Directorii de școli să monitorizeze constituirea claselor de început, de la toate nivelele de învățământ, pentru prevenirea segregării școlare, solicită ISJ Mureș

[jp_post_view]
Cum se calculează vechimea pentru înscrierea la gradele didactice II și I
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Inspectoratul Școlar Județean Mureș solicită directorilor de școli să monitorizeze constituirea claselor de început, de la toate nivelele de învățământ, pentru prevenirea segregării școlare, potrivit unei adrese. Conform documentului, acțiunea de monitorizare va fi consemnată în prima şedinţă a consiliului profesoral pentru anul şcolar 2024-2025.

„Misiunea Ministerului Educației este de a oferi elevilor un mediu educațional care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a tuturor copiilor atât prin promovarea excelenței, cât și prin asigurarea accesului egal la educație.

În conformitate cu dispoziţiile OMENCS nr. 6143/2016 privind interzicerea segregării școlare în unitățile de învăţământ preuniversitar, a fost adoptată, prin OMEC nr. 5633/2019, Metodologia de monitorizare a segregării școlare în învăţământul preuniversitar.

În acest context, vă rugăm să monitorizați constituirea claselor de început, de la toate nivelele de învăţământ, pentru prevenirea segregării şcolare. Totodată vă rugăm să consemnați acțiunea de monitorizare în prima şedinţă a consiliului profesoral pentru anul şcolar 2024-2025”, se arată în adresa Inspectoratului Școlar Județean Mureș.

Informații de context

Ordinul nr. 5.633 din 23 decembrie 2019 a aprobat Metodologia de monitorizare a segregării școlare în învățământul preuniversitar. Iată ce prevede metodologia.

Articolul 4 – „Pentru prevenirea și/sau combaterea segregării școlare, unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de nivelurile de învățământ acoperite în activitatea lor, au obligația de a monitoriza repartizarea echilibrată a copiilor/elevilor în grupe/clase, clădiri, ultimele două bănci, pentru asigurarea diversității socio-culturale a comunității.”

Articolul 5 – „În cadrul monitorizării segregării școlare, unitățile de învățământ preuniversitar, precum și toți factorii implicați au obligația să asigure protecția datelor cu caracter personal în procesele de colectare, procesare și comunicare a acestora, prevăzute în prezenta metodologie de monitorizare a segregării școlare.”

Articolul 6 – „Fiecare unitate de învățământ preuniversitar are obligația monitorizării tuturor formelor de segregare școlară, așa cum acestea sunt definite prin Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 6.134/2016 privind interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar, începând cu anul școlar 2019 – 2020, în conformitate cu prezenta metodologie de monitorizare a segregării școlare.”

Articolul 8 – „(1) La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, persoana responsabilă de colectarea datelor din unitatea de învățământ este responsabilul Comisiei școlare pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității. În cazul în care există structură arondată unității cu personalitate juridică, se desemnează un membru al Comisiei ca persoană responsabilă pentru colectarea datelor la nivelul structurii școlare arondate. Responsabilitatea datelor introduse în platforma electronică intră în atribuțiile directorului unității de învățământ.”

Despre segregarea școlară

Segregarea poate fi de mai multe feluri, potrivit ordinului de ministru 6.134 din 2016:

Segregarea școlară pe criteriu etnic înseamnă separarea fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparţinând unui grup etnic în unitatea de învățământ preuniversitar / grupe / clase / clădiri / ultimele două bănci / alte facilităţi, astfel încât procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparţinând grupului etnic respectiv din totalul elevilor din unitatea de învățământ preuniversitar / grupă / clasă / clădire / ultimele două bănci / alte facilități este disproporţionat în raport cu procentul pe care copiii aparținând grupului etnic respectiv, îl reprezintă în totalul populaţiei de vârstă corespunzătoare unui ciclu de educație în respectiva unitate administrativ-teritorială”.

Constituie segregare școlară pe criteriul dizabilității sau al cerințelor educaționale speciale separarea fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale în grupe / clase / clădiri / ultimele două bănci / alte facilități din învățământul de masă, astfel încât procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale dintr-o grupă / clasă / clădire / ultimele două bănci sau altă facilitate a unei unități de învățământ preuniversitar de masă este disproporționat în raport cu procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor cu
dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale dintr-o altă grupă / clasă / clădire / ultimele două bănci / altă facilitate din aceeași unitate de învățământ preuniversitar de masă, de același nivel.

