Directorul unui colegiu din municipiul Iaşi este acuzat de DNA că ar fi primit bani pentru transferul unui elev de la o școală la alta / În dosar au mai fost trimise în judecată o educatoare și o directoare de grădiniță

1.657 de vizualizări
Foto: © Starast | Dreamstime.com
Gheorghiţă Nistor, în calitate de director al Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din municipiul Iaşi, în august 2023, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Potrivit unui comunicat DNA, în acelaşi dosar au fost trimise în judecată o educatoare a unei grădiniţe, pentru că ar fi dat mită 300 de euro pentru ca fiul său să fie mutat la acest Colegiu. Intermediar ar fi fost directoarea aceleiaşi grădiniţe, pentru complicitate la dare de mită.

Directorul unui colegiu din municipiul Iaşi este acuzat că ar fi primit bani pentru transferul unui elev de la o unitate de învăţământ la alta, au informat, luni, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit acestora, procurorii Serviciului Teritorial Iaşi din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghiţă Nistor, la data faptei director al Colegiul Naţional ‘Vasile Alecsandri’ din municipiul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi Andreia Irina Sănătescu, educator în cadrul unei grădiniţe din municipiul Iaşi. Aceasta ar fi dat mită 300 de euro, directorului pentru ca fiul său să fie mutat la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Mita ar fi fost intermediată de Anca Ariton, directoare la grădinița unde lucra educatoarea.

„La data de 28 august 2023, inculpatul Gheorghiţă Nistor, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, prin intermediul inculpatei Ariton Anca, de la inculpata Sănătescu Andreia-Irina suma de 300 euro, pentru a asigura transferul fiului acesteia din urmă de la un colegiu tehnic la Colegiul Naţional ‘Vasile Alecsandri’, pe care-l conducea. Suma de bani menţionată mai sus ar fi fost primită de inculpatul Gheorghiţă Nistor în timp ce se afla pe holul aceleiaşi instituţii de învăţământ”, scrie în comunicatul DNA.  

Foto: © Starast | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Iar „fraierii” dau examen si sunt paziti ca niste puscariasi sa nu care cumva sa „fure”.
    Fura elevii 300 de euro, domn’ director?
    Are mami sau tati bani, nu mai trebuie sa inveti! Asta e lectia pe care o dati copiilor, viitorul tarii noastre? Liceu de elita! Faceti de rusine Profesorii de elita care au ridicat scoala 6 la rang de liceu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, gradul școlilor și de categoria acestora, publicate de Ministerul Educației – proiect

Un proiect de hotărâre de guvern cu grilele detaliate pentru salariile directorilor și ale personalului didactic auxiliar de conducere a fost pus în transparență decizională de Ministerul Educației. Grilele sunt…
Vezi articolul

Veniturile făcute în străinătate ar putea fi luate în calculul indemnizației pentru creșterea copilului, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Modificarea s-ar aplica din 1 ianuarie 2023

Veniturile realizate în străinătate ar putea fi luate în calculul pentru indemnizația de creștere a copilului, după cum apare într-un proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi…
Vezi articolul

VIDEO Noile reguli pentru deschiderea școlilor, anunțate de miniștrii Sănătății și Educației: Sunt două scenarii. După depășirea ratei de infectare de 6/1.000 nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, toți elevii trec în online și doar creșele și grădinițele mai funcționează

După depășirea ratei de infectare de șase la mine nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, a anunțat ministrul Educației într-o conferință de presă comună cu Ioana Mihăilă,…
Vezi articolul