DOCUMENT Strategii folosite în clasă pentru a le explica elevilor despre antisemitism, inclusiv în contextul discuțiilor care se referă la situația din Orientul Mijlociu / Resurse educaționale deschise

391 de vizualizări
Profesorii care vor să le explice elevilor mai multe despre conflictul actual din Israel pot folosi un document postat de Inspectoratul Școlar Sibiu în urmă cu o lună. Documentul face parte dintr-o serie de resurse educaționale deschise, menite să ajute profesorii care trebuie să predea la liceu din acest an, disciplina „Istoria evreilor. Holocaustului”. Documentul conține idei de activități pe care profesorii le pot aplica la clasă împreună cu elevii, în special în abordarea prejudecăților, în situația din Orientul Mijlociu.
  • Documentul poate fi un sprijin pentru profesorii care vor să le explice elevilor contextul situației actuale din Israel, după ce gruparea islamistă palestiniană Hamas a lansat multe atacuri teroriste asupra Israelului duminică, soldate cu sute de civili uciși. În replică Israelul a bombardat Gaza cu raiduri aeriene și a declarat oficial război împotriva Hamas.

Propuneri pentru profesori ca strategii de abordare a situației generale din Orientul Mijlociu: Abordarea prejudecăților ce vizează grupuri.

  • Profesorii pot explica că indivizii ar trebui să fie trași la răspundere pentru propriile lor acțiuni, dar responsabilizarea indivizilor pentru acțiunile presupuse ale unui grup de persoane cu care pot împărtăși o caracteristică (cum ar fi religia) este o formă de prejudecată;
  • Încurajați elevii să ia în considerare puncte de vedere diferite
  • Profesorii pot crea activități care le permit elevilor să vadă o multitudine de opinii despre o anumită situație sau conflict. Acest lucru le va permite elevilor să privească evenimentele din diferite puncte de vedere și deopotrivă să le încadreze într-o imagine
    mai amplă a unei situații politice înainte de a-și forma propriile opinii;
  • Explorați complexitatea – în timp ce trec în revistă diferite perspective și narațiuni printr-o explorare aprofundată a istoriei, profesorii pot cere elevilor să identifice
    diverse aspecte ale unei situații actuale, nu doar cele politice, și să le enumere pe tablă;
  • Identificaţi abordările nedemocratice sau care sunt bazate pe prejudecăți – profesorii pot îndruma elevii să se uite la anumite site-uri de socializare, în echipe de câte doi sau în grupuri și să răspundă la întrebări pentru a compara discursul privind situația din Orientul Mijlociu și pentru a identifica stereotipuri antisemite sau de altă natură atunci
    când sunt prezente;
  • Contrabalansați imaginile deformate – profesorii pot contrabalansa imaginile bazate pe prejudecată sau distorsionate și pot ghida elevii să analizeze sursele media
    și să cântărească dovezile validității conținutului lor. Profesorii pot cere elevilor să aleagă două surse media diferite și să compare modul în care aceste surse aleg
    să reprezinte situația din Orientul Mijlociu.
    Pe măsură ce elevii folosesc abilitățile de gândire critică, ei vor dobândi o înțelegere mai profundă a complexității antisemitismului sau a altor forme de prejudecăți îndreptate împotriva unui grup și a importanţei abordării acestora dintr-o perspectivă bazată pe drepturile omului. Examinați posibilitatea stabilirii unor „reguli de implicare” pentru a iniția discuția la clasă. Pentru îndrumări cu privire la modul de stabilire a unor astfel de reguli, puteți consulta suportul didactic ODIHR nr. 5, „Predând despre antisemitism prin intermediul educaţiei despre Holocaust”.
  • Elevii identifică exemple de intoleranță din zilele noastre față de evrei
    și alte grupuri care se confruntă cu prejudecată și analizează contextul istoric al prejudecății și asemănările și diferențele dintre acestea.
  • Elevii analizează modul în care evreii sunt reprezentați de diferite surse media și identifică dacă evreii sunt recunoscuți ca membri de zi cu zi ai societății umane, sunt prezentaţi prin stereotipuri antisemite sau apar numai în anumite contexte care transmit viziuni simpliste sau limitate ale experienței evreiești de-a lungul istoriei (de exemplu, ca actori în conflictele din Orientul Mijlociu).
  • Elevii sunt capabili să recunoască când sunt folosite adaptări moderne ale tropilor antisemiți consacrați în discuțiile publice despre Israel și israelieni.

