolojan introduce, începând cu 1 septembrie 2025, o nouă regulă pentru directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ. Aceștia vor avea o obligație de predare fixă: 40 de ore pe lună, 10 ore pe săptămână, desfășurate în timpul programului de muncă, fără posibilitatea de a fi remunerați suplimentar prin plata cu ora.

Foto: © motortion | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMĂ ORĂ Directorii de școli, grădiniță și liceu vor avea normă didactică de predare 10 ore pe săptămână dacă îndeplinesc anumite condiții / Crește norma de predare a directorilor la 14 ore, dacă sunt mai puține formațiuni de studiu – proiect de metodologie
OFICIAL Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor


2 comments
  1. Prea multe bâlbâieli, portițe, reveniri și pânà la urmà, să vedeți cacialma ce iese cu norma celor din conducere!! Ca la români!

  2. Uitati va in oglinda! Nu regretati teatrul facut cu demisiile? Voi si inspectorii ar fi trebuit sa demisionati pt. a da exemplu si a fi alaturi de colegii vostri! 🤬

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: De foarte multe ori elevii nu fac diferența între o faptă făcută în glumă și o faptă penală. Rog părinții, bunicii, cadrele didactice, să raporteze și faptele de consum de droguri, nu doar pe cele de violență. Nu vă temeți de reacția părinților și a societății

Alina Gorghiu, ministra Justiției, a spus că e nevoie de educație juridică în școli, că „partea de prevenție trebuie făcută mult mai bine” și a subliniat că profesorii și elevii…
Vezi articolul

Dosarul cu șină, obligatoriu la Titularizare 2023 – cel mai mare concurs de angajare din România – la mai multe inspectorate școlare județene / Adresarea în scris către profesorii candidați, plină de majuscule, semne de exclamare și sublinieri

Mai multe inspectorate școlare județene anunță candidații la concursul de angajare în învățământ, numit Titularizare, că dosarul cu șină este obligatoriu, dacă vor să fie profesori sau să continue să…
Vezi articolul

Proiecte și creații STEM făcute de profesori și elevi în concursul național Nextlab.tech, prezentate sâmbătă, 7 decembrie, la ASE, de la ora 9:00 (P)

Nextlab.tech 2024 vă invită sâmbătă 7 decembrie 2024 la spectacolul roboticii educaționale din România. Academia de Studii Economice din București devine centrul inovației și creativității din România. Finala Concursului Național…
Vezi articolul

Peste 3.300 de profesori pensionari predau în prezent în școli la plata cu ora, potrivit datelor Ministerului Educației / Aceștia ar putea fi vizați de ordonanța de urgență pentru limitarea cumulului salariului cu pensia în sectorul public

Peste 3.300 de profesori pensionari predau în acest an școlar în regim de plata cu ora în școli, a spus ministrul Educației, Daniel David pentru Edupedu.ro. Aceștia ar fi vizați…
Vezi articolul