Elevii din București îi cer primarului Sectorului 4 să majoreze bursele școlare: De la ce medie primesc burse și care e valoarea lor

[jp_post_view]
meditații în perioada în care școlile au fost închise
Foto: Pexels.com
Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) se declară nemulțumită de valoarea burselor școlare stabilită de Primăria Sectorului 4. Elevii „solicită urgent Consiliului Local Sector 4 și primarului Daniel Băluță majorarea cuantumurilor” burselor, care încep de la 30 de lei pe lună pentru elevii care încheie anul cu medie între 8.50 și 8.99.

Luni, 10 iulie, „la numai 3 zile după ce proiectul a fost publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 4, Consiliul Local l-a supus la vot”, fără a respecta termenul necesar pentru dezbaterea publică, acuză tinerii. Asociația Elevilor din București și Ilfov susțin că administrația locală a respins sumele propuse de elevi pentru burse și că „vicepreședintele AEBI care a cerut dreptul la cuvânt nu a fost lăsat să prezinte în ședința Consiliului Local importanța amendamentului, aceștia trecând rapid peste vot”.

Valoarea burselor care îi nemulțumește pe elevi – cuantumurile aprobate pe 10 iulie în Sectorul 4 din București:
  • Burse de performanță, acordată elevilor cu rezultate performante la olimpiadele naționale: 50 de lei/lună
  • Burse de merit pentru media 8.50 – 8.99: 30 de lei/lună
  • Burse de merit pentru media 9 – 9.49: 60 de lei/lună
  • Burse de merit pentru media 9.50 – 9.99: 90 de lei/lună
  • Burse de merit pentru media 10: 200 de lei/lună
  • Bursă de studiu, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie cel mult egal salariului minim net pe economie: 100 de lei/lună
  • Bursă de ajutor social, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie de sub 50% din salariul minim net pe economie: 80 de lei/lună
Asociația Elevilor a cerut primăriei să aprobe burse cu următoarele valori:

Bursa de merit:

  • Pentru elevii cu media generală între 8,50 – 8,99: 60 lei
  • Pentru elevii cu media generală între 9 – 9,49: 80 lei
  • Pentru elevii cu media generală între 9,49 – 9,99: 100 lei
  • Pentru elevii cu media generală 10: 120 lei
  • Pentru bursa de studiu, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie cel mult egal salariului minim net pe economie; – 70 lei/lună
  • Pentru bursa de ajutor social, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie de sub 50% din salariul minim net pe economie – 120 lei/lună
  • Pentru bursa de performanță, acordată elevilor cu rezultate performante la olimpiadele naționale. – 120 lei/lună
Descarcă de aici comunicatul Asociației Elevilor din București și Ilfov (AEBI)

Criteriile de acordare a burselor în învăţământul preuniversitar de stat

Ordinul ministrului educației nr. 5576/2011 stabilește criteriile generale de acordare a burselor pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat. Acesta prevede că „elevii de la cursurile cu frecvență din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”.

Bursele se acordă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin școlile. Același ordin statuează următoarele: „Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului județean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti”.

Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat sunt: burse de performanță, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social, prevede articolul 5 al OMECTS nr. 5576/2011.

Bursele de performanță se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
  • a) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor şcolare naționale organizate de Ministerul Educației
  • b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Minister pentru competițiile internaționale
  • c) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Minister

Bursele de performanță se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care elevii au obținut rezultatele.

Elevii pot pierde bursa, dacă nota la purtare într-un semestru este mai mică de 10, prevede ordinul.

Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
  • a) au obținut media generală de cel puţin 8,50 și nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional
  • b) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației
  • c) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Minister

Bursele de merit se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii aflață în celelalte clase ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional.

Bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice, se arată în actul normativ.

Elevii nu pot primi două burse simultan, dar au dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o mai mare perioadă de timp. Excepție fac elevii care beneficiază de burse de studiu și pot primi şi burse de performanță sau burse de merit. Vezi toate detaliile despre burse aici

Citește și:

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fizica, biologia, chimia nu pot fi închise în cutiuțe, există nenumărate legături între ele. Încercăm să-i ajutăm pe copii să descopere și să exploreze aceste legături, spune Alexandru Toma Pătrașcu, fondatorul Bucharest Science Festival (P)

Cum devin bacteriile vizibile la microscop? Ce face ca avioanele să zboare? Și cum arată, de fapt, o călătorie prin Univers? Puntea dintre teorie și experiență este miza „Laboratorului de…
Vezi articolul

Liderul PSD Marcel Ciolacu îl contrazice public pe premierul PNL Nicolae Ciucă, la nici o oră după anunțul memorandumului pentru profesori: Nu este un acord politic al Coaliției, ci un angajament între noi doi

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu a fost niciun acord politic încheiat între membrii Coaliției de Guvernare, în privința adoptării memorandumului pentru salarizarea profesorilor. Acesta susține că „e…
Vezi articolul

„Un candidat nu poate strânge 200.000 de semnături în 3 zile, în condiții legale” – Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, după ce George Simion și Ana Maria Gavrilă și-au anunțat intenția de a candida la prezidențiale

Noii potențiali candidați la prezidențiale „nu pot colecta, în trei zile, respectând legea, cele 200.000 de semnături necesare pentru înscrierea în cursa prezidențială”, afirmă rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Vezi articolul

DOCUMENT Urmează o reorganizare a Ministerului Educației cu „diminuarea semnificativă a structurii posturilor”, scrie Sorin Cîmpeanu într-o decizie de anulare a achiziției de servicii de pază pentru instituție

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu susține că reorganizarea ministerului pe care-l conduce se va face cu „diminuarea semnificativă a structurii posturilor”, potrivit unei decizii de anulare a achiziției de servicii de…
Vezi articolul