Educaţia juridică este un modul de bază în ceea ce dorim să fie educaţia pentru viaţă, pentru că prea mulţi se pricep la prea multe fără să aibă competenţele necesare, spune ministrul Educației la finalul unui proiect iniţiat de Uniunea Naţională a Barourilor din România

295 de vizualizări
Foto: gov.ro
Educaţia juridică este „un modul de bază” în cadrul educaţiei pentru viaţă şi poate avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea societăţii, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a participat la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” la conferinţa de închidere a unui proiect iniţiat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, potrivit Agerpres.

El a afirmat că iniţiativa Baroului este „absolut remarcabilă”, în condiţiile în care doar în Bucureşti au fost găsiţi 300 de avocaţi dispuşi să contribuie la educaţia copiilor.

„Este un lucru extrem de important. (…) Este important pentru că educaţia juridică este un modul de bază în ceea ce dorim să fie educaţia pentru viaţă. Este important pentru că prea mulţi se pricep la prea multe fără să aibă competenţele necesare. (…) Prin educaţie juridică în şcoli acest nivel de cunoaştere într-un domeniu extrem de important poate aduce o contribuţie esenţială la dezvoltarea societăţii. Aş pune educaţia juridică în legătură cu una dintre cele opt competenţe cheie – competenţe civice. Eu cred că sunt direct legate. Sunt definite chiar în setul competenţelor cheie, nu numai în setul de competenţe universale”, a susţinut Cîmpeanu.

El şi-a manifestat convingerea că Ministerul Justiţiei se va implica alături de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Ministerul Educaţiei în susţinerea proiectului „Fii avocat în şcoala ta!”.

„Sunt convins că nu numai Ministerul Educaţiei se va implica în susţinerea acestui proiect, dar şi Ministerul Justiţiei am deplina convingere că va fi alături de Ministerul Educaţiei pentru a susţine Uniunea Naţională a Barourilor din România în acest demers care, nu în ultimul rând, deschide într-o manieră cât se poate de convingătoare şcoala către societate. Este un principiu de care avem nevoie”, a transmis Sorin Cîmpeanu.


1 comment
  1. >>300 de avocaţi dispuşi să contribuie la educaţia copiilor
    Se pun si bazele educatiei sexuale. Avocatii le spun elevilor si cand le da voie legea sa faca sex. Uite asa intra educatia sexuala in scoala pe usa din dos. Ca la noi la nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asistențele la ore ale directorilor sunt verificate în școlile din județul Dolj / Directorul Viforel Dorobanțu: Dacă se mai așteaptă cineva din inspectorat sau minister ca vreun director să-și facă numărul de asistențe la ore, atunci are, din punctul meu de vedere, o imaginație bogată

Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Dolj se referă la asistențele la ore ale directorilor, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Este vorba despre graficul…
Vezi articolul

Așezarea elevilor în sălile de examen doar cu colegi din clasă, la Evaluarea Națională, considerată legală de Inspectoratul Școlar Gorj, după sesizarea unui părinte privind încălcarea procedurii la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu / Secretarul de stat Lixandru susține că ar fi o interpretare conformă cu metodologia

Elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, care au participat la proba de limba română la Evaluarea Națională luni, ar fi fost așezați…
Vezi articolul

Ministrul Lucian Bode a dat în judecată Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai”, în cazul suspiciunilor de plagiat în teza sa de doctorat. Emilia Șercan: Dr. Bode a recurs la aceeași stratagemă juridică folosită și de șeful său de la partid și guvern, alt mare doctor, dr. Ciucă și are aceeași casă de avocatură

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), a dezvăluit jurnalista Emilia Șercan, într-un articol pressone. Casa de avocatură…
Vezi articolul