Elevii pasionați de fizică, matematică sau informatică se pot înscrie la cursuri gratuite de pregătire organizate de profesori voluntari, în programul ”Hai la olimpiadă!” / Formularul este deschis până în octombrie

32.609 vizualizări
Foto: Andrea Piacquadio – Pexels.com
Elevii pasionați de fizică, matematică sau informatică se pot înscrie la cursuri gratuite de pregătire ținute de profesori voluntari în centre stabilite în peste 15 județe, potrivit Fundației „Nouă ne pasă”, care anunță deschiderea înscrierilor în noua ediție a programului „Hai la olimpiadă!”. Participarea la cursuri este gratuită, după ce elevii trec printr-o selecție.

„Elevii din sistemul public de învățământ pasionați de matematică, fizică sau informatică se pot înscrie până pe data de 10 octombrie. Elevii sunt eligibili pentru centrele din județele în care învață, iar criteriile pentru admitere sunt stabilite la nivelul fiecărui centru de cadrele didactice”, transmit organizatorii.

Potrivit acestora, pentru a înscrie un elev în program, trebuie completat formularul de către părintele sau reprezentantul legal. După organizarea grupelor de lucru, elevii admiși vor fi afişați în paginile centrelor de pregătire.

Cursurile centrelor de pregătire se desfășoară săptămânal în format fizic, în zilele de sâmbătă. Programul este conceput astfel încât fiecare copil să poată participa la cursurile unui singur centru, conform sursei citate.

Organizatorii transmit că există 35 de centre de pregătire în 17 orașe din țară. Potrivit coordonatorilor, în urmă cu doi ani școlari au fost pregătiți 5.865 de elevi de gimnaziu și liceu din peste 6.200 înscriși, cu participarea a 347 profesori.


3 comments
  1. Daca am fost inscris in clasa a 9 a la un centru se vor tine cursuri si in clasa a 10 a chiar daca nu te mai poti inscrie?

  2. Pe când vom avea și la Bacău niște profesori dedicați care să dorească să facă voluntariat într-un centru de pregătire pentru elevi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel de investiții în valoare de 37 de milioane de euro, prin PNRR, pentru renovarea, echiparea și digitalizarea unor biblioteci de la sate și orașe – ghidul pentru aplicanți, pus în dezbatere publică de ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat în dezbatere publică apelul pentru ghidul solicitantului pentru proiecte de investiții în modernizarea unor biblioteci. Se poate aplica pentru investițiile anunțate prin PNRR,…
Vezi articolul

Simulări tehnice ale simulărilor pentru Evaluarea Națională și BAC 2024, organizate în școli, joi, 1 februarie, de la ora 10, fără subiecte reale și fără participarea elevilor – document

Joi, 1 februarie, de la ora 10, se vor organiza simulări tehnice ale simulărilor pentru Evaluarea Națională și BAC 2024 cu toate centrele de examen, potrivit unei adrese a Centrului…
Vezi articolul
Proba de competențe digitale la Bacalaureat

Elevii de liceu de la orice profil și clasă pot învăța cum să creeze jocuri cu ajutorul unor platforme online, în cadrul disciplinei opționale „Dezvoltarea jocurilor video”, disponibilă din anul școlar 2025-2026

Disciplina opțională „Dezvoltarea jocurilor video” va putea fi studiată timp de o oră pe săptămână de elevi de liceu din orice nivel de la toate filierele, profilurile și specializările, potrivit…
Vezi articolul