Două grădinițe din Constanța, dotate prin fonduri europene cu echipamente industriale greu de folosit sau inutile, susțin angajații. Printre ele sunt și friteuze, deși copiilor nu li se pot prepara mâncăruri prăjite

790 de vizualizări
Foto: captură YouTube – Euronews România
Două grădinițe din Constanța, aflate în proces de modernizare cu bani din fonduri europene, au primit echipamente și aparatură de bucătărie industriale, în valoare de peste un milion de lei, pe care angajații le folosesc greu sau nu le sunt deloc utile, după cum susțin aceștia, potrivit Euronews România. Printre dotările de la una dintre acestea, grădinița Amicii, se află friteuze, deși în grădinițe copiilor nu li se pot servi mâncăruri prăjite, dar și aparat automat de spălat pahare, deși, de asemenea, copiii nu servesc băuturi din pahare de sticlă la grădinițe, ci din căni de inox, conform procedurilor din țară de care amintesc angajații intervievați.
  • Cele două grădinițe ar trebui să fie date în folosință în primăvara acestui an. Dacă lucrările întârzie, finanțarea europeană ar putea fi pierdută. În plus, din datele postate pe site-ul Primăriei reiese că pentru aceste dotări s-au cheltuit peste un milion de lei.

„Cu doar două luni înainte de termenul de finalizare a proiectului în valoare de peste cinci milioane de lei și cofinanțat cu fonduri europene, angajații Grădiniței Amicii din Constanța s-au trezit cu bucătăria și holul pline cu aparate electrocasnice inutile. Frigiderele uriașe au ocupat tot spațiul de lucru, iar în chiuvetele subdimensionate abia încap câteva farfurii”, scrie Euronews.

Personalul spune că, acum, sălii de bucătărie trebuie să îi fie montată din nou o ușă pentru că echipamentele nu se așază în încăpere conform proiectului.

Potrivit sursei citate, conducerea grădiniței se teme că, din cauza achizițiilor inutile, unitatea de învățământ preșcolar nu se va putea redeschide la primăvară. Tania Dumitrescu, directoarea Grădiniței Amicii Constanța, declară că „este o mare problemă, nu știm cum se va rezolva, deja spațiul a fost împărțit și nu știu ce se va face cu aceste ustensile imense care nouă nu ne folosesc”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile nu se redeschid fizic în ianuarie. O decizie, abia „în a treia decadă a lunii”, iar revenirea elevilor în clase „dacă se poate, chiar pe data de 8 februarie”, spune ministrul Cîmpeanu. Ce criterii ia în calcul

Ministrul Educației a anunțat că ar putea decide deschiderea școlilor „chiar pe data de 8 februarie”. Sorin Cîmpeanu a repetat, într-o declarație pentru HotNews.ro că își dorește „deschiderea cât mai…
Vezi articolul

Am fi ipocriți dacă nu am recunoaște că este o vânătoare după bursele de merit, spune directoarea Raluca Răducanu: Am avut părinți și elevi care au venit și au spus că profesorul i-a dat o notă mică elevului și i-a stricat media, deci nu mai poate lua bursă

Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „am fi ipocriți dacă nu am recunoaște că este o vânătoare” după…
Vezi articolul
Iohannis

Iohannis atacă la Curtea Constituţională „Contul de economii Junior – gROwth”: Încalcă dreptul la proprietate asupra banilor depuși și GDPR

Preşedintele Klaus Iohannis sesizează Curtea Contituţională asupra Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”. Edupedu.ro…
Vezi articolul