Doar 8 din 100 de elevi din mediul rural termină o facultate. Rata abandonului școlar de 1,5 ori mai mare ca în urban și nivelul de educație al părinților, printre principalii factori – studiu World Vision România

[jp_post_view]
Masteratul la distanță
Foto: Pexels.com
Doar 7,8% din populația în vârstă de 30 – 34 de ani care locuiește în mediul rural are studii superioare, potrivit World Vision România. Rata abandonului școlar din preuniversitar în mediul rural este una din principalele cauze pentru care atât de puțini copii ajung la facultate. Mai exact, rata de abandon a fost de aproximativ 1,5 ori mai mare în unitățile de învățământ secundar din mediul rural față de cele din mediul urban. Pe măsură ce tinerii avansează în sistemul de învățământ, sub-reprezentarea celor din mediul rural se amplifică, având cea mai mare valoare în învățământul superior, conform Strategiei Naționale pentru învățământul terțiar 2015 – 2020.

Un alt factor care influențează este nivelul de educație al părinților. Se observă o diferenţă mare în privinţa proporţiei părinţilor cu studii superioare în mediul rural, 0,7%, faţă de 18% în mediul urban, conform raportului World Vision România “Cursa celor 30 de ani de educație în România rurală”.

Deşi în ultimele două decenii a crescut semnificativ numărul absolvenților din învățământul universitar, țara noastră încă se plasează mult sub media europeană în ceea ce privește ponderea persoanelor cu studii superioare din totalul populaţiei (26 % în 2017, față de media UE de 40 %).

În plus, angajatorii spun că absolvenții care intră pe piața forței de muncă au competențe prea teoretice și că acestora le lipsesc adesea competențele non-tehnice esențiale, printre care se numără soluționarea problemelor, munca în echipă și comunicarea, conform Raportului de țară din 2019, realizat de Comisia Europeană.

Peste 70% din liceenii din programul „Vreau în clasa a 9-a” care au luat Bac-ul au fost admiși la facultate

World Vision România derulează un program menit să-i ajute pe acești copii. În cadrul programului Vreau în clasa a 9-a au fost înscriși în acest an școlar peste 700 elevi de liceu, dintre care 147 au dat examenul de Bacalaureat. După sesiunea de Bacalaureat din august, promovabilitatea liceenilor din program a crescut la 94.61 %, iar aproape două treimi dintre aceștia au obținut note peste 8.00, cea mai mare notă fiind de 10 pe linie. 

Mai departe, peste 70% dintre liceenii care au luat examenul de Bacalaureat au fost admiși la o formă de învățământ superior: la Medicină, Chimie, Psihologie, Politehnică, Informatică, Geografie, Finanțe, Inginerie și Management în Agricultură, Litere, Sociologie.

“În 5 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Educației. Întreaga lună octombrie vom pune pe agenda tuturor și mai mult subiecte privind educația de calitate pentru toți copiii prin evenimente, campanii și propuneri reale pentru probleme vechi. Noi, la World Vision, sărbătorim și acționăm în fiecare zi pentru acces la educație de calitate.  Însă nu putem vorbi cu adevărat despre egalitate de șanse, despre acces echitabil la educație, până când nu vom implementa soluții concrete pentru toți copiii de la sat. Programul nostru arată clar că o investiție de substanță în acești copii le schimbă în mod real viitorul. Mulți dintre absolvenții Vreau în clasa a 9-a au terminat facultatea, iar unii ne sunt voluntari sau colegi în organizație astăzi. Nu am fi reușit să-i susținem, însă, fără donatorii noștri – pentru acești copii, ei sunt niște eroi. Cei care cred în puterea educației, pot să ajute liceenii de la sat aici”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Programul Vreau în clasa a 9-a funcționează deja de 12 ani și îi ajută pe liceenii lipsiți de posibilități materiale din mediul rural, prin burse lunare care acoperă o parte dintre nevoile de bază şi le formează abilităţi de viaţă independentă, participare în programe de consiliere vocaţională şi activităţi de dezvoltare personală, programe de internship şi stagii de practică oferite de companiile partenere, voluntariat şi implicare civică, activităţi de mentorat, activităţi culturale şi tabere de vară pe diferite tematici.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cel mai întârziat proiect de digitalizare din fonduri PNRR al Ministerului Educației este cel dedicat managementului eticii universitare. Mediul academic se confruntă cu o avalanșă de plagiate

22 de milioane de euro alocate prin Planul Național de Reformă și Reziliență pentru digitalizarea managementului eticii universitare stau blocate în conturi din cauza întârzierii implementării acestui apel. În acest…
Vezi articolul

Desființarea intrării separate pentru profesori, din școli, propusă de Consiliul Național al Elevilor pentru noul statut / Sondaj: doar un sfert din 15 mii de elevi susțin că au primit alocații forfetare pentru navetă

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a realizat raportul anual privind implementarea statutului elevului, iar la consultare au participat cadre didactice și elevi, din mediul urban și rural și din toate…
Vezi articolul

Dacian Cioloș: Monica Anisie ar trebui să plece de la minister de urgență / Până ieri, cerea adeverințe de la toți elevii, astăzi doamna Anisie zice că nu mai e nevoie. Până ieri, era nevoie de „pepsiglas”, azi nu mai trebuie

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, îi cere pentru a doua oară demisia ministrului Educației, Monica Anisie, pe care în 2016 a numit-o secretar de stat. Cioloș susține, într-o postare pe Facebook,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat pe o posibilă faptă de discriminare a elevilor făcută de Ministerul Educației prin eliminarea burselor de merit pentru clasa a V-a și a celor rurale pentru liceeni / La început de octombrie au loc audierile

Autosesizarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul eliminării burselor rurale pentru liceeni și a burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a a fost înregistrată, iar Ministerul…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu, reacție dură la cel mai mic buget pentru educație din istoria recentă, propus în mandatul Ligiei Deca: Maximul de ipocrizie e să vorbești despre România educată, guvernul tău să fie plin de plagiatori și să dai 2% pentru educație

Reacție dură a scriitorului și profesorului Radu Vancu, la propunerea de buget pentru educație făcută public de Guvernul Ciucă în vreme ce ministru al Educației este fostul consilier prezidențial Ligia…
Vezi articolul