Ordinea profesorilor pentru care se poate renunța la constituirea normei didactice de predare este prevăzută într-un document pus în consultare publică de către Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, an școlar 2025-2026.
Proiectul prevede aplicarea măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare prevede, cunoscută drept Legea Bolojan.
Conform documentului, în perioada 8-14 august se reiau activităţile privind constituirea posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare la nivelul școlilor și grădinițelor. Vezi mai jos în ce ordine se renunță la constituirea normei didactice de predare.
Art. 6 – „(3) În cazul apariţiei situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic de predare la nivelul unei unităţi de învăţământ, în perioada de constituire a normei didactice de predare şi încadrare a cadrelor didactice prevăzute la alin. (2), situaţii în care se impune completarea normei didactice de predare sau restrângerea de activitate a unor cadre didactice pentru două sau mai multe cadre didactice numite/transferate/repartizate pe aceeaşi disciplină, se renunţă la constituirea normei didactice de predare conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în ordine, pentru:
a) personalul didactic de predare care solicită plecarea din unitate pe motivul reducerii activităţii; în cazul în care două sau mai multe persoane de aceeaşi specialitate solicită plecarea din unitatea de învăţământ, pleacă persoana care întruneşte punctajul cel mai mare în urma evaluării;
b) personalul didactic de predare care a obţinut calificativul nesatisfăcător sau satisfăcător la ultima evaluare anuală;
c) personalul didactic de predare sancţionat disciplinar în anul şcolar curent sau în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi;
d) personalul didactic de predare ale cărui specializări dobândite prin studii nu sunt în concordanţă cu postul didactic ocupat/catedra ocupată, conform Centralizatorului;
e) personalul didactic de predare ale cărui studii nu sunt în concordanţă cu nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător postului didactic ocupat;
f) cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, şi care optează pentru pensionare începând cu data de 1 septembrie 2025, la solicitarea acestora;
g) personalul didactic de predare titular care împlineşte vârsta de 65 de ani până la data de 1 septembrie 2025;
h) cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare;
i) cadrele didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sau care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ şi beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2025-2026, conform prevederilor art. 63 din Metodologia-cadru;
j) cadrele didactice care nu au finalizat studii universitare sau studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării – studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat, cu una din specializările: psihopedagogie specială, psihopedagogie, psihologie, pedagogie, pedagogie socială, pedagogie specială, psihosociologie, filosofie-istorie (absolvenţi ai promoţiilor 1978-1994) – în concordanţă cu Centralizatorul ori studii universitare de masterat/master în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământul special, în situaţia reducerii numărului de ore la catedrele din învăţământul special;
k) personalul didactic de predare care nu deţine avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic;
l) personalul didactic de predare care nu deţine documentele care atestă parcurgerea modulelor de pedagogie specifice alternativelor educaţionale care se şcolarizează în unitatea de învăţământ respectivă, eliberate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România, în situaţia reducerii numărului de grupe/clase sau de ore la clasele/grupele din unităţile de învăţământ în care se şcolarizează alternative educaţionale;
m) personalul didactic de predare care nu a absolvit studiile în limba în care se face predarea la aceste clase/grupe, în situaţia reducerii numărului de ore la clasele/grupele cu predare intensivă/bilingvă sau în limbile minorităţilor naţionale;
n) cadrele didactice pentru care s-a aprobat modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei începând cu data de 1 septembrie 2025;
o) candidaţii repartizaţi pe fracţiune de normă didactică de predare pe catedre vacante publicate pentru concurs începând cu data de 1 septembrie 2025, în perioada 31 iulie – 4 august 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
p) candidaţii repartizaţi cu normă didactică de predare întreagă pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru concurs începând cu data de 1 septembrie 2025, în perioada 31 iulie – 4 august 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
q) cadrele didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, cu fracţiune de normă didactică de predare;
r) cadrele didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, cu normă didactică de predare întreagă;
s) cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate pe durata viabilităţii postului, repartizate începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ prin pretransfer, respectiv prin modificarea repartizării, pe fracţiune de normă didactică de predare întreagă;
t) cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate pe durata viabilităţii postului, repartizate începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ prin pretransfer, respectiv prin modificarea repartizării, pe normă didactică de predare întreagă; u) cadrele didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care au obţinut cel puţin media 7 la concurs, şi care devin titulare începând cu 1 septembrie 2025 pe posturile didactice/catedrele pe care sunt deja angajate, cu fracţiune de normă didactică de predare;
v) cadrele didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care au obţinut cel puţin media 7 la concurs, şi care devin titulare începând cu data de 1 septembrie 2025 pe posturile didactice/catedrele pe care sunt deja angajate, cu normă didactică de predare întreagă;
w) cadrele didactice titulare, transferate începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ ca urmare a soluţionării restrângerii de activitate, pe fracţiune de normă didactică de predare;
x) cadrele didactice titulare, transferate începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ ca urmare a soluţionării restrângerii de activitate, pe normă didactică de predare întreagă;
y) cadrele didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) din Metodologia – cadru, repartizate în unitatea de învăţământ pe catedre publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, încadrate cu fracţiune de normă didactică de predare;
z) cadrele didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) din Metodologia – cadru, repartizate în unitatea de învăţământ pe posturi didactice/catedre publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, încadrate cu normă didactică întreagă de predare;
aa) cadrele didactice titulare şi cadrele debutante prevăzute la art. 24 alin. (6) din Metodologia – cadru numite/transferate/repartizate în două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, în cazul în care la nivelul uneia dintre unităţi de învăţământ se constată diminuarea numărului de ore;
bb) cadrele didactice titulare şi cadrele debutante prevăzute la art. 24 alin. (6) din Metodologia – cadru care nu sunt numite/transferate/repartizate pe nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător postului didactic ocupat, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
cc) cadrele didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologia – cadru care şi-au întregit norma didactică de predare începând cu anul şcolar 2025-2026; dd) cadrele didactice titulare în unitatea de învăţământ, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care şi-au întregit norma didactică de predare începând cu anul şcolar 2025-2026.
Iată ce stabilesc art. 24 și art. 63 din Metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026:
Proiectul poate fi consultat mai jos:
Informații de context
Amintim că vineri seara a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:
- pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
- pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
- excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
- profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
- în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
- cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister
În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.
Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
Nu ne-a asigurat ca nu vor fi concedieri in Educatie, el a facut un calcul in excel adunand mere cu pere.
Demisia!
Cred că acesta e scopul lor , să dea oamenii afară,altfel nu se explică,nu vor să spună pe față dar asta se înțelege din tot haosul creat ,acesta cred că e prima etapa ,apoi altele în anii următori…..apoi totul va fi preluat de către roboti 😡😡😡. https://m.ziare.com/amp/internet-si-tehnologie/profesorii-ar-putea-fi-inlocuiti-de-roboti-in-urmatorii-10-ani-1499429
Uitati- va bine ,acest articol e din anul 2018.
Am dedicat multe ore pentru a pregăti următoarea zi de școală, deși am predat una din materiile marginale. Am crezut cu tărie în munca mea, am predat în 6 școli în anul școlar 2024-2025, iar în anii anteriori în câte 4 școli, în câte 5 școli. Efortul de a mă adapta fiecărei unități, cu propria cultură organizațională, a generat mult stres, dar nu am renunțat. Să nu mai vorbesc de banii cheltuiți pentru activități, diplome și premii. Sunt un om rațional și conștientizez că situația în care ne aflăm e fragilă, însă doare atât de tare gândul că tu trebuie să plătești pentru păcatele altora. Nu am dat examen în această vară, tocmai pentru a mă putea aduna, pentru a putea avea o vară cât de cât liniștită. Nu îmi place cuvântul „țeapă”, dar îl asociez cu situația din prezent. Înțeleg că nu mai are valoare continuitatea la suplinire, mai ales fără examen dat. S-a dovedit că nu contează competențele reale de profesor, că nu contează educația de calitate. E pur și simplu enervant și lipsit de respect să afirmi idei incompatibile cu măsurile pe care le adopți. Vrei să faci ceva cu analfabetismul funcțional, vrei să educi oamenii din punct de vedere democratic, vrei competențe pentru viață. În esență, nu contează aceste idei înalte. Ni se spune că trebuie să înțelegem cum stă treaba, să nu catastrofăm.
mai pe scurt : urmeaza concedieri in educatie , personal de predare .
ata ati calculat din restrâns din triangulat , până ati dat lumea afara ..