Expert OCDE: Nu e adevărat că trebuie să alegem între performanță și echitate în educație. Un sistem care oferă șanse egale tuturor copiilor, indiferent de locul în care trăiesc, poate fi și un sistem foarte performant

„Țările care au reușit să reducă diferențele dintre școlile de la sat și cele de la oraș au obținut rezultate mai bune la testele internaționale, cum este PISA. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să alegem între echitate și performanță. Un sistem de educație care oferă șanse egale tuturor copiilor, indiferent dacă trăiesc la sat sau la oraș, poate fi și un sistem foarte performant”, a declarat El Iza Mohamedou, Head of the Centre for Skills, OCDE, la conferința de lansare a noului raport OCDE de evaluare privind Educația și Competențele în România de pe 27 mai.

În România – la fel ca în multe alte țări din Europa Centrală și de Est – elevii din școlile rurale au, în medie, rezultate mai slabe decât cei din mediul urban, din cauza unui cumul de bariere educaționale și sociale.

Printre factorii care influențează negativ învățarea în zonele rurale se numără:

• dimensiunea redusă a școlilor și un raport mic elevi/profesor
• oferta limitată de activități extracurriculare, esențiale pentru dezvoltarea holistică a elevilor;
• izolarea profesională a cadrelor didactice, din cauza lipsei schimburilor de experiență;
• accesul redus la cursuri specializate (ex. științe avansate, limbi străine, formare profesională), din lipsa personalului calificat și a cererii suficiente;

• lipsa accesului la educație postliceală și învățare pe tot parcursul vieții – Instituțiile de învățământ superior și furnizorii de formare pentru adulți sunt concentrați în mediul urban, ceea ce limitează accesul celor din zonele rurale, a subliniat El Iza Mohamedou, în cadrul panelului privind educația incluziva.

Prezentare El Iza Mohamedou, Head of the Centre for Skills, OCDE

„În multe țări membre ale OCDE, educația rurală este încă asociată cu imaginea școlii cu o singură sală de clasă și un singur învățător pentru toate vârstele, o realitate vizibilă în predarea pe grupe combinate. Totuși, inclusiv în România, decenii de investiții publice, îmbunătățirea infrastructurii și creșterea așteptărilor educaționale au dus la schimbări importante.

Rămân însă provocări fundamentale în educația din mediul rural: distanțe mari între localități, densitate scăzută a populației, infrastructură limitată – toate acestea afectează nu doar costurile, ci și calitatea educației. Economiile sunt greu de aplicat, iar dispersia geografică duce la costuri ridicate pentru transport, personal și formare. Prin urmare, raportul subliniază nevoia de investiții în calitate și acces, pentru că standarde ridicate în toate școlile, indiferent de localizare, nu sunt doar o chestiune de echitate, ci una de performanță a întregului sistem.

Multe dintre țările care au reușit să reducă diferențele dintre școlile de la sat și cele de la oraș au obținut rezultate mai bune la testele internaționale, cum este PISA. Asta înseamnă că nu trebuie să alegem între echitate și performanță – le putem avea pe ambele. Un sistem de educație care oferă șanse egale tuturor copiilor, indiferent dacă trăiesc la sat sau la oraș, poate fi și un sistem performant.

În România – la fel ca în multe alte țări din Europa Centrală și de Est – elevii din școlile rurale au, în medie, rezultate mai slabe decât cei din mediul urban, din cauza unui cumul de bariere educaționale și sociale.

Primul factor care ține de mediul de predare și învățare este dimensiunea redusă a școlilor și raportul profesor-elev. În mod obișnuit, în școlile din mediul rural există mai puțini elevi per profesor, ceea ce aduce, desigur, o serie de provocări. Este nevoie de strategii pedagogice specifice pentru a preda eficient în clase cu niveluri de studiu combinate (multi-grading). 

Această situație creează dificultăți, dar și oportunități: într-un cadru mai restrâns, este posibilă o abordare mai personalizată a predării, relații mai apropiate profesor-elev, sprijin adaptat și o legătură mai strânsă între școală, familie și comunitatea rurală.

Totuși, există și limite – de exemplu, când vorbim despre sprijin educațional specializat sau activități extrașcolare, posibilitățile în mediul rural sunt reduse.

Activitățile extrașcolare sunt limitate de populația școlară mică și de resursele financiare restrânse – iar noi știm cât de importante sunt acestea pentru dezvoltarea holistică a copiilor.

