Elevii români, premiați cu trei medalii de aur, cinci de argint și două de bronz la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale – CEOI 2025, organizată din nou de România, după ce a fondat-o în 1994

14.279 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Ministerul Educației și Cercetării
Elevii olimpici români au obținut trei medalii de aur, cinci de argint și două de bronz la Olimpiada Central Europeană de Informatică 2025 (CEOI), organizată la Cluj-Napoca, potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

„În acest an, au participat 65 de elevi din 15 țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Georgia, Germania, Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria”, scrie instituția într-o postare pe Facebook.

  • Olimpiada a fost organizată în colaborare de Ministerul Educației și Cercetării, Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Universitatea Tehnică Cluj Napoca.

Elevii premiați sunt:

  • Mihai Valeriu Voicu, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – Medalie de Aur
  • Roland Petrean, Colegiul Național “Silvania”, Zalău – Medalie de Aur
  • Mircea Maxim Rebengiuc, Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, București – Medalie de Aur
  • Rareș Andrei Neculau, Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, Galați – Medalie de Argint
  • Luca Mihai Ilie, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – Medalie de Argint
  • Rareș Felix Tudose, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – Medalie de Argint
  • Iulian George Arsenoiu, Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești – Medalie de Argint
  • Andrei Paul Iorgulescu, Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, București – Medalie de Argint
  • Luca Valentin Mureșan, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – Medalie de Bronz
  • Tudor Ștefan Mușat, Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, București – Medalie de Bronz

Cele două echipe ale României i-au avut ca lideri pe Pătrășcanu Casian, profesor la Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) București, și pe Gorea – Zamfir Claudiu – Cristian, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Iași.

„Olimpiada Central Europeană de Informatică (CEOI) este una dintre cele mai vechi și prestigioase competiții internaționale dedicate informaticii competiționale. România se găsește printre țările fondatoare, organizând prima ediție în 1994. Ajunsă la a 32-a ediție, competiția a revenit în același oraș ca la început: Cluj-Napoca, în perioada 7-13 iulie 2025”, mai scrie Ministerul Educației și Cercetării.

Instituția transmite și „felicitări și mulțumiri tuturor celor ce au făcut posibilă organizarea acestei competiții în România!”. „Felicitări elevilor participanți, profesorilor coordonatori, părinților și tuturor celor care au contribuit la această performanță deosebită!”.

Citește și:
Trei medalii de argint și una de bronz pentru elevii români la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, competiție inițiată de România acum 30 de ani
Medalie de aur și trei de argint pentru elevii români la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale 2022 / România a avut primul punctaj cumulat, pe echipe
Locul I pentru România la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale 2023, cu patru medalii și un premiu absolut, anunță Ministerul Educației


4 comments
  1. Felicitări! Dar nu ați scris in articol și ce sume au primit laureații. Cred că au primit și ei bani la fel ca alergătorii olimpici sau săritorii cu prăjina. Ar fi interesant să scrieți și cum sunt răsplătiți olimpicii la matematica, fizica, informatica etc.
    Prin ’95 sau cam așa ceva, era un ministru la Tineret, Mironov, care îi ducea în excursie in Europa in fiecare vara pe olimpicii la materiile școlare din fiecare județ.Acum probabil nu le mai da nimeni nici măcar o cutie de bomboane. Păcat.

  2. FELICITARI COPII !!! Voi sunte-ti viitorul nostru ,scaparea noastra ! Pacat ca soarta n-a facut ca voi sa va naste-ti intr-o tara ,corecta unde valorile au valoare si sunt pretuite ! BAFTA !!!!!! FELICITARI !!!!!!!

  3. Și acești elevi s-au înțeles cu profesorii să aibă medii mari și să crească deficitul, conform premierului și ministrului heducației? Felicitări dragi elevi! RUȘINE CLASEI POLITICE!!!

  4. David:
    „Aur la Olimpiada? Nu se poate! Tăiați-le bursele, reduceți salariile la profesori! Aaaa, ia dați și câțiva dintre profesori afară, să se învețe minte!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platforma TikTok să fie suspendată în România, cere vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu, după ce au apărut suspiciuni că ar fi favorizat propagarea mesajelor candidatului pro-rus Călin Georgescu la Președinție / Ministrul Digitalizării: În campania electorală am trimis 200 de raportări la TikTok

Pavel Popescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a cerut miercuri, 27 noiembrie, suspendarea temporară a platformei TikTok în România, până la finalizarea anchetei „instituțiilor statului…
Vezi articolul

Studenții contrazic conducerea Politehnicii: incendiul din Regie a avut drept cauză instalația electrică, nu era niciun „electrocasnic vechi”, camera era locuită de o fată care a pierdut toate lucrurile

Studenții de la Universitatea Politehnica București (UNSTPB) cazați în cămine din Regie contrazic conducerea Politehnicii care spune că probabil cauza incendiului de duminică a fost un „aparat electrocasnic vechi” din…
Vezi articolul

PROIECT Concursul de rezidențiat are loc pe 17 noiembrie 2024. Candidații se pot înscrie până pe 22 octombrie la DSP – ce conține dosarul / Toți medicii specialiști, stomatologii și farmaciștii plătesc taxă la a doua specializare

Concursul de intrare în rezidențiat 2024 pe loc sau pe post ar urma să aibă loc pe 17 noiembrie, potrivit proiectului de ordin de ministru și metodologiei de concurs puse…
Vezi articolul

DOCUMENT Marian Preda, Nicolae Istudor, Adrian Papahagi, Ciprian Mihali, printre profesorii propuși să aleagă componența comisiilor de specialitate CNATDCU, pentru mandatul 2024 – 2028 – proiect

Ministerul Educației organizează o consultare publică privind componența comitetelor de selecție CNATDCU. Marian Preda, rectorul Universității din București, Nicolae Istudor, rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Adrian Papahagi,…
Vezi articolul