Elevii de gimnaziu și liceu se pot înscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență Ilfov până pe 29 septembrie – model de cerere și de recomandare profesor

[jp_post_view]
Foto: © Oleksandr Brylov | Dreamstime.com
Elevii de gimnaziu și liceu care doresc să facă parte din grupele de excelență de la Centrul județean de excelență (CJEx) Ilfov, își pot depune dosarele de candidatură până pe 29 septembrie, potrivit anunțului publicat de instituție.

Selecția candidaților se va face, pentru elevii cu rezultate deosebite, pe baza portofoliilor. În ceea ce privește elevii care nu au înregistrat performanțe, aceștia vor susține testări scrise.

Testarea se va susține și în cazul în care sunt prea mulți elevi care candidează pe numărul de locuri disponibil pentru disciplina respectivă.

Elevii vor primi întrebări din subiecte incluse în programa școlară în vigoare în anul anterior de studii, se arată în anunțul CJEx Ilfov.

„Testarea se desfășoară la nivelul Centrului/Filialelor, fiind probă eliminatorie pe baza punctajului obținut. Testarea se va susține din programa școlară în vigoare aferentă anului anterior de studii”, se mai precizează în documentul publicat de instituție.

Disciplinele pentru care se organizează cursuri de excelență în județul Ilfov sunt, potrivit site-ului oficial al centrului, următoarele:

  • Limba Română;
  • Limba Engleză;
  • Matematică;
  • Geografie;
  • Biologie;
  • Arte;
  • Fizică;
  • Chimie.

Printre documentele necesare pentru înscriere se numără recomandarea din partea profesorului de specialitate de la școală, declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal, cerere de înscriere pentru testarea inițială și cerere de înscriere la activitățile de selecție.

CJEx Ilfov oferă modele pentru aceste documente, publicate în anul 2021. Acestea pot fi consultate mai jos.

Condițiile specifice de selecție a elevilor pe care aceștia trebuie să le îndeplinească sunt:

  • „Parcurs școlar de excepție, materializat prin rezultate obținute la etape județene/regionale/naționale/internaționale ale olimpiadelor și/sau concursurilor școlare;
  • Media anuală maximă pentru disciplina la care candidează elevul;
  • Media anuală maximă la purtare;
  • Capacitate de lucru în echipă, comunicare și disciplină;
  • Rezistență la efort, capacitate implicativă, stil de lucru motivațional;
  • Capacitatea de asumare a responsabilității;
  • Recomandarea profesorului de specialitate pentru disciplina la care candidează”.

Iată calendarul selecțiilor:

  • Depunerea dosarelor de candidatură – 16-20.09.2024, între orele 09.00-16.00;
  • Verificarea dosarelor de către Comisia de selecție – 23.09, între orele 9.00-16.00;
  • Testare scrisă conform programării pe discipline – 24-25.09, în același interval orar, la nivelul unităților filiale;
  • Evaluarea testelor scrise, 26.09, între aceleași ore;
  • Afișarea rezultatelor – 27.09, ora 12.00.

Rezultatele vor fi afișate pe site-ul dedicat și la avizierul CJEx, la secțiunea Elevi.

FOTO Recomandare profesor de specialitate pentru disciplina aleasă:

DOCUMENT Recomandare profesor de specialitate pentru disciplina aleasă:

FOTO Declarație consimțământ pentru prelucrarea datelor personale:

DOCUMENT Declarație consimțământ pentru prelucrarea datelor personale:

FOTO Cerere testare inițială:

DOCUMENT Cerere testare inițială:

FOTO Cerere înscriere activități de selecție:

DOCUMENT Cerere înscriere activități de selecție:

FOTO Anunț înscrieri – Centrul Județean de Excelență Ilfov:

DOCUMENT Anunț înscrieri – Centrul Județean de Excelență Ilfov:

Foto: © Oleksandr Brylov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Greșelile Inspectoratului Constanța și ale Școlii Gimnaziale nr. 24 Ion Jalea care au permis ca fosta inspectoare Iulia Cabrancea să revină la catedră, după ce a fost condamnată pentru corupție, în două dosare în care a recunoscut că a luat spagă

Școala Gimnazială nr. 24 Ion Jalea din Constanța a încheiat contractul de muncă al Iuliei Cabrancea, profesoară de învățământ primar, deși nu avea bază legală pentru că școala nu era…
Vezi articolul

Mai mulți elevi cu CES nu au fost înscriși în învățământul profesional special la Centrul de Pedagogie Curativă și Terapie Socială „Corabia” din București, pe motiv că nu sunt locuri / Părinții cer ministerului, inspectoratului și Guvernului suplimentarea numărului de clase

Zeci de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES) riscă să rămână în afara sistemului de învățământ profesional special, după ce nu au putut fi înscriși la Centrul de Pedagogie Curativă…
Vezi articolul

BAC 2025. Profesoara Florina Rogalski: Subiectul al III-lea, chiar dacă este la alegere, are un grad de dificultate mare, prin complexitatea autorilor. Candidații trebuie să pună în dinamică relaţia dintre două personaje, e mai greu decât să caracterizezi un sigur personaj

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, referitor la proba de Limba română din cadrul examenului național de bacalaureat 2025, că „subiectul al III-lea, chiar…
Vezi articolul

Nu faceți greșeala majoră să așteptați să învățați materia pentru examene abia în clasa a VIII-a sau a XII-a, spune profesorul Flavian Georgescu: Devine o misiunea aproape imposibilă. Vă îndemn și chiar vă implor să învățați materia la momentul potrivit, atunci când ea este predată la clasă

Profesorul de matematică Flavian Georgescu a transmis elevilor să nu învețe „materia pentru examene abia în clasa a VIII-a sau a XII-a”, deoarece „devine o misiune aproape imposibilă”. „Vă îndemn…
Vezi articolul