„Este important să preţuim empatia elevilor, să recunoaștem suferința și să arătăm că avem de-a face cu o problemă complexă. Fără a minimaliza luptele oricărui alt popor
sau grup, este la fel de important să transmitem că Holocaustul este un eveniment fără egal în istorie din motive multiple. O încercare de a minimaliza faptul că evreii au
fost victimele vizate de acest genocid se încadrează în categoria distorsionării sau trivializării Holocaustului. Suferința unui grup nu este anulată de cea a altuia”, scrie în document.

Resurse educaționale deschise: Antisemitismul și situația din Orientul Mijlociu

Citește și:
DESCARCĂ Resurse educaționale utile pentru profesorii care predau anul acesta disciplina obligatorie „Istoria evreilor. Holocaustul”, publicate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu


2 comments
  1. lăsați că și de bullying discutam de când a început școala….dar nu vorbim de familii, de unde incepe totul…
    nu vine ziua votului ?!

  2. Înțeleg ca este totul politic. Până la antisemitism, ce ar fi să se discute despre bullying, care este mult mai răspândit și acoperă o paletă mai largă de cazuri, cu precădere în mediul școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O nouă formă de presiune pe angajații din școli, aflați în a doua săptămână de grevă generală: mesaje de ultimatum primite de directorii școlilor, prin inspectorate, să facă estimări până azi la 16:30 despre salariile angajaților în luna mai – surse

Directorii de școli din mai multe județe au primit un ultimatum de la inspectoratele școlare, conform surselor Edupedu.ro. Inspectoratele au cerut să fie trimise la județ, de către fiecare școală,…
Vezi articolul

OFICIAL Portofoliul educațional care trebuie completat obligatoriu în acest an școlar de către educatori și învățători, publicat în Monitorul Oficial cu două zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor

Portofoliul educațional este obligatoriu în anul școlar 2024-2025 pentru copiii din grupa mijlocie și elevii din clasa pregătitoare. Astfel că, educatorii și învățătorii vor avea de completat datele de identificare…
Vezi articolul

DOCUMENT Examen clinic general și psihiatric, obligatorii pentru personalul care predă și cel auxiliar din universități / Modelul de certificat medical pe care trebuie să îl obțină anual – proiect

Personalul didactic de predare și didactic auxiliar din învățământul superior este obligat să obțină un Aviz medical în urma unui control medical individual (examen clinic general și psihiatric), care se…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Caracteristica omului inteligent este adaptabilitatea, spune profesorul Ciprian Ittu, director la Școala Gimnazială Poiana Mărului: Prin cunoștințele pe care le acumulăm noi, profesorii, ne ajutăm copiii din comunitate să cunoască noțiuni financiare

Aproape toți profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Poiana Mărului, județul Brașov, s-au implicat în programul-pilot LifeLab by BCR în momentul în care acesta le-a fost prezentat. Directorul instituției, profesorul…
Vezi articolul

Mesajul unei învăţătoare pentru ministru: „După ani dedicați profesiei ne trezim că suntem puși la colț și altoiți de elevi și părinți nemulțumiți pentru note sau alte pretenții”

O învăţătoare îi adresează o scrisoare ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Este vorba despre Mara Luana Rauca, cadru didactic „cu 19 ani vechime în învăţământ”. Aceasta îi solicită oficialului să ia…
Vezi articolul