DOCUMENT Raportul QX de diagnoză al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a fost publicat de minister

3.791 de vizualizări
Raportul QX – Educație și Cercetare – 19 mai 2025 / Foto: captură document
Raportul de diagnoză QX al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, prezentat luni, 19 mai, într-o conferință de presă, a fost publicat pe site-ul ministerului (MEC). Documentul conține propunerile ministrului cu privire la examenele susținute de elevi, la titularizare și la reorganizarea sistemului de învățământ superior și al cercetării. Raportul de 39 de pagini a fost publicat la aproape jumătate de an de la preluarea mandatului.
  • Raportul de diagnoză QX a fost anunțat de ministrul Educației în urmă cu cinci luni, de la începutul mandatului său după sărbătorile de iarnă 2024. În urmă cu o săptămână și jumătate Daniel David a spus că va fi prezentat pe 19 mai, în ziua imediat următoare celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2025.
  • Raportul se numește „QX” pentru că țintește să propună un sistem de educație-cercetare, prin care, prin problematizări adecvate (Questions), țara să poată să confrunte necunoscutele (X) viitorului, potrivit ministerului

În mai multe intervenții în spațiul public din decembrie până în prezent, Daniel David a precizat că va răspunde în acest raport întrebărilor privind principalele nemulțumiri ale profesorilor, părinților și elevilor. Subiecte precum Evaluarea Națională, desfășurarea examenului de Titularizare, homeschooling, evaluarea elevilor, sistemul de educație din mediul rural și alte probleme pe care ministrul le-a identificat și pe care a precizat că le-a aprofundat.

„Nu e un raport al ministrului sau asumat de guvern sau de factorul politic – acela îl vom vedea la discuțiile care urmează. E doar modul cum eu văd sistemul și schimbările de care are nevoie sistemul”, spune Daniel David.

Documentul conține și un set de politici publice propuse care ar putea fi aplicate de orice ministru. „Am să vorbesc despre cum văd eu lucrurile și ce ar trebui făcut – fie că voi face eu, fie că vor face alții, dar lucrurile trebuie spuse”, spunea Daniel David recent.

Câteva dintre temele atinse în raport pe partea de învățământ preuniversitar:

  • Absolvenții nu asimilează eficient competențele cheie în relație cu utilizarea conținutului programelor în viața cotidiană din cauza unui proces de învățământ nemodernizat.
  • Infrastructură școlară deficitară ceea ce duce în unele cazuri la învățământ simultan sau în mai multe schimburi (chiar 3 pe alocuri).
  • Ecosistem educațional necoordonat
  • Reforme ca soluții la probleme: Reforma curriculară, reforma evaluării, reforma asociată copiilor cu cerințe educaționale speciale, reforma asociată abandonului școlar, reforma din mediul educațional rural, rolul profesorului în societate.
DESCARCĂ Raportul de diagnostic „QX” al educației și cercetării din România:
Citește și:
UPDATE Raportul QX de diagnostic pentru educația și cercetarea din România – prezentat luni de ministrul Daniel David: Miză majoră – construirea societății bazate pe cunoaștere, am simțit pe pielea noastră ce înseamnă lipsa acesteia / Reforme propuse pentru Titularizare, statutul profesorului, evaluarea elevilor, olimpiade, cercetare

5 comments
  1. Sperăm ca politicul să accepte oameni cu adevărat profesioniști, dovediți prin ce au făcut, în toate ministerele. Cu certitudine David este unul.
    Jos prostimea din funcții publice instalate de partide.l!!

  2. Un program ultraliberal de accelerare a segregării sociale, care ar merge pe fond de creștere economică susținută. Și-o ploaie de expresii englezești, împrumutate din sfera corporatistă. Când ar trebui făcut un singur lucru: curat în sistem, eradicată impostura. Despre coeziune socială, cetățeni, corp social etc. se face puțină vorbire în raport. Reformele propuse vor produce „buni specialiști, buni cetățeni și oameni echilibrați psihologic”. Iată că s-a găsit antidotul depresiilor, anxietăților, psihozelor și nevrozelor: competiția cât mai acerbă!!! Vorba unui economist: „Dacă statul s-ar retrage din funcțiile sale, vor fi locuri de muncă pentru toți. Supraviețuitorii.”
    Și când te gândești că unii îl acuză pe prof. David de neomarxism !!!

  3. Bun, profesorii trebuie evaluați periodic. Dar, functionarii de peste tot, ministri, parlamentarii, polițiști, militari, etc., când ii evaluați și pe ei?

    1. Tu chiar pui botul la ce abereaza asta? Da-i fuge toata lumea din sistem. O sa raman el de brat cu Nicusor si cu Ai-ul mult laudat si cu nepalezii, filipinezii si alte natii inteligente fata de noi. Noi, pwlimea, profesorii paraziti, puturosi si prosti nu contam. Noi suntem infractorii, noi subminam economia tarii, noi trebuie sa fim pedepsiti ca am indraznit sa GANDIM si sa ne educam si sa intram intr-un domeniu in care am crezut ca ceea ce facem este sa predam. Cand colo, ce sa vezi? Pedeapsa pentru cine va fi PROFESOR. Si atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Absolventă de Drept la Cambridge: Un student exmatriculat pentru că a copiat are valori ce contravin grav corectitudinii și eticii profesionale / Cum îi poți spune unui client „scuze că ai ajuns la pușcărie din vina mea, dar unde am făcut eu facultatea se copia”

Un student exmatriculat pentru că a copiat nu este interesat de domeniul Dreptului, ale cărui valori sunt tocmai corectitudinea și etica profesională, iar argumentul „toată lumea copiază” este un sofism,…
Vezi articolul

Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului cere coaliţiei adoptarea de urgenţă a unei iniţiative care să interzică simbolurile comuniste

Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Florin-Daniel Şandru, a adresat o scrisoare publică reprezentanţilor partidelor politice care formează coaliţia de guvernare solicitând…
Vezi articolul