DOCUMENT Noul Consiliu al ARACIP, agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, a fost desemnat. Printre membri: președintele Asociației Școlilor Particulare, un comisar de poliție și un colonel din Armată / Președintele va fi ales marți

7.546 de vizualizări
Sediul ARACIP / Foto: Google Maps
Un comisar-șef de poliție, un colonel, dar și președintele Asociației Școlilor Particulare fac parte din noul Consiliu al ARACIP, agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele. Consiliul a fost desemnat printr-un ordin al Ministrului Educației, datat 11 martie, obținut de Edupedu.ro. Forul, numit cu întârziere în urma schimbărilor organizatorice aprobate de guvern acum o lună și jumătate, este format din 15 membri permanenți și patru membri observatori, aceștia din urmă incluzând reprezentanții sindicatelor și ai organizațiilor de elevi și părinți.

Potrivit ordinului de ministru, președintele Consiliului ARACIP urmează să fie desemnat dintre membrii acestuia în data de 15 martie, la sediul Ministerului Educației.

Membrii permanenți, care au drept de vot, sunt numiți pentru un mandat de 4 ani cu posibilitatea de reînnoire pentru încă un mandat de 4 ani, în timp ce membrii observatori sunt numiți pentru un mandat de doar un an și nu au drept de vot.

Membri permanenți:

  1. Cobzariu Simona Mihaela – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  2. Crivineanu Florica – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  3. Frumosu Delia Elisabeta – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  4. Mateescu Marcela – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  5. Niculae Mihaela Cristina Maria – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  6. Cătălin Fuior – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  7. Gabriela Marilena Lețcai – CNRED, reprezentant al Ministerului Educației
  8. Lector univ. Dogaru Mariana – reprezentant al Ministerului Educației
  9. Trăistaru Luciana – reprezentant al Ministerului Educației
  10. Florescu Mihaela – reprezentant al Ministerului Educației
  11. Nagy Eniko – reprezentant al Ministerului Educației, din cadrul Direcției pentru învățământul în limbile minorităților naționale
  12. comisar șef de poliție Jipa Lavinia-Nicoleta – reprezentant desemnat de Ministerul Afacerilor Interne
  13. colonel Paul Bădicu – reprezentant desemnat de Ministerul Apărării Naționale
  14. Christian Eneil Comșa – reprezentant al Asociației Școlilor Particulare
  15. Prof. Univ. dr. Lucian-Ioan Ciolan reprezentant al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS)

Membri observatori:

  1. Marius Ovidiu Nistor – reprezentant al Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”
  2. Cornelia Popa-Stavri – reprezentant al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ
  3. Robert-Alexandru Avram – reprezentant al Consiliului Național al Elevilor
  4. Nan Cătălin-Viorel – reprezentant al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din învățământul preuniversitar
Ordinul privind constituirea Consiliului ARACIP – prima pagină:

Actuala ARACIP, ce înlocuiește, organizatoric, agenția în forma în care aceasta a fost înființată în 2005, a fost aprobată de guvern în urmă cu o lună și jumătate, într-o formă ce a stârnit critici vehemente în discuțiile ce au precedat schimbarea – detalii aici. Noul Consiliu trebuia numit în 10 zile de atunci, dar a mai fost nevoie de încă o lună până când acesta a fost desemnat.

Noile reguli privind ARACIP prevăd că cei 15 membri ai Consiliului acestui for trebuie să fie “actori relevanți implicați în procesul educațional din România” și să aibă experiență didactică. Ei trebuie să fie 6 experți din Direcția pentru asigurarea calității, 5 reprezentanți ai Ministerului Educației, 2 reprezentanți ai altor autorități din sistemul de educație (responsabili cu activitățile de învățământ din MAI și MApN), un reprezentant al Asociației Școlilor Particulare și un reprezentant ARACIS. 

