DOCUMENT Reprezentanții elevilor și părinților au solicitat Curții de Conturi explicații după ce instituția ar fi invocat în fața autorităților locale probleme legale pentru decontarea integrală a transportului elevilor

683 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Părinții și elevii au trimis Curții de Conturi o solicitare să spună cum se poate deconta transportul pentru elevi, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Mai exact, în prezent, banii din grila de decontare aprobată de statul român sunt insuficienți pentru a asigura decontarea prețului întreg al abonamentelor de transport, în contextul în care, prin lege, statul trebuie să asigure gratuitatea accesului la educație a tuturor elevilor români, insclusiv a transportului la școală, atarg atenția Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților – EDUPART, într-o scrisoare trimisă Curții de Conturi.

Autoritățile dau vina pe Curtea de Conturi pentru că nu pot deconta banii de transport elevilor. „Nu îi pot folosi ca urmare a mențiunilor făcute de Curtea de Conturi a României, conform cărora nu ar exista, la acest moment, cadrul legal necesar pentru subvenționarea operatorilor de transport care operează pe raza respectivelor unități administrativ-teritoriale”, se arată în scrisoarea reprezentanților elevilor și părinților.

Astfel, ei cer Curții de Conturi „comunicarea informațiilor referitoare la cadrul legal din domeniul transportului elevilor și la modul în care consiliile județene pot acționa pentru a asigura, din bugetul propriu, sumele necesare pentru subveționarea operatorilor”.

Mai jos, textul integral al documentului:

„Transportul elevilor a fost mereu un subiect controversat şi intens dezbătut, din cauza cadrului legal foarte complex, care a produs mai multe confuzii în ceea ce privește interpretarea în rândul elevilor, părinților și autorităților locale și județene și care, de ani de zile, a devenit una din principalele cauze ale abandonului școlar din România, având în vedere faptul că există, la acest moment, peste 400.000 de elevi navetiști în toată țara. Odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2021, elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează o sumă de bani corelată cu un set de tarife maximale aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4426/2021, însă care, în realitate, este insuficientă, din prisma faptului că prețul real al abonamentelor emise de operatorii de transport este cu mult mai mare față de cel impus de Ministerul Educației. Practic, diferența este suportată din bugetul familiei elevului, contrar prevederilor legislației în vigoare și Constituției României, care statuează faptul că învățământul, în România, este gratuit.

Vă aducem în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 84, alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, „elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport local și județean”. De asemenea, alin. (1^2) al aceluiași articol stabilește faptul că „gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport, conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativteritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare”. În acest sens, reprezentanții elevilor și părinților au purtat discuții cu mai multe consilii județene din România, care ne-au semnalat faptul că au prevăzut în bugetele anuale sumele necesare pentru asigurarea gratuității pe transportul intrajudețean pentru elevii navetiști, însă nu îi pot folosi ca urmare a mențiunilor făcute de Curtea de Conturi a României, conform cărora nu ar exista, la acest moment, cadrul legal necesar pentru subvenționarea operatorilor de transport care operează pe raza respectivelor unități administrativ-teritoriale.

Ținând cont de aspectele menționate anterior, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților – EDUPART, structurile reprezentative ale beneficiarilor actului educațional din România, vă solicită comunicarea informațiilor referitoare la cadrul legal din domeniul transportului elevilor și la modul în care consiliile județene pot acționa pentru a asigura, din bugetul propriu, sumele necesare pentru subveționarea operatorilor, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.”

Cât valorează decontul

Ordonanța 50 din 16 iunie 2021 prevede următoarele:

  • (1^3) Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km.
  • (1^4) Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați.
  • (1^5) Elevii aflați în situațiile prevăzute la alin. (1^3) și (1^4) pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare.
  • (1^6) Modalitatea de decontare se stabilește printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.
  • (1^7) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (1^3) și (1^4), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
  • (1^8) Prin excepție de la prevederile alin. (1^7), elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanței de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 km.
  • (1^9) Operatorii de transport au obligația să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună prevăzute la alin. (1^7) și (1^8), și să asigure transportul elevilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii au acces la lucrările elevilor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, conform procedurii. Sorin Ion: Rezultatele și modul de rezolvare se discută cu elevii cu lucrările pe masă și cu borderourile de corectare, în format digital

„După simulare, fiecare profesor discută cu elevii rezultatele și modul de rezolvare. Se poate face cu lucrările pe masă. Se poate face cu borderourile de corectare, care vin în format…
Vezi articolul

Rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu, după incendiile din campusul Regie: Nu putem lucra la instalațiile electrice cu studenți în cămine, care sunt cazați și vara / Student: Facem mâncare în cameră pentru că nu avem bucătărie pe hol – VIDEO

Lucrările de întreținere și de schimbare a rețelei electrice din căminele studențești ale Universității Politehnica București (UPB) nu pot fi făcute nici pe timpul verii, când este vacanță, spune rectorul…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu, despre programa de literatură română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență: Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii și literatura veche sunt rețeta perfectă

Scriitorul Radu Vancu atrage atenția asupra recomandărilor din programa de liceu de la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență pe 25 noiembrie. „Dacă vrem să-i…
Vezi articolul

Școala în campania electorală. Candidați PSD-PNL din Bacău – întâlniri cu „absolvenții”, înainte de sfârșitul școlii, plus promovare prin vizite la școli  pentru elevi cu dificultăți de învățare

Campania electorală pentru alegerile locale la Bacău a inclus, pentru președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, în prezent candidat al alianței PSD-PNL pentru postul de primar al Municipiului Bacău, dar și…
Vezi articolul

RAPORT Aproape 4.500 de elevi de clasa a VIII-a au abandonat școala în 2023, echivalentul a 178 de clase cu câte 25 de copii / În ultimul an de gimnaziu au rămas corigenți peste 7.800 de elevi

Aproape 4.500 de elevi de clasa a VIII-a au abandonat școala în ultimul an școlar, potrivit Raportului privind modul de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale în sesiunea iunie-iulie 2023.…
Vezi articolul