Două școli din sectorul 3 vor fi deschise în lunile iulie și august pentru câte 600 de elevi / Continuă și programul „Grădinița de vară” în 2023, anunță primăria

8.092 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
În sectorul 3 al Capitalei vor fi organizate programe de şcoală şi grădiniţă de vară, în iulie şi august, potrivit reprezentanţilor autorităţii locale, transmite agenția națională de presă Agerpres.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au scris, joi, pe Facebook, că programul „Şcoala de vară” este organizat, de anul acesta, în premieră de autoritatea locală.

Desfăşurate pe parcursul lunilor iulie şi august, proiectele sunt menite să ofere „un mediu educativ adecvat şi relaxat” preşcolarilor şi elevilor din comunitate pe perioada vacanţei de vară.

Şcoala de vară îşi propune să desfăşoare activităţi educaţionale non-formale, organizate şi coordonate de cadre didactice şi persoane abilitate. Programul va cuprinde două etape: în iulie, pe o perioadă de 21 de zile, la Şcoala Gimnazială „Federico Garcia Lorca” vor fi disponibile 600 de locuri, iar în august, pe o perioadă de 22 de zile, la Şcoala Gimnazială Nr. 80, unde vor fi alte 600 de locuri.

De asemenea, Primăria Sectorului 3 organizează şi în acest an „Grădiniţa de Vară”, un program destinat preşcolarilor şi antepreşcolarilor din sector.

Creşa „Greieraşul”, arondată la Grădiniţa nr. 211, va asigura 270 de locuri/lună (iulie şi august) pentru antepreşcolari (1-3 ani). Grădiniţa nr. 255 va pune la dispoziţie, în iulie şi august, câte 308 de locuri pentru preşcolari (3-6 ani). Grădiniţa nr. 196 va asigura, în iulie, cât şi în august, 180 de locuri pentru preşcolari (3-6 ani) şi 127 de locuri pentru antepreşcolari (2-3 ani). Şcoala nr. 88, în iulie şi august, va asigura câte 180 locuri pentru preşcolari (3-6 ani) şi 135 de locuri pentru antepreşcolari (1-3 ani).


2 comments
  1. Da, ar trebui sa puteti sa o inscrieti. Faceti parte din comunitate, platiti acolo impozitele, nu ar trebui sa conteze scoala unde este înmatriculată fetita. Eu aș lupta pt acest drept, sunând la primarie. Atentie, ca acel Negoiță este uneori neserios, promite multe utile, apoi pune pavele in grădini si borduri supraetajate. De aici trage foloase personale, de la scoli de vara, nu cred. Asa ca verificati inf.

  2. buna ziua! Sunt mama unei fetite de clasa I. Locuim in sectorul 3 dar fata este inscrisa la scoala 24 din sectorul 2, unde lucrez eu. Ne incadram sa o inscriem si pe ea la scoala de vara din sectorul 3? in caz afirmativ, cum se desfasoara aceasta inscriere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, în contextul discuției publice legate de propunerea de desființare a CNATDCU: Suntem singura ţară europeană în care universităţile nu acordă titlul de doctor / CNATDCU e o instituție de sorginte sovietică, înființată în anii ‘50

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica București, a prezentat o scurtă istorie a CNATDCU, într-o declarație de presă pentru Agerpres. Declarația sa vine în contextul în care Edupedu.ro a scris că,…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion, despre Biblioteca Școlară Virtuală EDULIB: Probabil, în după-amiaza asta sau mâine vom transmite școlilor instrucțiunile despre cum să exporte datele de logare și cum să le comunice elevilor și profesorilor

Singurul pas care mai trebuie parcurs pentru ca elevii și profesorii să poată folosi Biblioteca Școlară Virtuală este distribuirea datelor de logare, a afirmat secretarului de stat în Ministerul Educației…
Vezi articolul