Elevii claselor a VII-a și a XI-a nu mai susțin simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2020 – anunță Federația Părinților

70.036 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Elevii claselor a VII-a și a XI-a nu mai susțin anul acesta simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC, a anunțat în urmă cu scurt timp președintele Federației Părinților, Iulian Cristache. Informația a fost confirmată și de Asociația Elevilor din Constanța. Decizia Ministerului Educației le-a fost comunicată sindicatelor, reprezentanților elevilor și părinților în această dimineață, la ședința Comisiei de Dialog Social. În cadrul ședințelor CDS, Ministerul le comunică partenerilor de dialog social proiectele de ordin, iar aceștia dau un aviz consultativ.

Calendarul simulărilor de Evaluare Națională 2020 și BAC 2020 pus de oficiali în dezbaterea sindicatelor, reprezentanților elevilor și părinților prevede că simulările încep pe 23 martie, atât pentru clasele a VIII-a, cât și pentru a XII-a.

Reprezentanții Ministerului Educației „au adus la cunoștința” sindicatelor, elevilor și părinților prezenți astăzi în ședința Comisiei de Dialog Social că anul acesta „nu mai avem simulări la clasele a VII-a și a XI-a„, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache.

Și Asociația Elevilor din Constanța a anunțat astăzi, 15 ianuarie 2020, că „elevii de clasele a XI-a și a VII-a nu vor mai susține anul acesta simulări pentru Bacalaureat, respectiv Evaluarea Națională, ca urmare a unei decizii a Ministerului Educației și Cercetării. Se dorește a fi lansat în dezbatere publică un nou model de subiecte, în luna februarie, valabile pentru examenele din anul 2021„.

Motivul pentru care Ministerul Educației nu mai organizează simulare la clasa a VII-a?
  • Elevii de clasa a VII-a învață după programa școlară nouă, iar Ministerul Educației nu a definitivat și aprobat, până în acest moment, programa de examen care va fi respectată la Evaluarea Națională de anul viitor, a declarat pentru Edupedu.ro reprezentantul părinților, după ședința derulată la Ministerul Educației.

„Mi se pare o prostie să se renunțe la simulările de la clasa a VII-a și a XI-a, având în vedere că era singura posibilitate ca un elev să își dea seama la ce nivel de pregătire este în acel moment, astfel încât să accelereze învățarea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, să aibă timp să se pregătească un an de zile„, a declarat Iulian Cristache, pentru Edupedu.ro.

Cristache a anunțat că Federația Asociațiilor de Părinți „nu a fost de acord cu propunerea Ministerului Educației de a se renunța la simulările de la clasele a VII-a și a XI-a. Motivul invocat de Minister a fost că programa de examen nu este definitivată și poate să cuprindă mai puțin decât le-a fost predat copiilor„.

În cadrul ședinței de astăzi de la Ministerul Educației, oficialii au avansat ideea că „renunțarea la simularea de la nivel național nu împiedică un profesor sau un director să organizeze simulare la nivelul școlii„.

„Nu pun pe picior de egalitate o simulare făcută la nivelul unității de învățământ cu una națională, care angrenează toți copiii și unde poți avea o imagine de ansamblu la nivel național pe subiecte cu același grad de dificultate„, a precizat Cristache.

Calendar Simulări Evaluarea Națională 2020 pentru clasa a VIII-a – Proiectul Ministerului Educației

Tot în această dimineață, Ministerul a avansat și proiectul de calendar pentru simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2020.

23 martie 2020 Limba și literatura română – Probă scrisă

24 martie 2020 Matematică – Probă scrisă

25 martie 2020 Limba și literatura maternă – Probă scrisă

3 aprilie 2020    Comunicarea rezultatelor

Calendar Simulări BAC 2020 – Proiectul Ministerului Educației:

23 martie 2020 Limba și literatura română – Probă scrisă – Proba E) a)

24 martie 2020 Matematică sau Istorie – Proba obligatorie a profilului – Proba E) c)

25 martie 2020 Limba și literatura maternă – Probă scrisă – Proba E) b)

26 martie 2020 Proba la alegere a profilului și specializării – Probă scrisă – Proba E) d)

3 aprilie 2020    Comunicarea rezultatelor

Știre în curs de actualizare

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Marius Lobază, despre probele orale de la BAC 2025: Totul a început cu o măsură proastă, de a pune aceste probe în timpul școlii, continuată cu măsuri aberante ale unora din Minister de a ține și cursuri și examen în același timp

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a criticat organizarea probelor orale ale examenului național de Bac 2025 în timpul anului școlar. Acesta a declarat pentru TVR Info că…
Vezi articolul

Noile programe de examen la Limba română și Matematică, pentru Evaluarea Națională 2021, au fost publicate în Monitorul Oficial. Structura subiectelor se schimbă, dispar compunerile și sunt evaluate competențele de tip PISA

Noile programe de examen valabile începând cu generația aflată acum în clasa a VII-a au fost publicate în Monitorul Oficial. Programele pentru susținerea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a,…
Vezi articolul

Filosofie la Bacalaureat 2023. Ghid cu sfaturi pentru probă de la profesorul Florin Popovici: Punctul de vedere personal de la subiectul III este locul unde avem șansa de a ne proba creativitatea și eleganța limbajului

Domeniul filosofiei „poartă cu el, indiscutabil, un nivel crescut de abstractizare și generalizare” și „totodată angajează (…) valori și atitudini precum curiozitatea, interesul pentru cunoaștere, deschiderea către problematizare și interogație”,…
Vezi articolul

Lucrările elevilor la Evaluarea Națională 2025 vor fi scanate ca o carte sau broșură. Profesorii asistenți scanează toate paginile, inclusiv cele nescrise, cu spațiile goale barate – ghid

Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a (EN VIII) 2025 începe luni, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Lucrările elevilor care susțin Evaluarea Națională…
Vezi articolul