Drone, roboţi şi programare, în toate şcolile din Spania. Limbajul Scratch 3.0. va fi învăţat de elevi încă din ciclul primar

2.245 de vizualizări
SURSA: Unsplash.com
Ministerul Educației și Formării Profesionale de la Madrid a lansat ”Școala de Gândire Computațională” în acest an școlar (2018-2019), potivit site-ului oficial. Este un program destinat ciclurilor primare, gimnaziale, liceului și facultății. Programul este coordonat de la Madrid, dar e aplicat la nivel regional și local de fiecare comunitate, iar acesta va include programarea, software-ul și hardware-ul, drone sau roboți.

Obiectivul declarat al spaniolilor este ca prin oferirea de resurse educaționale deschise, prin instruire și prin acces la tehnlogie, profesorii să fie susținuți să aplice și să integreze aptitudinile IT&C în clasă. Formarea profesorilor va fi făcută în cea mai mare parte prin cursuri pe internet, interactive.

Comisia Europeană consideră că gândirea computațională, adică pe calculator, este o abilitate fundamentală în secolul XXI, pentru că oferă foarte multe oportunități de angajare pe viitor, dar și pentru că dezvoltă participarea cetățenilor într-o societate dince în ce mai digitalizată, scrie sursa citată. Spaniolii susțin că Școala lor de Gândire Computațională va aduce în final mai multe beneficii: în primul rând o educație de calitate, apoi va atenua diferențele dintre sexe, va oferi aptitudinile necesare pentru o muncă decentă și implicit va aduce creștere economică.

Există cercetări recente, spune Ministerul Educației de la Madrid, care arată că integrarea experiențelor de programare și robotică în primii ani de învățământ motivează mai ales fetele își dezvolte priceperea și să se orienteze spre domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Alte studii au arătat că elevii din mediile defavorizate beneficiază cel mai mult atunci când programele și robotica sunt integrate în școala primară.

Limbajul de programare Scratch 3.0, în școala primară

Școala de Gândire Computațională propune ca încă din clasele primare să fie inclusă programarea pe calculator ca aplicație pentru orele de matematică. Cu limbajul de programare Scratch 3.0, elevii vor lucra pe diferite concepte matematice care altfel ar putea fi mai abstracte.

Tehnologii creative la gimnaziu

Din clasa a V-a va fi lansată ora de Creative Technologies (tehnologii creative) – proiectul folosește doar software și hardware open source (din și cu sursă deschisă) și practic ștudenții sunt încurajați să exploreze elementele electronice prin experimente teoretice și practice, ca să înțeleagă principiile de programare, electronică și mecanică.

Robotică în liceu

SURSA: pixabay.com

Pe lângă faptul că elevii din liceu vor fi deja inițiați în ale programării, noutatea din acest ciclu educațional ar fi roboții. Adică explicarea și practicarea unor materii complicate altfel, cum ar fi mecanică și electronică. Pentru asta vor folosi un simulator de robotică, prin care copiii vor putea să programeze folosind limbajul de programare Python, chiar şi drone, mașini de Formula 1 sau roboți cum este PiBot – folosiți în domeniul educațional.

Deja profesorii de matematică şi informatică au fost selectaţi, iar de acum şi până în februarie vor fi instruiţi, iar în marttie vor începe predarea, mai spune sursa citată.

În România, de anul acesta informatica (TIC) a fost introdusă la clasa a V-a.

Photo by Spencer _ on Unsplash


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV De la olimpiadă, la spital. Mai mulți elevi participanți la Olimpiada Națională de Istorie au ajuns la spitalul din Brașov, după ce au mâncat la un restaurant. Elevii acuză organizatorii că au încercat să mușamalizeze situația / Inspectorul general spune că deși știe de copiii din spital, nu a declanșat nicio anchetă pentru că nu a avut nicio plângere

Mai mulți elevi participanți la Olimpiada Națională de Istorie, desfășurată în Brașov, au acuzat stări de greață luni seară. Aceștia au fost duși de profesori la un restaurant din localitatea…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Costul standard per elev pentru creșterile salariale se majorează cu 13,5% în 2020, cea mai mică creștere din ultimii 4 ani. Costul pentru pregătirea profesorilor, evaluări și dotări crește cu doar 17 lei și e de 15 ori mai mic – proiect

Costul standard per elev va fi 6.111 lei în anul 2020, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației. Suma reprezintă majorarea costului din anul…
Vezi articolul

Medalii de argint, bronz și mențiune pentru elevii olimpici români la Astronomie pentru juniori, la Olimpiada internațională din Nepal – IOAA 2024. Cei 8 participanți sunt de la școli și licee de stat

Medalii de argint, bronz și mențiune – acestea sunt locurile obținute de elevii olimpici români la Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, la Olimpiada internațională (IOAA) din Kathmandu, după cum anunță…
Vezi articolul

Numărul școlilor care organizează programul Masă caldă crește de la 300 la 350, anunță ministrul Educației, fără să fie publicată și lista celor 50 de școli în plus / Măsura a fost adoptată prin ordonanță de urgență, iar proiectul este tot unul pilot, pentru al șaptelea an la rând

„Este vorba de ordonanța de urgență prin care creștem numărul școlilor beneficiare în programul Masă Caldă, de la 300 la 350, după ce într-una dintre ședințele de guvern de luna…
Vezi articolul