Constituirea de grupe sau clase cu antepreșcolari, preșcolari sau elevi cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale într-o unitate de învățământ preuniversitar de masă reprezintă segregare școlară și este interzisă.

Constituie segregare școlară pe criteriul statutului socio-economic al părinților / familiilor separarea fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor care provin din familii cu același nivel socio-economic în grupe / clase / clădiri / ultimele două bănci / alte facilități din învățământul de masă, astfel încât procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor care provin din familii cu același nivel socioeconomic dintr-o grupă / clasă / clădire / ultimele două bănci sau altă facilitate a unei unități de învățământ preuniversitar de masă este disproporționat în raport cu procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor care provin din familii cu același nivel socio-economic dintr-o altă grupă / clasă / clădire / ultimele două bănci / altă facilitate din aceeași unitate de învățământ preuniversitar de masă, de același nivel. Evaluarea statutului socio-economic al părinților / familiilor antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor se va face în baza unuia sau a mai multor indicatori cuprinși în metodologia de monitorizare a segregării școlare pe criteriul statutului socio-economic al părinților / familiilor (cum ar fi nivelul de studii al părinților, nivelul veniturilor familiilor, altele).

Constituie segregare școlară pe criteriul performanțelor școlare separarea fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor prin constituirea de grupe / clase în funcție de performanțele școlare ale antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor, astfel încât procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor cu un anumit nivel al performanțelor școlare, la constituirea unei grupe sau clase, este disproporționat în raport cu procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor cu același nivel al performanțelor școlare din alte grupe / clase, de același nivel.

Constituie segregare școlară pe criteriul performanțelor școlare și separarea fizică a copiilor în clasa pregătitoare în funcție de frecventarea sau nefrecventarea unui ciclu de educație timpurie.

Constituie segregare școlară pe criteriul mediului de rezidență separarea fizică a elevilor din învățământul secundar superior prin constituirea de clase unde procentul elevilor care provin dintr-un anumit mediu de rezidență este disproporționat în raport cu procentul elevilor care provin din același mediu de rezidență dintr-o altă clasă, de același nivel.

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
octombrie 2023 – DOCUMENT Ultima zi în care școlile-pilot din proiectul de testare a metodologiei de monitorizare a segregării școlare mai pot completa chestionarul prin care să spună ce a mers și ce nu în această privință

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Academia Română a lansat o scrisoare de protest împotriva demiterii lui Nicolae Zamfir de la conducerea Institutului Național de Fizică Nucleară: „Actul și maniera demiterii de către Ministrul Educației sunt de neînțeles”

„Actul şi maniera demiterii de către Ministrul Educației și Cercetării a Directorului General al Institutului care implementează Proiectul ELI-NP sunt de neînţeles. În plus, ele au conotații mai largi, reprezentând…
Vezi articolul

Evaluarea internațională PISA 2025: 10.000 de elevi români în vârstă de 15 ani vor participa la testare în aprilie-iunie – considerabil mai mulți decât la ediția precedentă / Tuturor le vor fi testate competențe digitale, o parte dintre elevi vor da test de limbă străină, toți părinții elevilor implicați vor completa chestionare

Evaluarea internațională PISA 2025, ce măsoară competențe-cheie pentru elevii de 15 ani, se va desfășura în România în perioada 28 aprilie – 9 iunie, iar la ea vor participa 10.000…
Vezi articolul

BREAKING Sindicatele din Educație refuză oferta Guvernului: Acțiunea de protest va continua, anunță liderul sindical Marius Nistor / Hăncescu: Guvernul trebuie să răspundă în fața elevilor și părinților pentru ceea ce urmează

Sindicatele din Educație au refuzat oferta Guvernului, după cum au declarat reprezentanții profesorilor. A fost organizat un miting de proporții al profesorilor în Piața Victoriei. „Ce se întâmplă astăzi aici…
Vezi articolul