Elevii din anii terminali de liceu vor învăța „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” ca disciplină opțională la decizia școlii, din anul școlar 2023-2024, potrivit legii promulgate de șeful statului

[jp_post_view]
Foto: Captură YouTube – TVR
A fost promulgată legea care prevede introducerea disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”. Disciplina va fi introdusă ca opțional, la decizia şcolii, în curriculumul pentru clasa a XII-a/ a XIII-a din învăţământul liceal. Ministerul Educației trebuie să emită ordinul de ministru care prevede materia, programa școlară și metodologia, până la începutul anului şcolar 2023 – 2024, potrivit legii promulgate.
  • Curriculum la decizia școlii (CDȘ) este, potrivit metodologiei publicate anului trecut, „oferta educaţională propusă de şcoală, în concordanţă cu nevoile şi interesele de învăţare ale elevilor, cu specificul şcolii şi cu nevoile comunităţii locale, şi se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ”. Pentru învățământul profesional şi tehnic, curriculumul la decizia școlii este curriculum în dezvoltare locală (CDL).
  • Edupedu.ro a scris că regulile pentru stabilirea curriculumului la decizia școlii rămân neschimbate pentru școlar 2023-2024, deși fostul ministrul al Educației anunța că de anul viitor va crește procentul CDȘ în planurile-cadru la 30% – detalii aici

Potrivit legii privind introducerea disciplinei „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România” promulgată de președintele Klaus Iohannis, se reglementează „introducerea în curriculumul la decizia școlii, la clasa a XII-a/a XIII-a din învățământul liceal, a disciplinei opționale „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România”, disciplină de importanță națională pentru sistemul de învățământ românesc”.

Actul normativ prevede că programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în urma consultărilor cu reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari, precum Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, sau alte organizaţii timişorene ale revoluţionarilor din decembrie 1989, cu reprezentanţi ai Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau ai altor instituţii asociative reprezentative pentru revoluţionarii din decembrie 1989, şi se aprobă prin ordin al ministrului Educaţiei.

Cadrele didactice care predau disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate în cadrul cursurilor universitare specializate.

Potrivit legii, până la începutul anului şcolar 2023 – 2024, Ministerul Educaţiei va emite ordinul de ministru cuprinzând decizia de introducere a disciplinei, dar şi cu privire la programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, aferente curriculumului la decizia şcolii, ce va fi adoptată şi publicată de Ministerul Educaţiei.

Inițiativa legislativă pentru introducerea disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, a fost înregistrată la Parlament în urmă cu un an, pe 23 decembrie 2021, de deputatul Marilen Pirtea.

Forma adoptat de camera Deputaților și promulgată de președinte:

Citește și:
Elevii ar putea învăța la școală o nouă materie: Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România – inițiativă legislativă
Regulile pentru stabilirea curriculumului la decizia școlii rămân neschimbate pentru școlar 2023-2024, deși fostul ministrul al Educației anunța că de anul viitor va crește procentul CDȘ în planurile-cadru la 30%
LIVE VIDEO TEXT Luăm în calcul ca ceea ce acum este Curriculum la decizia școlii să devină Curriculum la decizia elevului, din oferta școlii / Reevaluare după un an pentru organizarea modulară a anului școlar – Ligia Deca, în prima conferință de presă în calitate de ministru al Educației

3 comments
  1. Vor invata si ca fiii fostilor sefi din securitatea lui Ceausescu sunt astazi ministri, sau ca rubedeniile de peste ani ale activistilor stalinisti din perioada lui Dej mananca azi pensii speciale? Li se va aduce la cunostinta ca urmasii fostei nomenclaturi comuniste ne conduc in prezent, si ca fiii fostilor turnatori sunt directorii institutiilor publice de astazi?

    1. @Virgil
      Desigur că nu.
      Mai adăugăm o nouă materie în care probabil vom parfuma ,, revoluția” confiscată de lovitura de stat a lui Ilici, cu date corecte politic avantajoase pentru ,,nomenclatura” trecută rapid la capitalism!

      P.S. Cât timp trăiește Ilici adevărul (deja cunoscut) nu va fi făcut public prea curând!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce este important studiul Holocaustului în școli? Marcel Bartic, profesor de istorie de liceu: Vorbim despre cetățeni români care au locuit lângă noi, au fost vecini cu noi, au fost colegi, nu de alt popor

Senatul a primit recent în calitate de cameră decizională o propunere legislativă adoptată de Camera Deputaților care prevede studierea obligatorie a Istoriei evreilor și a Holocaustului. Marcel Bartic este profesor…
Vezi articolul

„Nu avem o selecție foarte sănătoasă a persoanelor care ajung să predea în învățământ”, spune profesorul de filosofie Lucian Maier. Inspecțiile care se fac la clasă sunt, în bună măsură, o formalitate, potrivit acestuia

„Învățământul de calitate este legat de posibilitatea de a-i avea pe cei mai buni studenți în școli, însă pentru un absolvent bun de facultate e mult mai ușor să găsească…
Vezi articolul

Patru examene la finalul clasei a VIII-a, Bacalaureat din toate materiile, inclusiv arte, propunerile lui Daniel Funeriu pentru noua lege a educației: Dacă îți iei Bacalaureatul, trebuie să știi care e diferența între Van Gogh și Picasso

„Este absolut esențial să evaluăm la finalul clasei a VIII-a toate materiile predate sau un număr cât mai mare de materii predate. Dacă evaluez în clasa a VIII-a română și…
Vezi articolul

Evaluarea standardizată digitalizată, explicată de Sorin Cîmpeanu: Corectarea să nu se mai facă de către profesorii cu care elevul lucrează tot anul, ci să fie distribuită electronic către doi evaluatori, care nu se cunosc între ei / Ministrul așteaptă ca experții în științele educației să „valideze” această evaluare care înlocuiește tezele

Ministrul Educației a explicat în ce constă evaluarea standardizată interdisciplinară digitalizată care ar urma să înlocuiască tezele semestriale, pe care spune că o susține și că ar fi venit din…
Vezi articolul

Cercul de informatică „Programare cu răbdare”, premiat la WITSA Global ICT Excellence Awards. Activitățile STEM s-au extins la nivel național cu peste 800 de copii la doi ani de la înființare

La doi ani de la înființare, cercul de informatică „Programare cu răbdare” de la Bacău, se extinde la nivel național și primește premiul World Information Technology and Services Alliance (WITSA).…
Vezi articolul