DOCUMENTE Proiectele de legi ale Educației au ajuns în Parlament și au împreună 500 de pagini / Salarizarea profesorilor a fost eliminată / Proiectele vor intra în procedură de urgență, cum anunța Ligia Deca

2.630 de vizualizări
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
Proiectele legilor Educației au ajuns luni în Parlament, acestea fiind înregistrate și publicate pe site-ul Camerei Deputaților. Din proiectul legii învățământului preuniversitar a fost eliminat articolul privind salarizarea profesorilor debutanți, cel care ar fi dus la o creștere cu 60% a salariilor cele mai mici din învățământ. Variantele de mai jos ale proiectelor sunt cele aprobate în ședința de Guvern de joi, 29 martie 2023.

Potrivit site-ului Camerei Deputaților, proiectele de legi nu au fost înregistrate, încă, pentru procedura de urgență, o cale accelerată de adoptare a unui proiect de lege. În adresa Guvernului, prin care cele două documente au fost înaintate, Executivul cere procedură de urgență pentru acestea. Amintim că Ligia Deca, ministra Educației, anunțat încă de joi, de la sediul Guvernului, că „a fost aprobată o procedură de urgență, în așa fel încât în parlament să putem purta discuția cu Comisiile reunite de educație“.

A fost eliminat articolul 129 alin. (2) care prevedea că „în conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic“. Acest articol ar fi avut un impact bugetar de peste 8 miliarde de lei, iar Edupedu.ro a scris încă de săptămâna trecută că salariile profesorilor debiutanți ar fi fost crescute cu circa 60% dacă s-ar fi aplicat.

Ministra educației, Ligia Deca, a anunțat că “s-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor, care a precedat ședința de guvern, ca această garanție să fie introdusă în Legea salarizării. Angajamentul politic există în continuare din partea coaliției, ca debutanții în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie, ca nivel minim, pentru a fi stimulați și pentru a avea cei mai buni profesori la clase”. Asta deși pe 9 martie, când a prezentat proiectele în varianta asumată de ea, Deca a subliniat faptul că salarizarea „este în legea educației“.

A doua zi sindicatele au emis un comunicat de presă în care au negat faptul că ar fi agreat așa ceva și au amenințat cu proteste și cu boicotarea examenelor naționale din vară dacă legea salarizării nu va conține creșterea prevăzută de articolul eliminat.

Documentele, care pot fi descărcate mai jos, au împreună peste 500 de pagini: 269 – proiectul legii învățământului preuniversitar și 236 – proiectul legii învățământului superior.

DOCUMENT Proiectul de lege a Învățământului preuniversitar:

DOCUMENT Proiectul de lege a învățământului superior:

Articol în curs de actualizare

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Eșec al simulării aplicației Ministerului Educației pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Ar fi apărut probleme tehnice, iar simularea se va relua joi în toate școlile cu clase primare și gimnaziale

Testarea aplicației Ministerului Educației în toate școlile cu clase primare și gimnaziale, pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, nu se…
Vezi articolul

Ministerul Educației calculează participarea la grevă pe baza discuțiilor informale ale profesorilor pe grupurile de WhatsApp, potrivit secretarului de stat Florian Lixandru. Acesta folosește manipulator informațiile ca să anunțe că „o parte dintre profesori ar ieși din grevă”

Ministerul Educației urmărește zilnic situația greviștilor din școli, conform declarațiilor făcute de secretarul de stat Florian Lixandru, la Euronews România. Acesta a spus inițial că are informații conform cărora „o…
Vezi articolul

Studenții din anul I care au obținut premii la olimpiadele internaționale în liceu pot primi burse lunare de până la 3.300 de lei, potrivit noii metodologii-cadru / Nu toate universitățile și-au definitivat încă regulile pentru celelalte burse

Studenții înmatriculați în anul I la universitățile din țară, care au obținut premii la olimpiadele școlare internaționale, primesc burse de excelență olimpică/internațională, cu sume de la 1.650 până la 3.300…
Vezi articolul

DOCUMENT Până pe 30 noiembrie, educatorii și învățătorii completează datele personale ale copiilor de grădiniță și elevilor în portofoliul educațional, obligatoriu din anul școlar 2024-2025 pentru grupa mijlocie și clasa pregătitoare

În primele 90 de zile de la începutul anului școlar, educatorii și învățătorii completează datele personale ale preșcolarului/elevului în portofoliul educațional în format fizic sau digital, obligatoriu din anul școlar…
Vezi articolul

Drept la replică

Pentru corecta informare a opiniei publice, ca urmare a articolului de presă apărut în portalul Edupedu.ro, la data de 01.03.2022, intitulat „Președinta ARACIP a folosit o diplomă care „nu poate…
Vezi articolul