Elevii francezi au revenit din vacanță la școală, pentru prima dată după decapitarea lui Samuel Paty: Profesorii le-au reamintit drepturile și obligațiile lor într-o “democrație liberă” / Mesaje de sprijin pentru profesori

[jp_post_view]
Membri ai echipei nationale de fotbal a Frantei au transmis mesaje de sustinere pentru profesori / Sursa: Captura Youtube-Cnews
Douăsprezece milioane de elevi francezi, aflați în vacanță în ultima parte a lunii octombrie, s-au întors la școală, luni, pentru prima dată după decapitarea de către un islamist radical a profesorului Samuel Paty, care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unui curs despre libertatea de expresie, relatează Reuters, citat de Agerpres.

În şcoli a fost ţinut un minut de reculegere în memoria lui Paty la ora 11:00, iar profesorii le-au reamintit elevilor drepturile şi obligaţiile lor într-o ‘democraţie liberă’. Cadrele didactice au primit la rândul lor mesaje de sprijin, inclusiv din partea mai multor membri ai echipei naționale de fotbal.

Samuel Paty a fost ucis într-o suburbie a Parisului, în ajunul vacanţei de două săptămâni, incident descris de preşedintele Emmanuel Macron drept un atac asupra valorilor franceze şi asupra Republicii.

Franţa se află sub cel mai înalt nivel de securitate după uciderea lui Paty şi după alte atacuri care au urmat, inclusiv asupra unei biserici din Nisa şi împotriva unui preot ortodox grec la Lyon, mii de militari fiind desfăşuraţi pentru a proteja lăcaşurile de cult şi şcolile.

Premierul Jean Castex şi ministrul educaţiei îşi vor aduce omagiile alături de personalul de la colegiul Le Bois d’Aulne unde a predat Paty. Acest liceu îşi va deschide porţile pentru elevi marţi.

  • În ultimele zile, poziția autorităților franceze în fața terorismului și în privința caricaturilor cu profetul Mohamed, exprimată inclusiv prin declarațiile președintelui Macron referitoare la libertatea de exprimare, a fost ținta mai multor proteste în lumea islamică. Luni, în Bangladesh au participat la ultimele proteste de acest fel, din capitala Dhaka, cel puțin 50.000 de persoane, potrivit Agerpres, care citează AFP. Manifestanții, care au răspuns apelului unui grup islamist, au cerut boicotarea produselor franceze și au fost împiedicați să se apropie de ambasada Franței, unde securitatea a fost întărită.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Bursele elevilor trebuie să reflecte performanța și nevoile sociale / Ministrul Educației va schimba criteriile de acordare a burselor școlare, „dacă noul guvern își asumă acest lucru”

„Bursele de multe ori nu reflectă performanța. Bursele elevilor trebuie să reflecte două lucruri, performanța și nevoile sociale de incluziune”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în conferința…
Vezi articolul

INTERVIU Julia Batioha, coordonatoarea comunității ucrainene din Mediaș, a învățat limba română, pasionată de Zdob și Zdub, încearcă să le redea copiilor refugiați activitățile furate de război și-i inspiră pe români și ucraineni să alerge la Maratonul Internațional Sibiu pentru cauza Școlii de vară a copiilor din Ucraina

Comunitatea ucrainenilor din Mediaș strânge fonduri pentru o școală de vară pentru copiii din Ucraina într-un mod inedit. 46 de alergători s-au înscris la Maratonul Internațional Sibiu 2023, ce se…
Vezi articolul

Elevi din 20 de țări au ținut lecții la clasă despre schimbările climatice, într-o mișcare de conștientizare a schimbărilor din natură / Producția de dioxid de carbon s-ar putea reduce cu 19 gigatone în 30 de ani și dacă 16% din elevi ar avea acces la informație relevantă despre mediu

Elevii au devenit profesori într-o mișcare internațională legată de importanța educației pentru schimbările climatice. În 20 de țări, elevii și-au înlocuit profesorii, recent, și au ținut lecții bazate pe informații…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – World Vision România

VIDEO Conferința online „Educația digitală asimptomatică”. Sorin Cîmpeanu: Am stabilit că trebuie închise școlile doar dacă localitatea intră în carantină / Ligia Deca: Proiectul SmartEdu va fi preluat în România Educată. În câteva luni vom avea rezultatul final / Urmărește-i pe Mircea Miclea, Daniel David și Dragoș Iliescu

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la digitalizare, pe 3 planuri: abilitățile digitale ale tinerilor, ale populației generale și ale celor care dețin competențe înalte, potrivit datelor Eurostat…
Vezi articolul