Pe de altă parte, Edupedu.ro a semnalat obiecțiile Consiliului legislativ cu privire la cele două “mandate complete”, care pot însemna mandate permanente. După cum nota Edupedu.ro la începutul lunii februarie:

  • În noua formă a proiectului, retrimisă la avizare după o lună de la retragerea din CES, în urma criticilor publice, președintele Consiliului ARACIP poate fi numit pentru maximum „2 mandate complete”. Modificarea poate permite viitorului președinte să aibă câte mandate vrea, bineînțeles în acord cu ministrul, atât timp cât un mandat complet este considerat un mandat neîntrerupt. La o simplă suspendare de câteva zile condiția „complet” fiind neîndeplinită și persoana putând să primească un nou mandat.
Citește și:
BREAKING Desființarea mascată a ARACIP, agenția care acreditează școlile, prevăzută într-un proiect de hotărâre de guvern: Conducerea instituției va fi preluată de un consiliu în care sunt doar 4 specialiști în evaluarea școlilor, restul până la 20 fiind reprezentanți MAI, MAPN, ai cultelor, de la Finanțe și Dezvoltare, sindicaliști, părinți și școli private
Aviz nefavorabil cu 93% din voturi, de la Consiliul Economic și Social, pentru proiectul controversat prin care Ministerul Educației vrea să reorganizeze ARACIP, agenția care acreditează școlile și grădinițele


1 comment
  1. Este si Lucian Ciolan acolo, deci o sa iasa bine pentru facultatile de Pedagogie/ Psihologie, care le umplu orarul studentilor cu teorii aiuritoare, cand nu bat campii de-a dreptul la ore (desi asta fac cel mai des). Nici vorba de vreo legatura cu predarea sau formarea profesorilor. Niste lipitori!
    Restul numirilor dubioase se inscriu perfect in bataia de joc generala cu care ne-a obisnuit ministrul Educatiei, care nu si-a facut inca publica teza. Protectorul plagiatorilor, Sorin Cimpeanu, despre el e vorba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației / Peste 100.000 de elevi din toată țara învață în regim simultan, în acest an școlar

Peste 100.000 de elevi învață în regim simultan, în anul școlar 2023-2024, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro. Concret, este vorba despre 102.153 de elevi de clasele primare…
Vezi articolul

Elevii unei școli din Gorj au dat de 2 ori simularea Evaluarea Națională 2022 la limba și literatura română, după ce profesorii le-au distribuit subiectele greșite / Elevii au primit subiectele adresate celor care învață în limba maghiară

O anchetă la școala Albeni din județul Gorj a fost deschisă de Inspectoratul școlar, după ce elevii de clasa a VIII-a au primit ieri, la simularea Evaluării Naționale 2022 subiecte…
Vezi articolul

Marți, 27 februarie, data limită pentru înscrierile elevilor de liceu la etapa județeană a Olimpiadei de Securitate Cibernetică. Cei mai buni pot ajunge în tabăra de pregătire pentru Campionatul European și să fie admiși la facultățile de profil fără examen

Elevii de liceu mai au la dispoziție ziua de marți, 27 februarie, până la miezul nopții, pentru a se înscrie online la prima ediție a olimpiadei naționale dedicate securității cibernetice,…
Vezi articolul

Regulamentul pentru încadrarea profesorilor pe posturi, publicat în Monitorul Oficial. Profesorii titulari și cei angajați pe perioadă determinată pot fi încadrați în regim de plata cu ora până la o jumătate de normă didactică de predare

Regulamentul pentru încadrarea profesorilor pe posturi a fost publicat, miercuri, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.876 din 22 decembrie 2023, document pentru aprobarea Normelor metodologice…
Vezi articolul

LISTA Creștere de aproape 10 ori a numărului localităților în care rata de incidență a sărit de 3 la mie, într-o singură săptămână. Printre ele – Cluj-Napoca, Brașov și Oradea. În acestea școala rămâne deschisă pe baza ratei de vaccinare a profesorilor

În prima zi de școală din acest an calendaristic, 3 ianuarie 2022, erau 15 localități pe lista celor cu rata de incidență de peste 3 la mie, potrivit datelor Ministerului…
Vezi articolul