Doar 2% dintre adolescenții de 12-15 ani s-au vaccinat anti-COVID din 2 iunie până acum, anunță Valeriu Gheorghiță: În luna septembrie chiar mi-aș dori ca toți copiii să poată să meargă în format fizic la școală. Este suficient cât au stat într-un regim online

3.076 de vizualizări
Sursă foto: captură Digi24
Doar 2% dintre adolescenții de 12-15 ani s-au vaccinat anti-COVID din 2 iunie până acum, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, la Digi24. Acesta a prezentat date care arată că 1.323 de copii din această grupă de vârstă au fost vaccinați cu ambele doze, iar 16.139 cu o singură doză.

Pentru grupa de vârstă 16-19 ani se vaccinaseră până acum 109.350 de tineri cu ambele doze, iar cu cel puțin o doză erau vaccinate 125.876 de persoane, potrivit cifrelor prezentate în emisiune de coordonatorul CNCAV.

Valeriu Gheorghiță: „Important să înțelegem două aspecte în ceea ce privește vaccinarea. Avem date cât se poate de clare care ne arată că vaccinarea reduce transmiterea, vaccinarea scade riscul de infecție chiar și în cazul infecției asimptomatice, în felul acesta chiar și persoanele vaccinate care fac infecția cu SARS-CoV-2 au un risc cu cel puțin 50% mai mic de a transmite infecția.

Moderator: Cum vă explicați faptul că părinții care s-au vaccinat ezită atunci când vine vorba despre vaccinarea copiilor?

Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea minorilor a atras și în spațiul public o serie de discuții, de stări emoționale, un val de emoție. Și noi am primit multe solicitări, pot să vă spun, de la diverse asociații, că trebuie să întrerupem vaccinarea și așa mai departe. Le-am răspuns tuturor argumentat științific că avem dovezi științifice pentru toate temerile, fricile și așa mai departe. În calitate de părinți, pentru noi luăm o decizie mai ușor, dar dacă ne gândim la copilul nostru ne gândim cu o mult mai mare precauție decât atunci când am decis noi să facem un act medical. Însă avem la acest moment toate datele medicale care să susțină că vaccinarea minorilor între 12 și 15 ani este benefică indubitabil. Și în momentul de față, în Israel se recomandă cu fermitate vaccinarea minorilor pentru că s-au observat apariția de focare la copii în cel puțin două școli.

Pot să vă spun că o analiză efectuată recent în Statele Unite, acolo sunt 7 milioane de doze administrate la grupa de vârstă 12-15 ani (…) practic s-a observat că la vaccinarea a 1 milion de persoane putem evita 5.700 de cazuri noi de îmbolnăvire și trebuie să ne gândim la faptul că aceste 5.700 de cazuri, în perioada următoare, ajută la oprirea transmiterii între generații.

În luna septembrie chiar mi-aș dori ca toți copiii să poată să meargă în format fizic la școală. Este suficient cât au stat într-un regim online”.

Legat de reacțiile adverse, Gheorghiță a spus că au existat două cazuri de miocardită la tineri de 17 ani.

„Nu au fost multe raportări, majoritatea sunt dureri la locul de administrare, dureri musculare, dureri de cap, dureri musculare, dureri de cap, febră, frison. Au fost două cazuri de miocardită la tineri de 17 ani care au avut o evoluție foarte bună. De altfel, toate cazurile înregistrate în SUA și analizate, peste 300 de cazuri, au avut toate evoluție foarte bună, după 3-4 zile de spitalizare și nu s-au înregistrat decese”, a mai spus Gheorghiță.

Miocardita este o inflamație a mușchiului cardiac care se manifestă prin durere în piept și uneori poate să fie prezentă o stare de oboseală, frison, febră, dureri musculare, potrivit Spitalului Militar Central.

Și infecția cu SARS-CoV-2 poate să dea miocardite la tineri, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Sursă foto: captură Digi24


4 comments
  1. De ce nu avem o statistica cu cati parlamentari s-au vacinat?
    La toti ne cer statistici dar la ei transparenta 0, fiind si primii care s-au inghesuit la vacin dupa medici.

  2. Iar presiune pe vacinat, momentan au mers in format fizic la scoala, iar anii terminali tot timpul in semestrul 2. Din cauza alegeriilor a trebuit sa stam mare parte din semestrul 1 in online. Copiii nu reprezinta un pericol daca nu se vacineaza!

    1. Dimpotrivă. Copiii reprezintă un pericol major. Sunt singurul parinte care si-a vaccinat copilul, dintr-o scoala cu aproape 1100 de elevi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Minimum 30% din elevii unei clase, nu pe școală, să primească burse de merit, plus eliminarea primăriilor din traseul pentru primirea banilor de burse, printre propunerile Consiliului Național al Elevilor la legile educației Deca nefăcute încă publice

Consiliul Național al Elevilor (CNE) anunță că a consultat proiectul de lege a învățământului preuniversitar, varianta Deca, apărut pe surse, și că „privește cu optimism” noile prevederi legate atât de…
Vezi articolul

Rata obezității și a fumătorilor în rândul adolescenților din România, printre cele mai ridicate din UE, în creștere constantă de două decenii – raport european privind situația sănătății în România

Rata persoanelor supraponderale, a celor care suferă de obezitate și cea a fumătorilor în rândul adolescenților din România sunt ridicate și au crescut constant în ultimele două decenii, potrivit raportului…
Vezi articolul

PROIECT Masteratul didactic obligatoriu pentru oricine vrea să devină profesor. Disciplinele de studiu și condițiile de organizare / La masterul de un an lipsesc 4 discipline față de cel din prezent, iar practica are 50 de ore în plus

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat în consultare publică un proiect de ordin care reglementează înființarea și organizarea programelor universitare de masterat didactic și a celor de formare psihopedagogică…
Vezi articolul