Domnule Ministru, vă adresez această scrisoare în calitate de cadru didactic din învățământul preuniversitar, profund implicat în realitățile cotidiene ale unei educații care, din păcate, se confruntă cu o criză de sens, autoritate și echilibru.
- Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
Cred cu tărie că reforma educațională autentică trebuie să pornească de la valorile esențiale ale naturii umane: responsabilitate, empatie, gândire critică și respect. Educația nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci formarea caracterului și a spiritului civic al elevilor.
Așa cum afirma Kant, „etica este reflectarea asupra modului în care ar trebui să ne comportăm ca ființe umane.” Educația trebuie să cultive acest comportament, nu doar să dezvolte competențe academice. Din această perspectivă, în special în perioada preadolescenței și adolescenței, este vital ca elevii să aibă repere clare, reguli simple și consecvent aplicate. Fără aceste ancore, copiii devin nesiguri, iar procesul educațional este compromis.
Din păcate, școala românească de azi este tot mai frecvent scena unui conflict tăcut dar profund între eforturile profesorilor și o parte a elevilor — adesea susținuți de părinți — care ignoră orice regulă de conduită, manifestând dezinteres, indolență sau chiar agresivitate. În loc de colaborare, clasa devine câteodată un câmp de bătălie în care respectul și disciplina lipsesc, iar efortul educativ este adesea sabotat de atitudini sfidătoare.
Această criză de moralitate se reflectă nu doar în școală, ci și în societate. Alegerile recente și modelele promovate în spațiul public indică o scădere gravă a valorilor: reușita nu mai este asociată cu munca, ci cu scandalul, influența sau norocul. Internetul oferă distracție nelimitată și provocări continue, care acaparează timpul și atenția elevilor. Pentru mulți, școala nu mai este o oportunitate, ci un obstacol în calea divertismentului.
Elevii vin adesea la școală îmbrăcați neadecvat — blugi rupți, pantaloni lăsați astfel încât să se vadă lenjeria intimă, maieuri scurte care lasă abdomenul la vedere, unghii cu gel și gene false — simboluri ale unor preocupări tot mai îndepărtate de școală, educație și dezvoltare personală autentică. Pentru mulți, învățătura nu mai este o prioritate, iar dezinteresul domină atmosfera clasei.
Profesorul nu luptă doar să formeze competențe, ci, mai degrabă, să păstreze disciplina.
În acest context, formarea exclusiv prin argumente și explicații devine insuficientă și nerealistă. Avem nevoie de consecințe imediate și clare atunci când comportamentele și preocupările elevilor contravin scopului și valorilor școlii. Recompensa și sancțiunea rămân instrumente esențiale în educația adolescenților. Iar fără autoritate, aceste instrumente devin ineficiente.
Profesorii se află într-o luptă inegală, încercând să transmită cunoștințe și valori, în timp ce unii elevi răspund cu indolență, provocări, limbaj agresiv și lipsă totală de respect. Fără măsuri ferme pentru restabilirea ordinii și disciplinei, orice strategie de reformă riscă să rămână doar o declarație de intenție.
Din păcate, în ultimii 35 de ani, profesorilor le-au fost retrase treptat toate pârghiile prin care puteau sancționa comportamentele nepotrivite. Sancționarea devine un demers birocratic excesiv: documente, comisii, convocări — iar la final, părinții au oricum dreptul să conteste deciziile. Pentru o simplă scădere a notei la purtare, suntem nevoiți să trecem printr-un proces similar cu cel juridic. În paralel, ni se cer explicații pentru note, iar opinia publică ne critică constant. Acest climat toxic demotivează profund cadrele didactice și afectează calitatea actului educațional.
Este nevoie urgentă de simplificarea procedurilor și de restabilirea autorității profesorului. O soluție concretă ar fi revizuirea Statutului Elevului și a ROFUIP, astfel încât cadrele didactice să poată aplica măsuri clare, rapide și eficiente. Spre exemplu, posibilitatea ca fiecare profesor să acorde o notă la purtare fiecărui elev, pe fiecare modul, fără consilii și convocări, ar introduce un sistem transparent și obiectiv.
