DOCUMENT Vacanța din februarie 2023, pe fiecare județ în parte, trebuie transmisă până pe 30 mai de inspectorate, potrivit unei solicitări a Ministerului Educației

6.528 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare au la dispoziție până luni, 30 mai 2022, să transmită Ministerului Educației perioada în care este programată vacanța școlară din intervalul 6-26 februarie 2023, potrivit unui document semnat de secretarul de stat Sorin Ion. Conform structurii anului școlar 2022-2023, elevii au o săptămână de vacanță în luna februarie. Această săptămână este stabilită de fiecare inspectorat școlar.

„În vederea aplicării prevederilor O.M.E nr. 3505/2022 privind structura anului școlar 2022-2023, vă solicităm să ne transmiteți până luni, 30 mai 2022, decizia inspectoratului școlar cu privire la perioada în care este programată vacanța școlară din intervalul 6-26 februarie 2023.”, conform solicitării menționate.

Decizia fiecărui inspectorat va fi publicată pe site-ul propriu și va fi transmisă școlilor și grădinițelor.

„Decizia va fi transmisă unităților de învățământ preuniversitar din județ/municipiul București, publicată pe site-ul inspectoratului școlar și comunicată la adresa de e-mail cabinet.sspreuniversitar@edu.gov.ro”, arată sursa citată.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi, la Forumul franco-român al Educaţiei, că a cerut inspectoratelor şcolare să decidă prin consultare cu părinţii, elevii şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din luna februarie, transmite Agerpres.

„Data de 30 mai este data limită până la care am cerut tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să decidă prin consultare cu părinţi, elevi şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din februarie – a doua săptămână, a treia săptămână sau a patra săptămână. Până la finele acestei luni, 30 mai, fiecare inspectorat şcolar judeţean, după procesul de consultare, va anunţa şcolile din acel judeţ în ce săptămână au vacanţa din luna februarie. Pentru că este singura vacanţă mobilă. Toate celelalte date sunt absolut clare’, a spus Cîmpeanu.

Anul școlar 2022—2023 este structurat astfel:

  • cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; 
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 
  • cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; 
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 
  • cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; 
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 
  • cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; 
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; 
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. 

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
dezinfectant eficient împotriva Covid-19

Peste 1.000 de cercetători chinezi au părăsit SUA în contextul intensificării anchetelor americane pentru presupuse operaţiuni de furt de tehnologie. Agenţi chinezi ar fi luat deja la ţintă membri ai viitoarei administraţii Biden

Peste 1.000 de cercetători chinezi au părăsit Statele Unite în contextul intensificării anchetelor declanşate de autorităţile americane pentru presupuse operaţiuni de furt de tehnologie, au indicat oficiali americani din domeniul…
Vezi articolul

Comisarul European pentru Educație răspunde petițiilor despre salariile profesorilor, inclusiv unei petiții depuse de o elevă din România: Comisia e atentă la condițiile de muncă din școli, mai ales că niciun stat UE nu și-a îmbunătățit rezultatele la PISA

Comisia Europeană, structură executivă care are atribuții limitate în domeniul educației, „continuă să sprijine puternic eforturile țărilor membre de a face față provocărilor complexe” din acest, domeniu, a spus joi,…
Vezi articolul
Programa școlară

Elevii ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina modulară Educație pentru viață, la care vor studia peste 10 module, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar / Nu apare în document ce se întâmplă cu cei respinși

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina Educație pentru viață, care va fi predată modular, după cum apare în…
Vezi articolul

Senatorul Ștefan Pălărie, unul dintre autorii moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, reclamă limbajul de pe Facebook al Ioanei Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Sunteți într-o poziție de demnitate publică, dar pe care o coborâți undeva foarte jos prin acest comportament public

Senatorul Ștefan Pălărie, aflat printre inițiatatori moțiunii simple împotriva ministrului Educației, a reclamat limbajul Ioanei Lazăr, secretar general din Ministerul Educației, dintr-o postare de pagina sa de Facebook: „Rolul dumneavoastră…
Vezi articolul