Elevii din Constanța, despre repetenția la clasa I: Repetenția este o cutumă toxică, care imprimă eticheta asupra elevilor că sunt incompetenți

[jp_post_view]
Asociația Elevilor din Constanța respinge propunerea ministrului Educației de a introduce în lege posibilitatea ca elevii să poată fi lăsați repetenți și până la clasa a III-a. „Poziția noastră față de subiect e simplă: clasa I e clasa în care elevii dobândesc cunoștințe de bază și își însușesc anumite competențe, cum ar fi scrisul, calculatul, cititul. Considerăm că, la nivelul acesta, dacă elevii nu își însușesc aceste competențe, este strict responsabilitatea profesorului”, a declarat pentru Edupedu.ro Andrei-Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Într-o declarație pentru Edupedu.ro, președintele Asociației Elevilor din Constanța spune că „ar trebui ca tot învățământul primar să fie absolvit de obiceiul repetenției”. „Acest obicei este oricum o cutumă destul de toxică”, spune Andrei-Mihai Tănase, care precizează că repetenția pune „o etichetă asupra elevilor că sunt incompetenți, etichetă care poate rămâne de-a lungul timpului imprimată în mintea lor și să îi demotiveze”.

Andrei-Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța, într-o declarație pentru Edupedu.ro:

Poziția noastră față de subiect e simplă: clasa I e clasa în care elevii dobândesc cunoștințe de bază și își însușesc anumite competențe, cum ar fi scrisul, calculatul, cititul. Considerăm că, la nivelul acesta, dacă elevii nu își însușesc aceste competențe, este strict responsabilitatea profesorului. Nu putem să plecăm de la premisa că este vina elevului acest lucru.

Considerăm că mai degrabă ar trebui să se investească în formarea inițială și continuă a profesorilor, în sensul în care aceștia să poată gestiona mai eficient elevii de clasele primare și de asemenea ar trebui să se respecte prevederile legale cu privire la numărul de elevi într-o clasă. Cu un număr de 35-38 de elevi per clasă, un profesor cu greu poate face față, astfel încât fiecare dintre elevi să fie ajutat să dobândească aceste cunoștințe și competențe.

După părerea mea, ar trebui ca tot învățământul primar să fie absolvit de obiceiul repetenției. Acest obicei este oricum o cutumă destul de toxică, în condițiile în care învățământul până la clasa a X-a este obligatoriu. Mai degrabă decât să punem o etichetă asupra elevilor că sunt incompetenți, etichetă care poate rămâne de-a lungul timpului imprimată în mintea lor și să îi demotiveze pentru a-și remedia aceste deficiențe, ar trebui să investim în programe remediale, în a-i ajuta pe elevi să recupereze din mers ce au pierdut și să ne asigurăm că niciun elev nu este lăsat în spate, atunci când vorbim de dobândirea competențelor de bază„.

Reacția vine la următoarele declarații făcute de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, într-o emisiune la Digi 24 duminică seară:

Cosmin Prelipceanu: Doamna ministru, învățătorii sunt obligați să îi treacă clasa pe cei de clasa I, pe toți copiii. Cum poate fi ăsta un obiectiv?

Ecaterina Andronescu: Din păcate, este o prevedere legală, până în clasa a III-a nu îi pot lăsa repetenți, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui aspect, pentru că iată unde suntem. Ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine, că nu știu să calculeze bine și că 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa a VIII-a. Deci cred că obiectivele de care vorbeam trebuie să le stabilim prin lege și în fișa postului fiecărui profesor.

Cosmin Prelipceanu: Deci sunteți de acord că un astfel de obiectiv e o greșeală, să îi treacă pe toți de clasa I?

Ecaterina Andronescu: Da, categoric!

Oana Moraru: Nu. Dar e demonstrat că nu ai voie să lași repetenți, pentru că din punct de vedere psihologic nu ai niciun efect asupra copilului, dacă îl lași repetent la vârste atât de mici.

Ecaterina Andronescu: Dar te străduiești mai mult să îl înveți ce trebuie să îl înveți.

Oana Moraru: Nu ai voie să lași copii repetenți. Cadrul didactic este responsabil totalmente. Deci e împotriva oricăror studii, apropo de studii ale oamenilor de știință. Nu există niciun impact. Sunt studii întregi care studiază că lăsatul repetent nu rezolvă, nu îl motivează pe copil, nu-l aduce mai repede pe calea cea bună. Sub nicio formă.

