DOCUMENT Ghiduri pentru finanțarea cercetării de excelență, prin PNRR, lansate în dezbatere publică de ministerul cercetării, inovării și digitalizării

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat în consultare timp de 30 de zile, Ghidurile pentru finanțarea cercetării prin PNRR. Inițiativa face parte din „măsurile care ajută la predictibilitatea finanțării cercetării și inovării românești, încurajând totodată atragerea resurselor umane înalt specializate, precum și finanțări alternative”, potrivit comunicatului de presă al ministerului.

Ghidurile lansate în dezbatere publică conțin informațiile specifice pentru solicitarea de finanțare, respectiv modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, criterii de eligibilitate, grila de evaluare, descrierea etapelor de verificare, evaluare și contractare a proiectelor. 

Este vorba despre două proiecte ce vor fi finanțate prin PNRR, unul dintre ele are ca scop va atragerea unor cercetătorilor din UE în țară.

  • Ghidul pentru „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare”.
  • Ghidul pentru „Sprijin pentru posesorii de certificate de excelență primite la competiția pentru burse individuale Marie Skłodowska-Curie”. 
  • În perioada de consultare de 30 zile calendaristice de la data publicării, părțile interesate pot transmite observații și propuneri pe adresa de e-mail consultare@research.gov.ro

Ghidul pentru „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare” are ca principal scop atragerea resursei umane înalt specializate din afara României în vederea recuperării decalajelor pe care țara noastră le înregistrează față de media UE și față de țările din regiune.

„Un alt obiectiv este stimularea parteneriatelor internaționale instituționale sau adoptarea Cartei Europene a cercetătorilor și a Codului de conduită pentru recrutarea cercetătorilor de către entitățile care efectuează activități de cercetare – dezvoltare și inovare, încurajând formarea cercetătorilor într-un mediu de înaltă calitate științifică,” potrivit comunicatului de presă.

„În calitate de ministru și cadru didactic sunt promotor declarat al comunității românești de cercetare și inovare. Cred în rolul pe care îl poate avea inclusiv în mediul economic prin transfer tehnologic și, implicit, cred în rolul pe care creierele românești îl pot avea în contribuția la PIBul național. Dar pentru a avea performanță de la un domeniu atât de dinamic și competitiv, și pentru ca statul român să își recupereze investiția în cercetare, trebuie să creăm cadrul corect de funcționare. Trebuie să actualizăm cadrul legislativ –inițiativă aflată deja în derulare, trebuie construite mecanisme de finanțare predictibile și, foarte important, create premisele interconectării comunității românești la comunitatea internațională”, descrie ministrul Marcel Boloș prioritățile mandatului său la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

În luna februarie, la o lună de când ministrul Marcel Boloș a fost numit în funcție, Asociația Ad Astra a cercetătorilor români atrăgea atenția într-o scrisoare, că lipsa fondurilor alocate cercetării, a reformelor în domeniul științific au dus “la un adevărat exod al unora dintre cei mai capabili oameni din țară”.

Ghidul pentru „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare”
Ghidul pentru „Sprijin pentru posesorii de certificate de excelență primite la competiția pentru burse individuale Marie Skłodowska-Curie”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ministerul Educației / Foto Mălina Norocea Inquam Photos

Centralizare excesivă din partea Ministerului Educației, care impune profesorilor temele pentru Școala Altfel 2025: combaterea violenței, a dependenței de droguri și tehnologie, educație rutieră, financiară, juridică – DOCUMENT

Ministerul Educației le impune profesorilor temele pe care să le abordeze cu elevii în săptămâna dedicată Școlii Altfel 2025, printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare și conducerilor școlilor, obținută de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Guvern și autorități, de la Consiliul Elevilor, Federația Părinților și sindicatele profesorilor: Luați toate măsurile care se impun pentru a nu trasforma școlile în adevărate focare de COVID-19

„Luați toate măsurile care se impun pentru a nu trasforma unitățile şi instituţiile de învăţământ în adevărate focare de multiplicare a infecţiilor cu COVID-19”, este solicitarea reprezentanților sistemului de Educație,…
Vezi articolul