Donald Trump vrea „nu mai puțin de 500 de milioane de dolari” de la Harvard pentru a relua finanțările federale pentru această universitate

233 de vizualizări
Universitatea Harvard / Foto: news.harvard.edu
Președintele SUA, Donald Trump, a spus marți, într-o ședință a cabinetului său, că vrea „nu mai puțin de 500 de milioane de dolari” din partea Universității Harvard, drept condiție pentru a relua finanțările federale către această instituție, scrie The Guardian. Harvard a fost una dintre marile universități americane luate în vizor de Administrația Trump pentru măsurile lor privind diversitatea sau față de protestele pro-palestiniene, într-o campanie fără precedent a guvernului împotriva învățământului superior din SUA.

„Nu negocia cu ei (Harvard – n.red.), au fost foarte răi”, este citat Trump cu un îndemn adresat secretarei Educației, Linda McMahon, în ședința de cabinet de marți.

Comentariile sale se fac auzite în condițiile în care guvernul și universitatea menționată par să se îndrepte spre o potențială înțelegere care să pună capăt restricțiilor impuse de Administrația Trump, care acuză Harvard că nu a făcut suficient pentru a combate antisemitismul manifestat în timpul manifestațiilor pro-palestiniene din campusul său.

Harvard este, până acum, singura universitate care a dat în judecată guvernul SUA în urma deciziilor de a îngheța sau anula finanțări federale. Aceeași instituție a apelat din nou la instanță în urma eforturilor guvernului de a bloca înregistrarea unor studenți internaționali, amintește publicația citată.

Citește și:
Ofensiva Administrației Trump la adresa universităților continuă cu noi presiuni asupra Harvard și Universității din California – Los Angeles
Harvard va putea primi din nou studenți internaționali, după ce o judecătoare federală a blocat pe termen nelimitat decizia administrației Trump. Negocieri în curs pentru o „înțelegere istorică”
SUA: Justiția suspendă interdicția anunțată de Trump care vizează accesul studenților străini la Harvard
VIDEO Președintele Universității Harvard, mesaj aplaudat în picioare de mii de studenți la absolvirea 2025, în plin conflict cu Trump: „Certitudinea absolută și ignoranța voită sunt fețe ale unei monede fără valoare, dar cu un cost incalculabil”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

Bursele elevilor să fie plătite și pentru zilele de vacanță dintre modulele școlare – proiect de lege USR, adoptat de Senat / În anul școlar 2024-2025, elevii primesc cuantumul minim prevăzut de legea educației doar în două luni

Bursele elevilor să fie plătite și pentru zilele de vacanță dintre modulele școlare, care în prezent potrivit regulilor de calcul se scad lunar din numărul de zile lucrătoare, prevede un…
Vezi articolul

Asociația Psihologilor din România, după derapajele postului România TV, în cazul morții ziaristei Iulia Marin: Autoritățile au datoria, prin legi, politici publice și sancțiuni, să reducă prejudecățile și discriminările față de persoanele cu tulburări mintale

„Autoritățile au datoria, prin legi, politici publice și sancțiuni, să reducă prejudecățile și discriminările față de persoanele cu tulburări mintale, inclusiv să asigure accesul la muncă, fie, unde este cazul,…
Vezi articolul