De asemenea, dificultățile structurale care afectează sistemul educațional sunt majore: programele sunt supraîncărcate, iar evaluările sunt frecvent inegale și neadaptate competențelor reale. Lipsa unor testări standardizate accentuează dezechilibrele în rândul elevilor. În plus, integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) este adesea făcută fără existența unor școli speciale suficiente și, mai grav, fără o evaluare externă clară care să stabilească dacă acești copii pot face față cerințelor învățământului de masă. Această situație pune o presiune suplimentară pe profesori și afectează calitatea procesului educațional. În plus, mulți elevi ajung în liceu fără achizițiile fundamentale, în loc să fie îndrumați spre rute educaționale mai potrivite, ceea ce adâncește problemele și dezinteresul față de școală.
Domnule Ministru, reforma reală nu se poate face fără ascultarea vocilor din școli. Consultați profesorii care lucrează zi de zi cu elevii. Ei cunosc dificultățile reale, au expertiză, viziune și bună-credință. Nu putem construi nimic durabil fără ordine, disciplină și respect restabilit în școală. Abia apoi putem vorbi despre strategii, inovație și progres.
Cu considerație,
un profesor care încă nu s-a dat bătut
Mihai Peticilă
Redacția
Adriana Vișean
Ștefan Lefter
Alexa Stănescu
Matei Pop
37 comments
Cand profesorii se exprima facand greseli elementare, ce mai poti sa spui? Absolut nimic… Uite asa un subiect important s-a pierdut din cauza incompetentei. Atat s-a putut. Repet: Atat s-a putut. Cand ne vom alfabetiza toti, vom spera si in ceva progres.
trebuie să de.a l o lege pentru vestimentație,prea extravagante vin la școala și după cauzează profesorul că se dă la ele la eleve mă refer!
Nu contează cât de lung am părul, important e cât și cum gândesc… Copiii se exprima prin ținuta pe câte o afișează pentru a atrage atenția asupra lor, asupra nevoii lor de a fi observați și ascultați. Când tot ce putem face pentru ei este să-i „tragem la xerox” sa nu ne mirăm ca nu mai au gândire critica și respect pentru valori și normare socială. Cred ca nu ar trebui să le impunem o ținută și o conduită civică, ar trebui să le arătăm aceste lucruri. Noi suntem cei care le oferim exemple defecte, societatea în sine este defectă și atunciei, copiii noștri, își însușesc și perpetuează aceste anomii. Schimbarea ar trebui sa înceapă cu adulții și apoi sa cerem copiilor sa își asume rolul societal.
Bună ziua,tuturor! Am citit comentariile referitoate la subiectul arzător” ținuta elevilor în școală”.Prea puține comentarii sunt legate de subiect! Vedeți dragilor, copilul,adolescentul …..până și adultul ,cu toții avem nevoie de modele! La ora actuală ,ne lipsesc modelele!!!! Până și cadrele didactice se complac să intre la clasă ,să se afișeze în fața copiilor, într-o ținută jalnică , neglijentă ! Nu mai vorbim de felul cum se adresează copiilor! Se complac în lâncezeală!!! Cum să vorbești despre ceva care nu există? ( Programă școlară” model „,manuale” model”, cadre didactice „model”, conducere școlară”model”……lipsește, cu desăvârșire ,legătura”Sfânta treime”; familie,copil,școală! Atâta timp cât în școală ne lipsesc valorile , să nu ne așteptăm la „minuni”! Până și unele comentarii la acest subiect ,din partea unora ,sunt rușinoase și nu ne fac cinste! Căutăm ,cu disperare ,”modele”de profesori ,de manuale , de școli cu tot pachetul necesar!!! Doamne Ajută!
Greșit! Au modele. Doar de aia se uită la Survivor și Insula iubirii…
doar vorbe…de cate ori s- a mai pus ,oare problema vestimentației elevilor?
Ce scandal au făcut majoritatea părinților,invoca D ,ba sistemul comunist,ba costurile mari ale ținutei!?!? S- a convenit ,că elevii să umble la școală în ,,ținută decentă”,dar fara a defini clar termenul decent! Apoi,copiii, tinerii copiază modelele din mediul extern: artiștii,participanții la unele parade…in ce privește părinții,aceștia sunt mult prea permisivi cu copiii lor!
buna ziua,
parerea mea este că, părinții sunt in mare parte ocupați tot cu telefoanele și cu fuga după bani. Vedem copiii doar după-masă s-au la sfârșitul săptămânii. Trebuie să acordăm mai mult timp copiilor si timp pentru familie.
