Discuțiile pe planurile-cadru pentru liceu au fost reluate pornind de la premisa creșterii ponderii curriculumului la decizia elevului până la 40% din total – raport USR-PLUS

[jp_post_view]
Foto: fauxels – Pexels.com
Discuțiile pe planurile cadru pentru liceu au fost reluate pornind de la premisa creșterii ponderii curriculumului la decizia elevului până la 40% din total, potrivit raportului „8 luni de USR-PLUS la guvernare” în care este prezentat stadiul de implementare al promisiunilor electorale ale partidului condus de Dan Barna și Dacian Cioloș. Raportul este prefațat de Dan Barna, vicepremier în Guvernul Cîțu.

Curriculum la decizia elevului nu există în prezent, iar acest lucru ar presupune că elevii și-ar putea alege până la 40% din disciplinele/activitățile (corespunzătoare unor competențe) la care să meargă. Condiția este ca școala să poată oferi astfel de cursuri.

Noile planuri-cadru pentru liceu ar fi trebui să intre în vigoare de luna viitoare, dar implementarea lor a fost amânată de actualul ministru al Educației.

Planurile-cadru cuprind disciplinele obligatorii și opționale, precum și numărul minim și maxim de ore aferente acestora.

Reforma curriculară a început cu elevii care acum vor intra clasa a IX-a și care au fost primii care au făcut clasa pregătitoare, în 2012. Aceștia au avut planuri noi în învățământul primar, apoi în gimnaziu. Intrarea în clasa a IX-a va întrerupe această continuitate, elevii aceștia neavând nici programe noi, nici manuale noi în acest an școlar.

Planurile-cadru din liceu, valabile în prezent, sunt cele aprobate în 2009. Acestea grupează disciplinele de studiu pe şapte arii curriculare: Limbă şi comunicare, Matematică şi Ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică, sport şi sănătate, Tehnologii, Orientare şi consiliere.

Profilul de formare al absolventului de învățământ preuniversitar, pe de altă parte, este structurat pe baza a 8 competențe cheie: 

  • comunicare în limba maternă
  • comunicare în limbi străine
  • competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii
  • competenţă digitală
  • a învăţa să înveţi
  • competenţe sociale şi civice
  • spirit de iniţiativă şi antreprenoriat
  • sensibilizare şi exprimare culturală. 

În cadrul Curriculumului naţional, ponderea disciplinelor obligatorii, respectiv a celor opţionale se stabileşte prin planurile-cadru.

Pentru fiecare disciplină şi domeniu de studiu, programa şcolară acoperă 75% din orele de predare şi evaluare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv. Profesorul decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învăţare remedială, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare. 

Pentru învăţământul liceal, filiera teoretică și vocaţională, planurile-cadru cuprind următoarele componente: 

  • trunchi comun, ca ofertă curriculară obligatorie, constituită din aceleaşi discipline, cu aceleaşi alocări orare, pentru toate specializările din cadrul unui profil;
  • curriculum diferenţiat, ca ofertă curriculară obligatorie stabilită la nivel central în funcţie de anul de studii, filieră, profil, specializare;
  • curriculum la decizia şcolii, care cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei unităţi de învăţământ.

Curriculum la decizia școlii se constituie atât din opționale ofertate la nivelul unității de învățământ cât și din opționale la nivel național (aprobate prin Ordin al Ministrului Educației). 


1 comment
  1. Astia se plang de catastrofa online. Dar offline e aceiasi catastrofa. Noua ani au avut la dispozitie acesti incompetenti sa finalizeze planurile cadru si programele scolare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Discuții despre reintroducerea matematicii în trunchiul comun la liceu, în Franța, după ce a devenit materie opțională la reforma bacalaureatului din 2019. Ministrul francez al Educației: Toți elevii să aibă o mai mare „cultură matematică”

Franța vrea să reintroducă matematica în trunchiul comun la liceu, după ce a devenit materie opțională la reforma bacalaureatului din 2019, scrie Le Monde. Ministrul a declarat că este deschis…
Vezi articolul

Mersul la școală nu face parte din motivele propuse de Ministerul de Interne pentru care o persoană poate părăsi localitatea în perioada 2-12 iunie, când și elevii navetiști încep pregătirea pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională

Deplasarea în altă localitate pentru a merge la școală nu face parte din motivele propuse de Ministerul de Interne prin setul de recomandări și onligații lansat în dezbatere publică și…
Vezi articolul

Echipa MYBIT, formată din eleve de la Colegiul Național Ferdinand I, Bacău, a câștigat finala regională europeană a Technovation Girls 2024 cu un proiect de educație sexuală / Medeea: Ne dorim să ajungă în școli, să fie implementată astfel încât profesorii să poată veni cu aplicația, să le prezinte copiilor

Echipa MYBIT divizia Senior, cu proiectul TeenTalk, a câștigat titlul Europe Regional Winner în penultima etapă din cadrul evenimentului internațional Technovation Girls 2024, potrivit Adfaber. Proiectul lor a fost unui…
Vezi articolul