DOCUMENT Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională și BAC 2022. Ordinul de ministru a fost trimis inspectoratelor școlare

18.953 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Ordinul cu organizarea simulărilor examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională a fost transmis inspectoratelor școlare de către Ministerului Educației, potrivit unei postări a Inspectoratului Școlar Vâlcea. Simulările pentru examenul de Bacalaureat 2022 vor fi organizate în perioada 28 martie – 31 martie, iar cele pentru Evaluarea Națională între 4-6 aprilie, conform ordinului. Rezultatele vor fi afișate pe 14 aprilie pentru ambele simulări.

Amintim că Edupedu.ro a publicat pe surse aceste informații legate de organizarea simulărilor în urmă cu o săptămână. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Calendarul simulărilor pentru BAC 2022:
  • 28 martie 2022 – Simulare proba E a) – Limba și literatura română;
  • 29 martie 2022 – Simulare proba E c) – proba obligatorie a profilului;
  • 30 martie 2022 – Simulare proba E d) – proba la alegere a profilului și specializării
  • 31 martie 2022 – Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă;
  • 14 aprilie – afișarea rezultatelor
Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională 2022, pentru elevii de clasa a VIII-a:
  • 4 aprilie 2022 – Limba şi literatura română – probă scrisă;
  • 5 aprilie 2022 – Matematică – probă scrisă;
  • 6 aprilie 2022 – Simulare proba Limba maternă;
  • 14 aprilie 2022 – Afișarea rezultatelor

Articolul 6 al ordinului menționat anterior stabilește că „rezultatele obținute de elevii la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2021 – 2022 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adaptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”. 

De asemenea, „notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog”.

Simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a se organizează pentru elevii claselor a VIII-a.

La simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național participă elevii claselor a XII-a și a XIII-a seral / frecvență redusă, potrivit documentului.

Foto: © Rido | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Fata de anul trecut a fost inclusa la simulare și România postbelică? Nu e cam mult pentru martie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2022. Sfat de la ministerul Educației: Cu cât poziția elevului în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare pentru a nu risca să rămână nerepartizat

Mâine, 1 iulie, va fi afișată ierarhia la nivel județean, respectiv cea pe București a elevilor care au susținut Evaluarea Națională și vor să se înscrie la Admiterea în liceu…
Vezi articolul

OFICIAL Neregulile descoperite în cazul inspectoarei șefe de la Dâmbovița, trimise la parchet de Ministerul Educației. Ileana Nicolaescu a fost schimbată din funcție după ce a fost președinte de comisie județeană de Bac și evaluator pentru două discipline, din care pentru una nu avea specializare

Un raport venit în urma controlului Ministerului Educației la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița, despre neregulile găsite în cazul inspectoarei generale Ileana Nicolaescu, a fost înaintat Parchetului de către Minister,…
Vezi articolul