Un alt aspect important este legat de comunitățile profesionale de învățare. Colaborarea între cadrele didactice – așa cum s-a menționat anterior – este un factor esențial pentru îmbunătățirea practicilor pedagogice și a învățării personalizate. Însă, în școlile mici și izolate geografic, oportunitățile de schimb profesional sunt limitate. Aceasta duce adesea la izolare profesională, ceea ce are efecte negative pe termen lung asupra dezvoltării personale a profesorilor și, implicit, asupra calității procesului educațional.

De asemenea, capacitatea de a oferi o diversitate curriculară extinsă este limitată în școlile rurale – așa cum a menționat și ministrul în această dimineață. Există un acces redus la discipline specializate: științe avansate, limbi străine sau programe de formare profesională. 

Cauzele sunt multiple: număr redus de cadre didactice calificate, cerere scăzută pentru anumite discipline, dar și lipsa resurselor necesare pentru implementarea completă a acestor cursuri. În plus, structura economică a zonelor rurale, axată pe agricultură, resurse naturale sau turism, limitează oportunitățile de învățare prin muncă (work-based learning), adaptate interesului elevilor.

Elevii din aceste zone dezvoltă adesea o viziune limitată asupra opțiunilor lor profesionale, fiind influențați de ceea ce li se oferă local. Acest lucru restrânge deschiderea către alte cariere posibile. Cu toate acestea, conținutul educațional poate valorifica și cultura locală, oferind oportunități semnificative în ciuda limitărilor.

Directorii de unități de învățământ se confruntă cu provocări similare cu cele ale cadrelor didactice, inclusiv cu izolarea profesională. Totodată, ei joacă un rol crucial în crearea unei culturi organizaționale pozitive, bazate pe încredere, leadership colectiv și responsabilitate. Ei contribuie esențial la stabilirea proceselor și structurilor interne ale școlii. Însă în mediul rural, directorii au responsabilități multiple: predau la clasă, evaluează elevi din clase și discipline diferite, gestionează bugetul școlii, răspund cerințelor tot mai mari privind raportarea și responsabilizarea, stabilesc relații cu comunitatea locală – toate acestea, adesea fără sprijin administrativ suficient. În unele cazuri, conduc mai multe unități de învățământ.

Datele din studiul internațional TALIS confirmă aceste observații: multe școli din mediul rural funcționează ca satelit al unor instituții mai mari, iar conducerea centralizată limitează capacitatea directorilor de a răspunde specific nevoilor fiecărei școli.

Educația și îngrijirea timpurie a copiilor a fost un alt subiect discutat pe larg. Este bine cunoscut faptul că aceasta contribuie major la șansele de reușită ale copiilor din medii defavorizate. Datele din PISA 2022 arată că participarea mai lungă la educația timpurie este asociată cu rezultate mai bune la 15 ani, inclusiv după ajustarea pentru contextul socio-economic. Elevii care au participat la ECE cel puțin doi ani au obținut scoruri mai mari la matematică și au avut o probabilitate mai scăzută de a repeta un an școlar.

În România, ca și în alte sisteme educaționale, acoperirea educației timpurii în mediul rural rămâne scăzută. Ofertele sunt limitate ca proximitate, este dificil să se atragă și să se păstreze personal calificat, iar oportunitățile de formare profesională pentru educatorii de la acest nivel sunt reduse.

Reformele guvernamentale în curs pentru extinderea accesului la educație timpurie sunt esențiale și binevenite, iar raportul conține o serie de recomandări care vor fi analizate de panelul de experți.

Ultimul factor analizat este accesibilitatea educației postliceale și a învățării pe tot parcursul vieții. Într-un context educațional axat pe viitorul pieței muncii, formarea continuă trebuie începută devreme pentru a pregăti tinerii pentru cerințele reale ale locurilor de muncă.

Dintre cele 83 de instituții de învățământ superior din România, doar 29 sunt în afara zonelor urbane, iar în contextul scăderii demografice – ca în România și în alte state OECD – acestea sunt mai vulnerabile la scăderea numărului de studenți, ceea ce le poate pune în pericol viabilitatea pe termen lung.

În mod similar, furnizorii de educație pentru adulți sunt concentrați în orașe, limitând astfel accesul persoanelor din mediul rural la formare profesională.