Cosmin Prelipceanu: Și atunci soluția ar fi?

Oana Moraru: Soluția ar fi responsabilizarea profesorului de la clasă și obligația fiecărui învățător de a trata diferențiat copiii. În momentul ăsta, e o nebunie întreagă, încă de la clasele pregătitoare și clasa I, sunt concursuri și examene școlare individuale, concursuri școlare academice, o mare întreagă de auxiliare curriculare pentru portofoliul învățătoarei – cu cât ai mai multe participări la concursuri ale copiilor, cu atât ești învățătoare mai bună, forțăm enorm copiii de 6-7 ani, ignorând total pragul de dezvoltare psihosomatică a vârstelor, doar de dragul portofoliului profesorului și pentru că în continuare punem în centrul educației profesorul, catedra lui, portofoliul lui, liniștea lui. Eu nu neg că avem oameni excepționali. Dar câți dintre acești oameni excepționali pot și răspândi bunele practici?

Citește și:

 


3 comments
  1. Una dintre marile probleme ale învățământului românesc e vânătoarea de elevi. Datorită etichetelor de „școală bună” vs. „școală rea”, a faptului că ideea de circumscripție e doar un mit există școli cu 4-5 clase pe nivel și școli în care nu se mai face efectivul la niciuna. Se vrea integrarea romilor, dar când sunt 5-10 într-o școală aceasta deja are etichetă și fug toți. De aici pornesc probleme – nu se lasă corigenți, nu se lasă repetenți căci se strică efectivul. Pe de altă parte, dincolo, cadrele didactice își iau câte 8 ore suplimentare, obosesc, mai au și efective de 30 de elevi și nu se obține performanță. Și tot așa…

  2. Cine e Oana Moraru ? O persoană fără pregătire căreia i-a dat Soroș brânciuri. Fără realizări, fără nimic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Teste standardizate inițiale de evaluare a pierderilor de învățare, centre de vaccinare în școli, remediale pentru toți doritorii și clarificarea din timp a condițiilor de desfășurare a școlii – cerințele Consiliului elevilor pentru începutul noului an școlar

Consiliul Național al Elevilor (CNE) și-a prezentat, vineri, cerințele pentru începerea noului an școlar, inclusiv desfășurarea de testări standardizate inițiale pentru a evalua pierderile de învățare, dotarea școlilor cu aparatura…
Vezi articolul

Iulian Cristache, federația părinților: Să scoatem gunoiul de sub preș, ca să rezolvăm problemele! Sunt reprezentanți din Consiliul Local care nu își fac treaba în Consiliile de Administrație ale școlilor. Văd directori nemulțumiți că au posibilitatea descentralizării deciziei

„Marea mea nedumerire este că văd acum directori nemulțumiți pentru că au această posibilitate” de a lua decizia cu privire la modul în care funcționează școlile, a declarat Iulian Cristache,…
Vezi articolul

PROIECT Matematică-Informatică, Biologie-Chimie, Istorie-Psihologie, Teologie didactică – Limba și literatura română, în lista programelor de licență didactică cu dublă specializare / Lista completă a specializărilor – document

Lista programelor de licență didactică cu dublă specializare a fost pusă în consultare publică de Ministerul Educației. Un asemenea program cuprinde o specializare principală și una secundară. Este vorba despre proiectul…
Vezi articolul
Valoarea tichetelor de creșă

După 19 ani, bursa „Bani de liceu” este desființată de noua lege a Educației și nu se mai acordă din acest an. Ministerul Educației anunță sec, pe site, că „programul a fost înlocuit cu forme de intervenție socială consolidată“, fără să spună care sunt acestea

Bursa „Bani de liceu” de 250 de lei pe lună nu există în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, ceea ce înseamnă că nu se mai acordă din anul școlar 2023-2024.…
Vezi articolul

Constantin Bălăceanu Stolnici, unul dintre cei mai prolifici turnători ai Securității comuniste, a fost celebrat de Academia Română. Patriarhul Daniel i-a dat Ordinul ”Sfântul Ioan Gură de Aur”

Academia Română l-a omagiat joi, 7 iulie, pe Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru al Academiei și unul dintre cei mai prolifici turnători ai Securității – poliția secretă a regimului comunist, potrivit agenției Basilica și site-ului…
Vezi articolul