Elevii de clasele I-XII se pot înscrie la Olimpiada de Benzi Desenate până pe 30 aprilie 2023 / Tema ediției: Jocurile Olimpice din Antichitate

7.429 de vizualizări
Foto: Olimpiada de benzi desenate – Facebook.com
Au început înscrierile pentru ediția a patra a competiției școlare Olimpiada de benzi desenate, la care pot participa elevii de clasele I-XII. Înscrierea se face prin intermediul bibliotecilor școlare, județene, orășenești și comunale până la data de 30 aprilie, iar Jocurile Olimpice din Antichitate constituie tema ediției, scrie Agerpres.

Olimpiada de Benzi Desenate, ediţia a patra, competiţie destinată şcolarilor şi elevilor din clasele I – XII, se va desfăşura în perioada ianuarie – mai şi va fi dedicată Jocurilor Olimpice din Antichitate, potrivit unui comunicat de presă.

Lucrările trebuie să abordeze una dintre valorile olimpismului: excelență, spiritul de echipă, prietenia, fairplay-ul, toleranță, respectul, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp şi minte. Organizatorii le oferă elevilor care vor să participe câteva informații utile despre Jocurile Olimpice.

„Jocurile Olimpice din antichitate au reprezentat o serie de competiții atletice între reprezentanți ai orașelor-stat și unul dintre Jocurile Panhelene din Grecia Antică. Au fost ținute în onoarea lui Zeus, iar grecii le-au dat o origine mitologică. Grecii credeau că jocurile își aveau rădăcinile în religie, competiția atletică era legată de venerarea zeilor, iar jocurile antice erau menite să aducă pace, armonie și o întoarcere la originile vieții grecești. Ele au continuat să fie celebrate și când Grecia a intrat sub stăpânire romană în secolul al II-lea î.Hr.

În timpul Jocurilor Olimpice antice, era anunțată ekecheiria (un armistițiu olimpic), pentru ca sportivii și pelerinii religioși să poată călători în siguranță din orașele lor către locurile unde se organizau competițiile. Premiile pentru învingători erau coroane de frunze de măslin sau simple coroane.

Jocurile Olimpice antice au avut mai puține evenimente decât Jocurile Olimpice moderne și numai bărbații greci născuți liberi aveau voie să participe, deși au existat femei victorioase deținătoare de care de luptă. Atât timp cât îndeplineau criteriile de înscriere, sportivilor din orice oraș-stat și regat grec li s-a permis să participe. Competițiile s-au desfășurat întotdeauna la Olympia”, conform sursei citate.

Regulament de participare la Olimpiada de Benzi Desenate
  • Condiții: Concursul este destinat școlarilor și elevilor clasele I-XII.
  • Specificații tehnice: Metoda de lucru trebuie să respecte etapele realizării unei benzi desenate desene în creion contur culoare (creioane colorate, carioci, tempera acuarele sau alb-negru cu nuanțe de gri). Se va lucra pe verticală.

Dimensiunea lucrării:

  • format A4 pentru clasele I-IV
  • format A3 pentru clasele V-XII
  • Obligatoriu o lucrare trebuie să fie realizată de un singur elev care își asumă originalitatea subiectului a poveștii în benzi desenate. Orice idee copiat va fi eliminată din concurs.
  • Lucrarea de bandă desenată trebuie realizată pe o singură pagină/planșă. Fiecare concurent poate participa cu o singură pagină/planșă. Participanții care vor trimite mai mult de o planșă vor fi eliminați din concurs.
  • Înscrierea paginilor planșelor în concurs se face doar prin intermediul bibliotecilor școlare județene orășenești și comunale. Fiecare bibliotecă, bibliotecar saau profesor v-a trimite o listă cu participanții la concurs împreună cu planșele scanate direct la adresa  olimpiadabd@gmail.com.
  • Paginile trebuie trimise până pe 30 aprilie 2023.

Vor fi acordate premii pentru fiecare grupă de participare: câte un loc I, II şi III şi trei menţiuni.

Cele mai bune lucrări vor fi expuse în incinta unor muzee şi în alte instituţii de cultură din ţară.

Olimpiada de Benzi Desenate este iniţiată de Mihai Ionuţ Grăjdeanu – autor şi profesor de benzi desenate, sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi a Academiei Olimpice Române, mai scrie Agerpres.


1 comment
  1. Unele bibliotecare fie dorm pe ele fie nu sunt informate. Nu am auzit vreodată de astfel de concurs. Sau altele asemenea. Din păcate implicare aproape 0 din partea unităților de învățământ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Topul liceelor din București preferate de elevii de clasa a VIII-a: în 2024 Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc” nu mai e pe podium, față de 2023 – raport CMBRAE

Colegiile Naționale ”I. L. Caragiale”, “Gheorghe Lazăr” și ”Iulia Hasdeu” ocupă primele 3 locuri în preferințele elevilor în topul liceelor la nivelul municipiului București, potrivit studiului privind opțiunile școlare și…
Vezi articolul

Alianța Organizațiilor Studențești din România cere clarificări de la Ministerul Transportului pentru studenții care nu au gară în localitatea de domiciliu și demersuri urgente pentru ca biletele să fie cumpărate din nou online

Studenții să poată cât mai curând achiziționa online bilete de tren, iar Guvernul să țină cont de situațiile speciale ale studenților care nu au gară în localitatea de domiciliu, ale…
Vezi articolul

Ligia Deca în decembrie, când accepta cel mai mic buget din PIB pentru Ministerul Educație din istoria recentă a României: Este acoperitor pentru funcționarea normală a sistemului de învățământ / 5 luni mai târziu, peste 200.000 de profesori și angajați din școli sunt în prima grevă generală din ultimii 18 ani

Ligia Deca a obținut pentru Ministerul Educației bugetul de 2,1% din PIB pentru anul 2023, cel mai mic buget raportat la produsul intern brut din istoria recentă a României. Bugetul…
Vezi articolul

Studenții își vor plăti integral abonamentele pentru transport în București din banii lor, iar apoi reducerea de 90% o vor recupera ca decont de la facultăți, susține Asociația pentru transport București-Ilfov – document

Abonamentele de transport în comun din București rămân la preț întreg pentru studenți în primă fază, chiar dacă potrivit legii aceștia trebuie să le achiziționeze cu 90% reducere. Pentru a…
Vezi articolul