Elevii din comuna Moisei, județul Maramureș, au învățat cum să acorde primul ajutor, în cadrul unui proiect de educație al Serviciului județean Salvamont

[jp_post_view]
Foto: © Wellphotos | Dreamstime.com
Serviciul Judeţean Salvamont Maramureş derulează un proiect de educaţie montană destinat elevilor din Şcoala Generală din comuna Moisei, potrivit Agerpres. Proiectul va continua și în alte școli și licee, spune directorul serviciului Salvamont Maramureș, Dan Benga.

Potrivit directorul serviciului, Dan Benga, programul cuprinde educaţie montană şi acordare de prim ajutor, sprijin absolut necesar în cazul drumeţiilor şi taberelor de munte.

„Am fost întâmpinaţi cu bucurie şi curiozitate peste tot pe unde am fost, copiii fiind dornici de a afla amănunte privind activitatea de salvare montană, paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a deveni salvatori montani şi nu în ultimul rând cum trebuie să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă. Au fost prezentate echipamentele medicale din dotare, robotul de resuscitare, defibrilatorul, aspiratorul de secreţii, tărgile de extracţie şi transport, rucsacii medicalizaţi atât de necesari în intervenţii precum şi metodele folosite de salvatorii montani pentru acordarea primului ajutor şi a salvării vieţilor celor care au nevoie de noi pe munte şi în medii ostile”, a mai spus Dan Benga.

În context, directorul Salvamont Maramureş a precizat că primăria comunei Moisei, situată în vecinătatea Munţilor Rodnei, a contribuit la dotarea salvatorilor montani cu o parte din echipamente, conform Agerpres.

„Au fost cumpărate defibrilatoare, echipamente pentru intervenţiile de urgenţă, aceste aparate fiind poziţionate în locurile publice pentru a putea fi folosite la nevoie. Asta este de fapt o normalitate care ar trebui să fie regăsită peste tot, în toate instituţiile publice, şcoli, licee, universităţi, pe stradă, fiind cele care pot face la un moment dat diferenţa, ajutând la salvarea unei persoane aflate în pericol de moarte”, a mai precizat Dan Benga.

Salvamont Maramureş va continua proiectele cu caracter educativ şi în alte şcoli şi licee.

„Salvatorii montani vor continua întâlnirile cu scop educativ montan în şcolile şi liceele din judeţul Maramureş, mai ales în perioada ‘şcolii altfel’ şi a orelor de dirigenţie, acestea fiind de fapt primele măsuri în a înţelege, cunoaşte şi preveni situaţiile neplăcute care pot apărea şi a fi pregătiţi pentru a acorda primul ajutor celor care au nevoie”, a subliniat Dan Benga.

Foto: © Wellphotos | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2024. Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală, despre completarea fișei cu opțiuni pentru repartizare: Un copil aflat pe poziția 2.000 în ierarhie, care vrea să ajungă la o anumită școală unde anul trecut s-a intrat cu poziția 1.900, are șanse destul de bune

Poziția în ierarhie e foarte importantă atunci când elevii se gândesc la opțiunile lor, a declarat Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală din București, la TVR Info. Ierarhia de…
Vezi articolul

Cluburile sportive școlare și palatele copiilor trec de la Ministerul Educației la primării/ Clubul Copiilor Valea Jiului: „Educația românilor nu este un obiect care poate fi mutat dintr-un loc într-altul”

Cluburile sportive școlare și palatele copiilor vor trece din administrarea Ministerului Educației, în administrarea primăriilor și consiliilor locale, potrivit unui anunț făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Clubul Copiilor din…
Vezi articolul

Întâlnire vineri la Guvern cu sindicatele din educație pentru salariile profesorilor de la 1 ianuarie / Premierul Ciolacu: Vom avea discuții ca să acoperim cât mai mult din acești 50% până la legea salarizării. Nu sunt Harry Potter

Liderii sindicatelor din învățământ și prim-ministrul Marcel Ciolacu se vor întâlni vineri, 24 noiembrie, la Guvern, pentru a discuta despre creșterile salariale ale profesorilor de la 1 ianuarie, potrivit agendei…
Vezi articolul

USR cere desființarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România: ”Cheltuieli inutile, sinecuri, posturi gras plătite în statul român, jaf al bugetului”, a transmis Cătălin Drulă / Institutele Levantului și pentru Drepturile Omului, și ele pe lista neagră a USR

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) ar trebui desfiinţată, au reafirmat, vineri, preşedintele USR, Cătălin Drulă, şi Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al Uniunii, într-o conferinţă de…
Vezi articolul

Jane Austen, eliminată dintr-un curs de literatură engleză de la o universitate britanică și înlocuită cu o autoare care scrie despre afro-americani. Măsura ar face parte din revizuirea curriculei „colonialiste”

O universitate din Marea Britanie a eliminat din programa studiată un curs de literatură despre Jane Austen, autorea celebrelor cărți Mândrie și Prejudecată, Rațiune și simțire și Emma. Catedra de…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, mesaj pentru profesori de Ziua Învățătorului: Apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu vă susține întotdeauna așa cum ar trebui. Știu problemele legate de infrastructură și de birocrație. Și nu este în regulă să nu le rezolvăm

De Ziua Învățătorului, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis profesorilor că „apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu…
Vezi articolul