Exista un trend… si anume, de toate problemele ce apar in sistemul de invatamant romanesc, in societatea romaneasca sunt invinuiti si scosi in fata pentru pedeapsa, doar profesorii!!!… Chiar si pentru vestimentatia indecenta de la scoala a elevilor tot profesorii sunt invinuiti!!!… In primul rand, in Statutul elevului nu este definit exact ce inseamna „vestimentatie indecenta”… si atunci expresia are sensuri diferite pentru profesor, pentru elev si pentru parinte… Sa se explice exact ce inseamna vestimentatie decenta in documentele scolare si astfel nu vor mai interpretari gresite!!!… Sa se prezinte exact in documentele scolare procedurile ce trebuie aplicate legal in cazul in care elevul refuza sa vina la scoala cu vestimentatie decenta, proceduri pe care sa le cunoasca atat parintele, dar si elevul, ca sa nu mai cada vina numai pe profesori… pentru ca mijloacele mass-media si-au facut un obicei de a critica profesorii continuu, ceea ce a dus la deteriorarea imaginii profesorilor in societatea romaneasca… Padure fara uscaturi nu exista, dar majoritatea profesorilor sunt bine intentionati si isi fac datoria cu zel, cu maiestrie pedagogica… insa nu sunt ajutati de legislatia scolara romaneasca existenta…
Trăim într-o societate de șmecheri, o societate profund coruptă în care oamenii supraviețuiesc ori fiind foarte deștepți și atunci ajung să ocupe funcțiile meritate (deși mulți oameni deștepți pleacă în afară dezamăgiți de nedreptățile din țară), sau sunt foarte inculți și refuză educația tocmai pentru că văd că cei care au pile sunt așezați în funcții călduțe. Copiii urmează tiparul acesta stabilit de 30 de ani, acești copii fiind ai celor care tot prin I corectitudine ocupă funcții bune. Se mai adaugă și tendința „specialiștilor” din ultima vreme care au accentuat importanță creșterii stimei de sine a copiilor, de multe ori fiind înțeleasă ca o creștere a aroganței, lipsei de respect față de orice și oricine, fără a înțelege că au și responsabilități și trebuie să respecte regulile cerute de anumite situații. Și una dintre aceste reguli este și adoptarea unei conduitei și a îmbrăcăminte decente în instituția numită școală. Așa cum judecătorii, polițiștii, doctorii, profesorii nu merg la serviciu îmbrăcați în pantaloni scurți și maiouri transparente fără sutien, nici copiii nu ar trebui să vină la școală îmbrăcați indecent. Sau poate pe viitor, ei așa vor merge și la serviciu, fiindcă li se permite orice acum. Vai de noi când vor ajunge adulți cu asemenea atitudine. Și ne vom mira de ce nu se vor integra pe piața muncii, de ce nu vor putea să respecte un program de lucru impus de angajator, sau un anumit achipament de lucru specific, sau anumite mustrări când nu își fac treaba. Și atunci să vă văd dragi părinți cum vă veți mai descurca cu ei. Dar, bineînțeles, tot școala va fi de vină, dumneavoastră doar i-ați adus pe lume și i-ați încurajat în orice, fie bun fie rău, că să nu sufere odorul.
Oare de ce colegiile cu tradiție au uniformă obligatorie? Sunt comuniști, sunt anacronici? Când vezi cum arata elevele și elevii de azi, te apuca groaza. Bretele și bustiere, adica multa piele și carne la vedere, turul pantalonilor pe la genunchi…Halal! Numai la carte nu le sta capul!
Educația se afla ascunsă undeva între tivul fustei și gulerul cămășii băgate în pantaloni..
Să fim serioși: dacă elevii și-ar pune toți uniformă, și-ar tăia unghiile, și ar veni la oră cu părul tuns regulamentar, am avea subit generații de genii? E greu de crezut. În schimb am avea niște adolescenți frustrați, rebeli în ascuns care ar învăța repede că nu contează ce gândești ci cum îți arăți glezna.
