DOCUMENT Diploma falsă a italianului Matteo Politi, recunoscută oficial de Ministerul Educației în mandatul lui Valentin Popa

3.075 de vizualizări
Diploma falsă a italianului care a operat pacienţi în România, fără să aibă studii şi fără pregătire medicală, a fost recunoscută oficial de Ministerul Educației Naționale în mandatul lui Valentin Popa, scrie realitateadesuceava.net. Potrivit atestatului prezentat de publicaţie, documentul ar fi fost eliberat în aprilie 2018.

Diploma falsă pe care impostorul italian Matteo Politi, absolvent de opt clase, a utilizat-o pentru a profesa medicina în România a fost recunoscută oficial de Ministerul Educației Naționale la 11 aprilie 2018, în perioada în care instituția era condusă de Valentin Popa (PSD), actual rector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Conform Atestatului de recunoaștere a studiiilor nr. 75657/11.04.2018, „se atestă că diploma de studii (…) este recunoscută ca diplomă de licență în domeniul Sănătate”.


Pe document apar semnăturile reprezentanţilor Centrului Naţional de Recunoştere şi Echivalare a Diplomelor. Directorul instituţiei, Gianina Chirazi, a declarat pentru HotNews.ro ca „CNRED a emis atestatul de recunoaştere a studiilor în urma evaluării dosarului de recunoaştere conform metodologiilor noastre în data de 11 aprilie 2018, în care se menţionează recunoasterea nivelului, respectiv licenţă, şi a domeniului sănătate fără a se menţiona specializarea – medicina, care ar fi dat posibilitatea cetăţeanului să solicite dreptul de exercitare a profesiei în cauză pe teritoriul României”.

Centrul National pentru Recunoaşterea Diplomelor nu a cerut originalele documentelor de la dosar

„Conform metodologiilor şi a procedurilor noastre cetăţeanul care se adresează la noi trebuie să depună o serie de acte, respectiv copii după actul de studii care este apostilată. Noi nu lucrăm cu originale, originalul este actul de studii care aparţine cetăţeanului. Noi lucrăm cu copii care sunt apostilate. Apostila are drept scop autentificarea originii unui act oficial tocmai pentru a se preveni utilizarea unor acte false”, a spus Gianina Chirazi potrivit sursei citate.

Falsul chirurg estician Matteo Politi, cu numele de scena Matew Mode, a fost prins miercuri seară (6 februarie) când mai avea câţiva kilometri până să iasă din ţară. El a fost reținut pentru 24 de ore. Îşi luase bilet de tren din Capitală spre Budapesta, însă poliţiştii i-au dat de urmă la punctul de frontieră din judeţul Arad. Cetăţeanul de 38 de ani s-a legitimat cu paşaport italian.

Pe numele falsului chirurg există există o plângere pentru înșelăciune, însă anchetatorii îi analizează și întreaga activitate din țara noastră. Italianul obținuse o parafă medicală de la Direcția de Sănătate Publică și a colaborat cu diverse clinici private.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numeroase sesizări de cazuri în care îngrijitoare și infirmiere din grădinițe și creșe nu au primit salariile majorate de la 1 ianuarie 2024, semnalate de sindicate – document / Acestea cer Ministerului Educației să trimită precizări în teritoriu

Unele îngrijitoare din grădinițe și creșe nu au primit salariile majorate de la 1 ianuarie 2024, după cum semnalează Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) ministrului Educației, potrivit unui document…
Vezi articolul

De ce atrage România din ce în ce mai mulți studenți francezi la medicina veterinară? Secțiile în engleză și franceză de la Facultatea din Cluj sunt tot mai căutate, deși taxele și costul vieții au crescut

Aproape fiecare al doilea tânăr medic veterinar din Franța a studiat într-o altă țară din Uniunea Europeană. Cu un examen de intrare mai puțin solicitant și beneficiind de recunoașterea diplomei,…
Vezi articolul

Profesorul Radu Vancu: „Ce e cu această debandadă?” – președintele Nicușor Dan ar trebui obligatoriu să îi adreseze această excelentă întrebare și lui Daniel David și dezastrului provocat de el în Educație

Scriitorul și profesorul Radu Vancu, cunoscut pentru implicarea sa civică și pozițiile tranșante în spațiul public, lansează un nou semnal de alarmă în contextul crizei din educație și al reformelor…
Vezi articolul