DOCUMENT Avocatul Poporului, despre admiterea separată la colegii, din proiectul de lege a învățământului: Discriminează copiii din familiile fără posibilități financiare, încurajează abandonul școlar și creează avantaje celor din familii care pot asigura meditații copiilor / Solicită un cadru de prevenire a faptelor de corupție în elaborarea subiectelor și organizarea examenului

15.397 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Avocatul Poporului solicită „reanalizarea” articolului care prevede admiterea separată la colegii, potrivit listei modificărilor și completărilor la proiectul de lege a învățământului preuniversitar, trimisă Ministerului Educației în perioada de consultare pentru drafturile de acte normative. Instituția a publicat acest raport, iar în document subliniază că prevederea „discriminează copiii din familiile fără posibilități financiare, încurajează abandonul școlar” și „creează avantaje celor din familii care pot asigura meditații copiilor”.

Avocatul Poporului vorbește despre faptul că „nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupţie în procesul de elaborare a subiectelor şi organizarea” admiterii.

Reamintim că prevederea prin care doar colegiile, mai întâi cele naționale și apoi toate colegiile, conform declarațiilor ministrului Cîmpeanu, pot organiza examen de admitere pentru până la 90% din numărul de locuri din clasa a IX-a, prevăzută în art. 74 alin. (2) al proiectului de lege este una controversată, fiind criticată de o serie de instituții și de societatea civilă.

Ce scrie Avocatul Poporului, în raport:

„Apreciem că admiterea în învăţământul liceal, în cadrul colegiilor naționale, favorizează menţinerea inechităţilor din educaţie și încurajează abandonul școlar, cadrul juridic fiind impredictibil și creează avantaje elevilor din familiile care pot asigura meditaţii copiilor, discriminând astfel copiii din familile fără posibilități financiare.

Astfel, deşi nu sunt definite, colegiile naţionale dobândesc dreptul de a organiza propriile concursuri de admitere în clasa a IX-a (pentru maximum 90% din locurile din planul de şcolarizare). O astfel de situație ar împiedica accesul pe criterii de egalitate la colegiile naționale, ar disparea transparența admiterii, în ipoteza în care corectarea se va face în colegiul respectiv, nu de către corectori din alte județe șise vor încuraja meditațiile cu profesorii din colegiile respective.

De asemenea, interdicţia implicării persoanelor „care au rude până la gradul al III-lea sau afini sau cadre didactice care desfăşoară meditaţii cu elevii care finalizează clasa a VIII-a la momentul derulării concursului” nu este însoţită de sancţiune. De altfel, nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupţie în procesul de elaborare a subiectelor şi organizare efectivă a concursului de admitere. Propunem reanalizarea art. 74, tinându-se astfel cont de observațiile și propunerilor care vor veni pe marginea acestuia din partea instituțiilor, organizațiilor legal constituite, elevilor, profesorilor etc”.

De menționat în context că și Asztalos Csaba, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, a declarat recent că „posibilitatea colegiilor de a avea admitere proprie e o formă mascată de privatizare a unei părți din învățământul public. Crește piața meditațiilor”.

Articol în curs de actualizare


7 comments
  1. Mi se pare de prost gust ce face domnul ministru. Ar trebui interzise meditatiile definitiv pentru toata lumea. Te-am prins … 1 miliard amenda ca profesor iar copilul exclus pe viata de la scoala. Pentru profesorii care nu isi fac treaba la scoala .. dati afara cu interdictie pe viata Iar salariile de 2000 euro pe luna!

  2. Folosind acelasi argument, se poate stabili ca si un proces de admitere organizat de Universitati are aceleasi efecte.
    Si, prin extensie, datorita faptului ca exista admitere in ciclul universitar, inseamna ca intentia legislativului a fost de a permite privatizarea mascata a acestuia.

    Cat de naive si stupide mai pot fi unele argumente in ziua de azi…
    Sa nu uitam ca un proces de admitere, oricare ar fi acesta, este deja un element de discriminare: se face diferenta intre elevii capabili sa faca fata exigentelor unei institutii de invatamant si cei care, in fata unor exigente superioare, ar putea avea nesansa. Culmea, ar putea exista si un efect pozitiv al acestei povesti: admiterea permite redefinirea traseului educational, adica da o sansa in plus celor cu posibilitati (intelectuale) mai modeste.

    1. De ce? Pentru că vor scoate absolvenți mai bine pregătiți care vor pleca în vest și vestul îi va primi cu brațele deschise? Atunci aveți dreptate: să nu mai organizăm examene, să îi lăsăm pe copii să se distreze, să nu mai învețe ca să nu ni-i mai răpească vestul. Problema e că vestul ni-i răpește și pe cei slabi: cules de diverse, construcții, etc.
      Căutați alte argumente, că ăsta nu ține.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Poziția Federației Comunităților Evreiești din România cu privire la amânarea cu doi ani a introducerii disciplinei „Istoria evreilor și a Holocaustului”: Decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, este fundamental greșită / O nouă șansă ratată. De data aceasta, cu intenție

„Decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, de a permite amânarea cu doi ani a momentului când va începe, teoretic, predarea disciplinei “Istoria Evreilor. Holocaustul” este fundamental greșită. Modul în care s-a…
Vezi articolul

Ministrul Culturii, discuție cu omologul ucrainean despre posibilul furt al pisaniilor moldovenești ale lui Ştefan cel Mare din Muzeul de Istorie al orașului Herson, de către ruși: Nu există informații certe, dar avem promisiunea unei verificări

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a afirmat că a discutat cu omologul ucrainean, Olexandr Tkachenko, despre ”posibilul furt al pisaniilor moldoveneşti ale lui Ştefan cel Mare din Muzeul de Istorie al…
Vezi articolul

Platformă cu oferte de internship, voluntariat, workshopuri și practică pentru elevi, studenți și tineri, lansată de INACO / Organizațiile și companiile pot încărca ofertele pe internii.ro

Platforma internii.ro, dedicată elevilor și studenților care vor să participe la programe de internship, voluntariat, workshopuri și practică oferite de companii este lansată, marți, de asociația INACO, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Mușamalizarea cazului de la Târgu Mureș, Școala „Romulus Guga”. Învățătoarea Mariana Alexa a primit un avertisment scris pentru abuzurile verbale repetate, zilnice, la adresa elevilor săi de 8-9 ani: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul”

Învățătoarea Mariana Alexa, care a abuzat verbal elevii săi de la Școala Gimnazială „Romulus Guga din Târgu Mureș, a primit doar un avertisment scris pentru ieșirile sale, a declarat pentru…
Vezi articolul