O oră de muzica pe săptămână la liceu, în clasele IX-X, iar profesorii de corepetiție să poată pune note – propuneri dintr-o petiție online care are peste 2.500 de semnături

325 de vizualizări
Foto: © Marsia16 | Dreamstime.com
Peste 2.500 de persoane au semnat o petiție prin care se solicită Ministerului Educației modificarea proiectelor noilor Planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică până joi, 6 martie. Printre principalele cereri se numără menținerea unei ore săptămânale de Educație muzicală în clasele a IX-a și a X-a, în special pentru filierele umanistă, sportivă și pedagogică, unde disciplina a fost redusă la jumătate de oră sau eliminată complet.

Petiția inițiată de conferențiarul universitar dr. Bogdan Vodă de la Universitatea Națională de Muzică din București și la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” solicită introducerea disciplinei Educație artistică în clasele a XI-a și a XII-a, combinând muzică, arte plastice și artă teatrală pentru liceele cu profil umanist, sportiv și pedagogic.

O altă revendicare vizează păstrarea dreptului profesorilor de corepetiție din învățământul vocațional muzical de a nota elevii în catalog la liceele de specialitate, după ce în proiectul aflat în dezbatere nu mai apare rubrica de notare pentru această disciplină.

În plus, semnatarii cer clarificări privind dreptul elevilor de la liceele vocaționale muzicale de a studia jazz și pop instrumental, nu doar vocal, așa cum este specificat în proiectul noilor planuri-cadru.

Amintim că mai multe instituții din domeniul educației muzicale din România au transmis Ministerului Educației un memoriu privind planurile-cadru pentru liceu, sub formă de pachet de documente cu observații și propuneri, obținut de Edupedu.ro. Semnatarii atrag atenția asupra rolului educației muzicale în formarea tinerilor și formulează mai multe propuneri pentru menținerea și extinderea acesteia în învățământul liceal, inclusiv dotarea școlilor cu instrumente muzicale și ore de jazz-pop la vocațional.

  • Este vorba de poziția reprezentanților de la Universitatea Națională de Muzică din București, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR).

Instituțiile semnatare subliniază că muzica nu este doar o disciplină artistică, ci contribuie la „dezvoltarea holistică” a elevilor, implicând „corpul, intelectul și afectivitatea”, așa cum arată cercetările recente în domeniul Cogniției muzicale. În memoriul transmis, se menționează că reducerea drastică a orelor de Educație muzicală propusă în planurile-cadru „impietează asupra calității învățământului liceal” și „diminuează competențele transversale pe care angajatorii le consideră astăzi esențiale”​ – detalii aici.

Foto: © Marsia16 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a

Elevii care intră în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a în septembrie nu vor avea manuale noi, ci vor învăța tot de pe cele aprobate în 2004, înainte să se fi născut / Profesorii lor vor avea „repere”, făcute de alți profesori în 10 zile, drept ghiduri de predare

În noul an școlar 2023-2024, în care cursurile încep pe 11 septembrie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a nu vor…
Vezi articolul

Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut – discursul cutremurător, după 12 ani de școală, al Iuliei Cociuba, șefă de promoție la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu / Eleva face un apel la acțiune: Sper să fie și un pas spre conștientizarea unor probleme care au fost băgate sub preș atâta timp

Un discurs sincer al unei eleve de excepție. Șefa de promoție de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad, Iulia Cociuba, a uimit pe toți cei prezenți în sala…
Vezi articolul

Tăiere fără nicio explicație. Premiile de la mai multe olimpiade școlare nu mai pot fi echivalate de elevi cu probe de la Bacalaureat 2024. Lista publicată de Ministerul Educației

Lista olimpiadelor școlare la nivel regional/european și internaționale pentru care elevii de clasa a XII-a pot solicita echivalarea probelor scrise de Bacalaureat, dacă au obținut medalii pe parcursul liceului, a…
Vezi articolul

Studiu: 1 din 10 elevi de liceu din România declară că se confruntă des cu lipsa mâncării suficiente / O treime dintre elevii de la Pedagogic apreciază drept prea mari cheltuielile cu școala / OCDE: Problema nesiguranței alimentare este asociată unor rezultate mai slabe la școală

Datele semnalate recent de un raport bazat pe testările internaționale PISA 2022, referitor la faptul că un număr considerabil de elevi români se confruntă periodic cu lipsa mâncării, sunt confirmate…
Vezi articolul

Simona Sava, profesor în Științele Educației, Universitatea de Vest Timișoara: Se regăsește ceva în curriculumul pentru liceu care să îi ajute pe elevi să opteze pentru cariera didactică? În curriculumul din Germania elevii învață ce înseamnă să fie profesori și după aceea vor fi și părinții parteneri avizați ai sistemul educațional

Simona Sava, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei a dat un exemplu privind curriculumul din Germania de la…
Vezi articolul