Elevii cu dizabilități și cei romi sunt afectați de persistența segregării și a discriminărilor în școli – avertizează raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în România

929 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Sistemul românesc de educație este menționat și în ultima ediție a raportului Departamentului de Stat al SUA cu privire la respectarea drepturilor omului în România, prin trimiteri la situații de segregare și discriminare. Cele mai afectate grupuri, reiese din analiza americană pentru anul 2023, publicată săptămâna aceasta, sunt copiii romi și cei cu dizabilități, dar documentul face trimitere și la copiii care muncesc și a căror educație este afectată, precum și la nevoia de educație sexuală adecvată vârstei, pentru adolescenți.

În privința educației, chestiunea copiilor romi este principala problemă scoasă în evidență prin prisma drepturilor omului. Potrivit raportului, „în pofida unui ordin din 2016 al Ministerului Educației, ce interzice segregarea în ceea ce-i privește pe elevii romi, mai multe ONG-uri au raportat persistența segregării pe criterii etnice în școli. În septembrie, grupul civic Aresel a afirmat că școala Nicolae Bălcescu din orașul Drăgășani le-a respins câtorva zeci de copii romi din localitate admiterea în principala școală a localității, în pofida faptului că familiile au depus documentația necesară pentru înscriere și au întrunit cerințele generale pentru înscriere. În schimb, oficialii școlii ar fi trimis copiii la altă școală, care nu avea resurse și care era situată la marginea orașului”.

  • Documentul citează un raport realizat de către un comitet al Consiliului Europei, ce a constatat o serie de probleme în felul cum autoritățile se raportează la problemele comunităților rome, inclusiv lipsa unor investigații adecvate în cazuri de violență contra romilor. Este notată, în context, „segregarea persistentă a romilor în sistemul de educație”, pe lângă alte probleme referitoare la accesul acestei comunități la servicii de sănătate sau locuințe.

Raportul arată că discriminarea față de copiii cu dizabilități, în sistemul de educație, a fost „o problemă extinsă, cauzată de lipsa formării adecvate a profesorilor în ceea ce privește incluziunea copiilor cu dizabilități și lipsa de investiții pentru ca școlile să devină accesibile. Potrivit datelor oficiale, 40% dintre copiii cu dizabilități fie au fost plasați în școli segregate, fie nu au fost trimiși deloc la școală”. 

  • Organizațiile neguvernamentale au raportat și discriminarea la adresa persoanelor LGBTQI+, inclusiv la nivelul sistemului de educație, mai spune documentul Departamentului de Stat.

Raportul citează o serie de ONG-uri și observatori potrivit cărora au continuat să existe „bariere de infrastructură și Informaționale în calea capacității individului de a-și menține sănătatea reproducerii, inclusiv prin lipsa (…) educației sexuale adecvate vârstei, pentru adolescenți”.

Iar unele școli, asemenea unor străzi, organizații sau biblioteci, „au continuat să poarte numele unor persoane condamnate pentru crime de război sau crime împotriva umanității”, notează analiza citată.

  • Potrivit raportului, copiii cu vârste între 15 și 18 ani pot munci, conform legii, până la șase ore pe zi și maximum 30 de oră pe săptămână, atât timp cât nu le este afectată prezența la școală. Însă „mulți copii nu au mers la școală, atât timp cât munceau, potrivit unor relatări”, arată documentul.

Citește pe larg ce scrie acest raport despre justiția, fenomenul corupției și alte probleme legate de drepturile omului în România – pe G4Media.ro.

Citește și:
DOCUMENT Drepturile copiilor în România, încălcate în multe cazuri, remarcă Raportul Departamentului de Stat al SUA pe anul 2021: Abuzul asupra copilului, neglijența, violența emoțională, fizică și psihologică au continuat să fie probleme serioase

2 comments
  1. Este normal ca și elevii romani si de alte nationalitati sa nu fie discriminați Elevii romi sa concureze cu elevii romani sau de alte naționalități și admiterea sa se facă în ordinea mediilor obținute
    Admiterea oriunde trebuie sa nu se facă după criterii ednice ci după competente ,în ordinea mediilor

  2. Încep și ăștia ca francezii în anii „90 :ca nu ii integram,ca ii discriminam,ne țineau discursuri cu ce ar trebui sa facem și acum ei nu știu cum sa scape de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Revista Science: Măsurile anti-pandemie care afectează bunăstarea copiilor, cum ar fi închiderea școlilor, trebuie luate doar dacă sunt dovedit utile / Există foarte multe dovezi că astfel de măsuri mai mult dăunează celor mici

La opt luni de când pandemia de Covid-19 a cauzat închiderea școlilor în majoritatea țărilor lumii, timp în care s-a făcut școală online după posibilități, s-au dat examene și s-a…
Vezi articolul

Marile interese ilegitime din Legile educației Cîmpeanu: rechini imobiliari, fabrici de meditații, patroni de afterschool și rectori – politicieni. Cum a ajuns ministrul Educației să amaneteze viitorul copiilor pentru a-și asigura spatele politic

Sorin Cîmpeanu se comportă ca hoțul care strigă Hoții! Ministrul Educației îi descrie pe criticii legilor sale drept grup de interese, deși toate indiciile ne arată că proiectele sale sunt…
Vezi articolul

Cel mult 22 de elevi în clasă pentru toți anii de școală, ore de gimnaziu organizate nu mai devreme de 9 dimineața, studierea istoriei tuturor marilor religii la ora de Religie, să se reanalizeze examenul la Colegiile naționale – propuneri ale Alianței “O voce pentru Educație”, de modificare a proiectului Legii învățământului preuniversitar

Numărul maxim de elevi într-o clasă ar trebui limitat la 22 și la nivel de gimnaziu și liceu, în loc de 26-28, cât prevede proiectul Legii învățământului preuniversitar, iar legea…
Vezi articolul

Temele noului an universitar, paralele cu discursul ministrei. În loc de politizare, hărțuiri sexuale, doctorate cu frecvență redusă, pericolul incendiilor în cămine, reguli etice diluate și rezultate slabe pe plan internațional, Ligia Deca le-a vorbit studenților despre performanță, olimpici, capacitatea României pe viitor, francofonie și fenomene meteo

Anul universitar 2024-2025, deschis la Universitatea Politehnica București de ministra Educației, Ligia Deca, în pregătirile sale pentru viitoarele alegeri parlamentare, este primul în care regulile introduse de noua Lege a…
Vezi articolul