Directorii de școli și inspectorii pot fi membri de sindicat, dar nu pot ocupa funcții de conducere în cadrul acestor organizații, potrivit FSLI. Informarea vine în contextul în care unii funcționari ai Ministerului Educației au contestat, „în mod eronat”, dreptul directorilor unităților școlare de a face parte din sindicate – document

[jp_post_view]
Foto: © Juan Moyano | Dreamstime.com
Directorii și inspectorii școlari pot face parte din organizații sindicale în calitate de membri simpli, însă nu pot ocupa funcții de conducere în cadrul acestor organizații, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Precizarea vine „în contextul unor neînțelegeri apărute în timpul inspecțiilor și verificărilor desfășurate de reprezentanți ai Ministerului Educației”.

„Prin adresa nr. 57/01.04.2025 transmisă organizațiilor sindicale afiliate, FSLI a adus o serie de clarificări cu privire la dreptul directorilor de a fi membri de sindicat, în contextul unor neînțelegeri apărute în timpul inspecțiilor și verificărilor desfășurate de reprezentanți ai Ministerului Educației. Aceste clarificări vin în contextul în care unele organizații sindicale au semnalat că funcționari ai MEC au contestat, în mod eronat, dreptul directorilor unităților școlare de a face parte din sindicate”, conform informării FSLI.

Iată ce a transmis Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, pentru a explica faptul că directorii de școli și inspectorii pot să facă parte din sindicate:

„Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social: „Persoanele încadrate cu contract individual de muncă sau aflate într-un raport juridic de muncă […] au dreptul, fără nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să se constituie și/sau să adere la un sindicat.”

Art. 168 alin. (9) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023: „Funciile de conducere, de îndrumare şi control din învăământul preuniversitar sunt incompatibile cu:

  • a) funcţia de preşedinte sau vicepreedinte în structurile de conducere ale partidelor politice, la nivel local, judeţean/al municipiului Bucureşti sau naional;
  • b) funcţia de primar, viceprimar, preedinte sau vicepreedinte de consiliu judeean/al Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
  • c)cu orice funcţie de conducere în organizaiile sindicale.

Art. 4 din Legea 367/2022 indică în mod expres și limitativ categoriile de persoane care nu pot adera la un sindicat – printre acestea nu se regăsesc directorii unităților de învățământ”.

În document se arată că FSLI a subliniat că, potrivit art. 40 din Constituția României, dreptul la asociere sindicală este un drept fundamental al oricărei persoane care prestează muncă, iar restrângerea acestuia nu poate fi dispusă decât prin lege, în mod expres și justificat.

Informarea FSLI poate fi consultată mai jos:

Foto: © Juan Moyano | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Fantastic, lideri ai sindicatelor!
    Ați luat și ultima fărâmă care ducea, măcar ideatic, spre un echilibru!

    Până acum, auzeai directorul, cu o grimasă de sictir în colțul gurii : ,,Du-te să te apere sindicatul!”( nu că acesta făcea ceva!) De-acum, vă veți bate reciproc pe umăr, cu indicația: ,,Mergi in instanță!” Căci atât a rămas!

    Și uite cum actuala noastră directoare, cea care propunea liderul sindical din unitate la ședința de sindicat, o facea….
    ,, aproape legal” ! Sigur, nu era atunci membru, căci nu plătea cotizația, dar viziunea mai că o albește … în acțiuni trecute! Găselnița actuală, în vârtejul timpului, va fi studiu ( cu beneficii ca cele doctorale de azi) pentru vreun istoric de peste un secol, când va fi găsit o cronologie nefirească a evenimentelor….!
    E clar că soluția ieșirii din sindicat e singura, dacă nu vrem să mai vedem ce va face dumneaei, directoarea, la anul…..ca membru cu drepturi depline!

    Apar in această paradigmă atât de multe nelămuriri ( grevă…. directori….salarii intregi…situații antagonice… fraieri…)!!!!! Când s-a făcut legea, unde erați, lideri ai noștri? Vi s-a părut firească viziunea de n-ați adus amendamente? Ați pus problema asta in discuție? La ce nivel? Că la al nostru, nu!

    O fi legal, dar nu e moral!

    Lipsa voastră de vigilență, de transparență naște monștri! Pe care apoi voi îi creșteți și îi înhămați la carul propriului interes de grup, pe banii noștri, lăsându-ne cu gura căscată de atâta ,,inventivitate”!

    In fiecare zi coagulați forțele, in loc să faceți echilibrul de forțe pentru care fuseserăți creați!

    Oare unde o să ajungem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trei universități din România au fost declarate câștigătoare de Comisia Europeană în competiția pentru crearea Universităților Europene: SNSPA, Universitatea din București și Universitatea de Construcții

Trei universități din România au fost declarate câștigătoare de către Comisia Europeană, în competiția pentru crearea, în consorții internaționale, a primelor 17 universități-pilot europene. SNSPA, Universitatea din București și Universitatea…
Vezi articolul

FOTO Protest la Ministerul Educației, unde în jur de 20 de personalități ale societății civile i-au cerut miercuri demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat. Printre cei prezenți s-au aflat decanul Cristian Preda, regizorul Tudor Giurgiu, Lidia Bodea, Oana Gheorghiu. O singură televiziune a trimis echipă la protest / Protestatarii au anunțat că vin în fiecare zi până pleacă Cîmpeanu

Protest la Ministerul Educației, unde în jur de 20 de persoane au cerut miercuri, 28 septembrie 2022, demisia lui Sorin Cîmpeanu în urma anchetei jurnalistice care arată că acesta a…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, despre propunerile privind combaterea pseudo-științei: Oamenii trebuie să înțeleagă că sunt diferențe între numerolog și matematician, astronom și astrolog, vindecător-vraci și medic. Toate pot să existe pe piață dar nu toate se bazează pe știință în același fel

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că oamenii trebuie să „înțeleagă că sunt diferențe între numerolog și matematician, astronom și astrolog, vindecător vraci și medic, parapsiholog și psiholog”.…
Vezi articolul