Elevii școlii din satul arădean Gurba stau acasă din cauza frigului din clase

438 de vizualizări
Foto: © Pavla Zakova | Dreamstime.com
Zeci de elevi de la şcoala din satul arădean Gurba fac ore doar online, deoarece în clase este frig, centrala termică fiind situată în altă clădire, iar astfel apa ajunge rece în caloriferele din sălile de cursuri, informează Agerpres. Inspectorul şcolar general al judeţului Arad, Marius Gondor, a declarat că, deşi toate şcolile funcţionează după „scenariul verde” în contextul pandemiei, fiind deschise pentru elevi, în şcoala din Gurba nu se pot face cursuri pentru că nu poate fi încălzită suficient.

Clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a, adică 54 de copii, sunt încă în sistem online câteva zile din cauza problemelor legate de funcţionarea centralei termice a şcolii”, a spus şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Primarul comunei Şicula, de care aparţine satul Gurba, Mircea Danciu, a declarat marţi, pentru Agerpres, că deşi centrala termică este una relativ nouă, de câţiva ani, iar afară sunt temperaturi pozitive şi ajung chiar la 10 grade de câteva zile, caloriferele nu se încălzesc suficient.

Centrala a fost instalată în alt corp de clădire, aflată la circa 30 de metri de şcoală, iar apa se răceşte până ajunge la caloriferele din clase. Este o problemă pe care o avem în fiecare iarnă, de câţiva ani, de când a fost montată această centrală. Noi sperăm că situaţia va fi rezolvată cât mai curând, pentru că suntem în lucrări de introducere a gazului şi vom avea o centrală termică pe gaz care va fi instalată chiar în şcoală. Aşteptăm ca firma care execută aceste lucrări să realizeze şi branşamentul instalaţiilor la reţeaua de gaz, avem promisiunea că se va urgenta lucrarea”, a spus primarul, care nu a putut preciza de când se vor putea întoarce la cursuri elevii.

Amintim că Edupedu.ro a scris despre 6.063 de elevi din Giurgiu care trebuiau să se reîntoarcă ieri, în format fizic, la școală, dar au reînceput orele în sistem online, din cauza frigului din sălile de clasă.

Foto: © Pavla Zakova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: Prețurile uriașe de la gaze închid fizic școlile, susține primăria Giurgiu, unde peste 6.000 de elevi au început online luni. Inspector Școlar General: „Au venit la școli pentru trei săptămâni facturi de 220-230 de milioane, sunt imense”


1 comment
  1. Cand spuneam ca masurile tampite ale guvernului vor avea urmari, clontaiati pe aici vreo doi. Iata: incepe frigul, foamea, saracia post pandemica. Cica se ia iar in considerare sa se dea somaj tehnic, zicea Ciuca. Dar sa obligi odata la Certificat ca sa se termine totul mai repede sa nu mai platim somaj tehnic nu se poate? Va ameninta hauristii? Va iau inainte la voturi prin comparatie? De asta Rafila plateste teste din banii mei munciti leprelor antivacciniste?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce a cerut Ministerul Educației tuturor părinților și școlilor date care ar putea indica segregarea școlară? Daniel David: Putem să luăm măsuri sau când obținem fonduri europene, știm în ce zonă să le ducem

„Datele despre segregarea școlară sunt importante pentru minister, dar și pentru părinți. Putem să luăm măsuri sau când obținem diverse fonduri europene, să știm în ce zonă să le ducem…
Vezi articolul

OFICIAL Părinții pot merge la secretariatele școlilor într-un interval dedicat, de la 8 la 9 și de la 16 la 18. Școlile sunt obligate să găsească un program extins cel puțin două zile pe săptămână – ROFUIP 2024

Părinții și reprezentanții legali ai elevilor vor putea merge la secretariatele școlilor începând cu anul școlar 2024-2025, potrivit noului Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).…
Vezi articolul

Un șef din Ministerul Educației a candidat pe postul de Director general al Direcției România Educată, care era și în subordinea lui. A luat concursul cu 100 de puncte la interviu / „Dacă era conflict de interese, nu făceam asta”, susține Sorin Decă

Secretarul general adjunct al Ministerului Educației, Sorin Decă, a candidat pentru funcția de Director general al Direcției România Educată, direcție aflată și în subordinea sa, conform surselor Edupedu.ro. Concret, acesta…
Vezi articolul

Două dezacorduri ale ministrului Educației, în aceeași conferință: „Educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care îl primește” / „Aceste norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii le va publica”

Ministrul Educației a făcut două greșeli gramaticale în conferința de presă susținută astăzi, 14 iunie, cu o zi înainte de examenul la Limba și literatura română pe care îl vor…
Vezi articolul