Drepturile de autor nu pot fi folosite în școli pentru a împiedica părinții să afle ce li se predă copiilor la orele de educație sexuală – ministrul britanic al Educației, în controversa lecțiilor despre sexualitate în liceele din Anglia

380 de vizualizări
Foto: © Designer491 | Dreamstime.com
O serie de controverse legate de materia predată în cadrul educației sexuale în școlile din Anglia, apărute la începutul anului și puse pe seama intereselor politice ale celor care le-au stârnit, au apărut în contextul unei lipse de transparență față de părinții elevilor. Situația a determinat-o pe Gillian Keegan, ministru al Educației, să ceară școlilor să pună “fără discuții” la dispoziția tuturor părinților materialele educaționale folosite la orele de educație sexuală, relatează The Guardian.

Educația sexuală a devenit materie obligatorie în învățământul secundar din Anglia și a trecut printr-o revizuire substanțială. Însă, după o serii de declarații făcute în Parlament în prima parte a anului, ce acuzau existența unui conținut neadecvat pentru elevi, au fost efectuate investigații care au contrazis acele acuzații, ceea ce au determinat diverse organizații din educație și sindicate să acuze interese politice. Pe de altă parte, în urma acelor controverse a fost convocat o echipă de experți care să verifice materia folosită.

Acum, ministrul Educației de la Londra a transmis o scrisoare școlilor cerându-le ca toate materialele folosite pentru predarea educației sexuale să poată fi consultate de părinți. Intervenția ei vine în condițiile în care au apărut relatări cum că unele școli nu ar putea face acest lucru, invocându-se posibilitatea încălcării drepturilor de autor pentru acele materiale. 

Potrivit ministrului, acest argument al protejării drepturilor de autor nu poate fi invocat pentru a împiedica școlile să arate părinților materia care le este predată copiilor. Părinții, a spus Keegan, au “dreptul fundamental să știe ce li se predă copiilor” pe teme legate de sexualitate.

  • Dacă un furnizor de materiale încearcă să invoce argumentul drepturilor de autor, școlile ar trebui să nu țină cont de asemenea argumente, deoarece ar “contrazice interesul public evident al părinților în a cunoaște ce li se predă copiilor”, a arătat ministrul.

Foto © Designer491 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Las’ ca au gasit ai nostri ,,profesori” metode sa le bage bete in roate parintilor. Nu le mai dau elevilor sa duca acasa lucrarile scrise. TARE! Si te mai miri de ce-i din ce in ce mai analfabet functional ce-a mai ramas din ,,invatamant”. N-au nici o justificare logica da’ ei se tin tare, si nu, si nu. Ca doar s-au gandit ei ca daca parintii nu mai au nici un reper dupa care sa vada la ce nivel e copilul o sa sara cu banu’ pe meditatii. NUMAI LA FACUT BANI LE STA CAPU! vorba unui amic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liga Studenților din Iași acuză Facultățile de Drept de ipocrizie: „își construiesc o imagine falsă de apărătoare ale eticii academice” prin solidarizarea cu decizia Universității din București de a exmatricula 45 de studenți

Facultățile de Drept din mai multe universități din țară sunt acuzate de Liga Studenților din Iași, printr-un comunicat emis luni, că încearcă să își construiască o „imagine falsă de apărătoare…
Vezi articolul

Programul FLEX, prin care liceeni din România primesc burse de studiu de un an în SUA, ar putea fi deblocat pentru anul școlar 2026-2027, anunță Ministerul Educației / Instituția va negocia reluarea programului susținut până acum de Departamentul de Stat

Ministerul Educației și Cercetării a primit de la guvern mandat să negocieze derularea programelor FLEX – prin care liceeni români pot studia în SUA, iar liceeni americani pot studia un…
Vezi articolul

Mega-contractul de 165 milioane de lei pentru wireless în școli: Care este stadiul de implementare a contractului câștigat anul trecut de Telekom România, care subcontractează către Nova Tech – condusă de un fost manager al lui Sebastian Ghiță

În jur de 123,75 de milioane de lei au fost cheltuiți în aproximativ un an pe dotarea wireless a școlilor din megacontractul câștigat anul trecut de un consorțiu condus de…
Vezi articolul