DOCUMENTE Proiectele de legi ale Educației au ajuns în Parlament și au împreună 500 de pagini / Salarizarea profesorilor a fost eliminată / Proiectele vor intra în procedură de urgență, cum anunța Ligia Deca

2.635 de vizualizări
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
Proiectele legilor Educației au ajuns luni în Parlament, acestea fiind înregistrate și publicate pe site-ul Camerei Deputaților. Din proiectul legii învățământului preuniversitar a fost eliminat articolul privind salarizarea profesorilor debutanți, cel care ar fi dus la o creștere cu 60% a salariilor cele mai mici din învățământ. Variantele de mai jos ale proiectelor sunt cele aprobate în ședința de Guvern de joi, 29 martie 2023.

Potrivit site-ului Camerei Deputaților, proiectele de legi nu au fost înregistrate, încă, pentru procedura de urgență, o cale accelerată de adoptare a unui proiect de lege. În adresa Guvernului, prin care cele două documente au fost înaintate, Executivul cere procedură de urgență pentru acestea. Amintim că Ligia Deca, ministra Educației, anunțat încă de joi, de la sediul Guvernului, că „a fost aprobată o procedură de urgență, în așa fel încât în parlament să putem purta discuția cu Comisiile reunite de educație“.

A fost eliminat articolul 129 alin. (2) care prevedea că „în conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic“. Acest articol ar fi avut un impact bugetar de peste 8 miliarde de lei, iar Edupedu.ro a scris încă de săptămâna trecută că salariile profesorilor debiutanți ar fi fost crescute cu circa 60% dacă s-ar fi aplicat.

Ministra educației, Ligia Deca, a anunțat că “s-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor, care a precedat ședința de guvern, ca această garanție să fie introdusă în Legea salarizării. Angajamentul politic există în continuare din partea coaliției, ca debutanții în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie, ca nivel minim, pentru a fi stimulați și pentru a avea cei mai buni profesori la clase”. Asta deși pe 9 martie, când a prezentat proiectele în varianta asumată de ea, Deca a subliniat faptul că salarizarea „este în legea educației“.

A doua zi sindicatele au emis un comunicat de presă în care au negat faptul că ar fi agreat așa ceva și au amenințat cu proteste și cu boicotarea examenelor naționale din vară dacă legea salarizării nu va conține creșterea prevăzută de articolul eliminat.

Documentele, care pot fi descărcate mai jos, au împreună peste 500 de pagini: 269 – proiectul legii învățământului preuniversitar și 236 – proiectul legii învățământului superior.

DOCUMENT Proiectul de lege a Învățământului preuniversitar:

DOCUMENT Proiectul de lege a învățământului superior:

Articol în curs de actualizare

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Nu ar fi trebuit eliminat articolul privind salarizarea profesorilor debutanti, cu tot impactul de peste 8 miliarde de lei.Se puteau gasi si alte solutii mai elegante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației este obligat de instanță să actualizeze aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ, pentru calcularea sporului de condiții vătămătoare de 15%

Ministerul Educației trebuie să deblocheze/actualizeze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru calcularea şi plata lunară a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, după cum decis joi,…
Vezi articolul

Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată în dosarul în care a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată, marți, pentru fapte de corupție, conform portalului instanțelor. Este vorba de dosarul în care Alexandru Cumpănașu este acuzat de procurorii…
Vezi articolul

Cărți și manuscrise ce arată sprijinul dat de Țările Române ortodocșilor de expresie arabă – prezentate într-o expoziție organizată la Biblioteca Academiei Române, săptămâna viitoare

„Legăturile românilor cu creștinii răsăriteni în vremea lui Antim Ivireanul”, prin cărți și manuscrise „care atestă ajutorul dat de tipografii și domnii Țărilor Române creștinilor ortodocși de expresie arabă și…
Vezi articolul

Lista școlilor și liceelor din București care pot organiza programul Școala după Școală sau au semiinternat în anul școlar 2025-2026, publicată de Inspectoratul Școlar București

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista școlilor în care există posibilitatea organizării programului Școala după Școală sau în care funcționează semiinternat, pentru a informa părinții care își înscriu…
Vezi articolul

„Cât de des trebuie bătuţi copiii? Bătaia ruptă din Rai înseamnă tărie și nu slăbiciune” – o carte de parenting tradusă de Irina Margareta Nistor îndeamnă la violenţă, semnalează Prinţesa urbană

Cartea se numeşte „Putem crește copii buni într-o lume negativă?” şi este scrisă de Zig Ziglar. Autoarea bloggului Prinţesa urbană a sesizat pe pagina sa de Facebook problemele acestei cărţi…
Vezi articolul