Elevii și studenții din familii cu posibilități reduse pot depune cerere la școli până pe 17 aprilie pentru bonuri valorice de 200 de euro ca să-și cumpere calculatoare, prevede un proiect de HG pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de mâine. Școlile sunt închise până după Paște, cel puțin

[jp_post_view]
Foto: Freepik.com
Elevii și studenții din familii cu posibilități reduse pot depune cerere la școli până pe 17 aprilie 2020, dacă vor să se înscrie în Programul Euro 200, dacă vor să primească bonuri valorice de 200 de euro ca să-și cumpere calculatoare, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de mâine. Calendarul respectiv apare în condițiile în care școlile sunt închise până după Paște, cel puțin, potrivit anunțurilor oficiale, iar situația de urgență și măsure instituite împiedică astfel de proceduri.

Programul Euro 200 prevede stimularea achiziționării de calculatoare, prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, pentru crearea de competențe în utilizarea tehnicii de calcul”. În normele de aplicare pe care Guvernul le-a pus pe ordinea de zi a ședinței de joi, 26 martie, calendarul pentru obținerea celor 200 de euro sub formă de bonuri valorice prevede depunerea cererilor la școli până pe data de 17 aprilie 2020. Iar până pe 6 aprilie 2020 ar trebui să aibă loc „Stabilirea și numirea Comisiei centrale, a comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ”, asta în condițiile în care școlile sunt închise și deplasarea persoanelor este limitată.

În plus, în condițiile în care tot mai multe voci susțin că în această perioadă mai ales elevii din zonele defavorizate și cu o condiție socială precară, cei cărora se adresează programul Euro 200, nu au acces la internet sau nu au calculatoare/laptopuri/tablete ori telefoane smart cu care să fie în contact cu profesorii și colegii lor pentru învățarea online, este inexplicabil de ce Guvernul și ministerul Educației nu se folosește de un astfel de program, aprobat, implementat, care are deja stabilite procedurile și care funcționează de peste 15 ani, pentru dotarea cu device-uri sau mijloace tehnice a acestora.

Calendarul Programului Euro 200 și normele de aplicare ale acestuia vin în contradicție cu declarațiile ministrului Educației, Monica Anisie.

Moderator: Peste 500.000 de elevi, doamna ministru, nu au acces la niciun device electronic, tablete, laptop-uri, calculatoare. Ce faceți în acest sens?

Monica Anisie: Este într-adevăr o situație pe care o cunoaștem cu toții și acum, mai mult ca oricând, nu trebuie să negăm această realitate. Ani de-a rândul, dar ani de-a rândul lor s-au luat măsuri pentru că școala de la sat să fie asemenea cu cea de la oraș. Sunt sate în România unde nu există acces la tehnologie, cum ați precizat și dumneavoastră, unde copiii nu au resursele necesare astfel încât să-și continue învățarea sistem online. Perioada aceasta pe care traversa cu toții o vedem ca pe o perioadă în care solidaritatea pentru binele tuturor, și în mod deosebit pentru sănătate trebuie să fie liantul din societate. Vreau să vă spun că luni am avut o întâlnire online cu organizațiile nonguvernamentale și investitori privați, care au venit alături de Ministerul Educației pentru a găsi cele mai bune soluții pentru acești copii care nu au acces la tehnologie și Internet. Asta înseamnă că ne gândim și la soluții concrete și mulțumesc pe această cale tuturor organizațiilor non-guvernamentale și companiilor care și-a oferit sprijinul pentru că acești elevi se poate continua învățarea de acasă. E adevărat unii dintre ei nici la cursurile realizate de TVR nu au acces, deci noi trebuie să ne preocupăm și să ne îndreptăm atenția și spre acești copii și niciodată nu-i voi lăsa în situația în care să nu aibă acces la educație. De accea mă preocupă acum, în acest moment, mai mult ca oricând, ca școala de la sat să fie ca școala de la oraș”.

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare prevede că pot cere aceste bonuri doar elevii care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei. Asta în timp ce salariul minim brut pe economie este de 2.230 lei (HG nr. 935/2019), plafonul fiind unul prea mic, susținea ANOSR într-o analiză prin care cereau creșterea acestui plafon dar și a valorii bonului la 445 de euro.

Pot aplica elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat doar achiziţiei de calculatoare.

FOTO: School photo created by freepik – www.freepik.com


3 comments
  1. Bataie de joc acest program! Vai de bietii copii!!!

  2. Se merge în continuare pe soluții facile politicianist-electorale fără altă finalitate decât creșterea procentului de vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Deca, după cazul Bulai: Din discuțiile mele cu tot mediul universitar, să știți că nimeni nu dorește să ascundă gunoiul sub preș. Din contră, toată lumea vrea să știe dacă sunt astfel de cazuri / Studenții trebuie să nu închidă ochii, fie că sunt victime, fie că sunt martori

Studenții trebuie să nu închidă ochii, fie că sunt victime, fie că sunt martori. Trebuie să sesizeze orice astfel de act care poate însemna un abuz, transmite ministra Educației, Ligia…
Vezi articolul

Doar două universități românești au și strategii distincte de dezvoltare durabilă, și măsuri de verificare că strategiile nu rămân doar pe hârtie / Două din cinci universități nu au măsuri de reducere a consumului de hârtie, prin digitalizare – analiză realizată de Alianța organizațiilor studențești

Doar patru universități românești au raportat strategii distincte pentru dezvoltare durabilă și tot patru spun că elaborează rapoarte pentru a vedea cum sunt respectate măsurile asumate, arată o „Analiză privind…
Vezi articolul

Facultatea de Economie din Iași a mărit cu până la 1.500 de lei taxa de studii „fără nicio consultare prealabilă a studenților sau măcar o simplă informare a studenților reprezentanți”. LSE Iași: Dat fiind contextul economic generat de pandemie, studenții de la taxă ar putea renunța la facultate

Consiliul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor Iași a aprobat, vineri, în ședință, o propunere de creștere a taxelor de școlarizare cu sume cuprinse între 1.000 (pentru studenții de la…
Vezi articolul

DOCUMENT Bursele în străinătate pentru studii de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare vor fi de cel puțin 1.000 de euro pe lună și vor fi acordate anual prin concurs organizat la nivel național – proiect de HG

Burse în străinătate de cel puțin 1.000 de euro vor fi acordate pentru studii universitare de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, printr-o hotărâre de guvern aflată în stare…
Vezi articolul

Un manual nu poate să fie prietenul profesorului fără ca elevii săi să-l perceapă ca atare / Cum se nasc manualele? Povestea nespusă a cărților care fac legătura dintre cele trei universuri: catedră, bancă și acasă (P)

Cât de faină e prima săptămână de școală! Povești din vacanță, aventuri de împărtășit, haine noi de admirat, frizuri și coafuri noi, telefoane și alte gadgeturi pe care unii le…
Vezi articolul