Educația nu este un cod vestimentar. Nu se predă la croitorie, și nu se prinde cu agrafe. Ea se formează în dialog în spirit critic în libertatea de a pune întrebări și de a greșii. Autoritatea profesorului nu se câștigă interzicând tricouri cu imprimeuri, și cercei în nas, ci provocând curiozitate, și respect. Și dacă elevul poartă blugi rupți iar tu reușești totuși să-l faci să înțeleagă de ce poezia lui Bacovia e mai profundă decăt pare, atunci ești profesor. Nu pentru că ai impus un regulament, ci pentru că ai inspirat
Cât despre unghii cu gel și gene false, da poate că sunt excesive. Dar sincer, unele eseuri de clasa a IX a despre Eminescu sunt mult mai false și nu le interzice nimeni.
Așa că înainte să dăm vina pe haine pentru lipsa de educație, poate ar fi bine să vedem dacă nu cumva problema e în cap nu în călcâiul gol!
„a greși”. Cu un singur i.
Typo
Mare adevăr. Ajungem iar la profesori care își rușinează elevii după cum se îmbrăcau. Nici acum nu pot uita.
Dar ce spuneți de mai puțin predat și mai multa apropiere de elev, de a îl aduce cu empatie înspre școală. Învațatul se poate face acum oriunde, modul de a gândi și de a te purta cu ceilalți o poate face un profesor.
De ce mergeai dezbrăcată la școală?!
Bună ziua!
V-aș ruga să lăsați astfel de comentarii, complet pe lângă subiect, care incerc doar sa discrediteze un argument pertinent, și în dreptul comentariilor care sunt de acord cu introducerea unui cod vestimentar mai strict, dar care au minim 2 greșeli gramaticale în fiecare frază.
Văd că doar la domnul de mai sus comentați, că nu e de acord cu dvs 😉
Noi suntem in uk ,insa cat de curand venim acasa , aici este uniforma …de ce in Romania nu se poate introduce uniforma cum era acu 20 30 ani ? asa copii nu mai vin imbracati indecent … Iar partea cu copii de bani gata este din cauza parintilor ,pt ca ei le dau nas si mereu daca au vreo problema …parintii intervin . In uk sunt o gramada de copii de „bani gata” si nu mai intervin parintii . Care invata de bn , care nu …pa si la revedere ! Aici parintii nu pot interveni cu pile ,bani , nu se duc cadouri, flori etc ; la sf de an poti sa duci o mica atentie ca semn de multumire ( o ciocolata , brelog ) …Dar ca la noi e ca la nimeni ,si asta doar din cauza coruptiei din tara !
Dar uniformele le stau in gat?!! Dar cerinte de a veni cu tinute decente?!! Nu vrea, chemat parintii la scoala. In Franta sunt deja scoli un program pilot pt reintroducerea de uniforme.
Uniforme facute de stat, din bumbac, pentru tara acelasi model, care sa se gaseasca in orice magazin universal, mol, magazin special de haine.
Nu acele uniforme facute pentru scoli diferite modele, de catre firme care sa dea partea directorului sau stiu si eu cui ca sa castie licitatia, sau ca sa faca discriminare intre copii gen eu sunt desteptul de la scoala … , tu esti prostul de la scoala … la fel cum este in prezent eu sunt bogat … tu esti sarac …
Gresit, uniformele sunt cheia de prestigiu si imagine a unei scoli. Din contra vestimentatia de firma aduce frustrari, discriminare intre copii.
„Educația nu înseamnă umplerea unui vas, ci aprinderea unui foc.” – Plutarh
În ultimii ani, spațiul public a fost frecvent animat de dezbateri privind atitudinea elevilor în școală, cu accent pe aspecte precum vestimentația, limbajul și gesturile considerate „neadecvate”. Articolul publicat pe platforma Edupedu („Elevii vin adesea la școală îmbrăcați neadecvat…”) reinflamează o temă mai veche: cerința de respect față de regulile școlii, exprimată adesea în termeni de disciplină vestimentară și conformism formal.
Dar respectul – în educație – nu este o problemă de cod vestimentar. Este o problemă de coerență sistemică și autenticitate umană.
1. Respectul se câștigă, nu se impune
Conform Art. 7 alin. (1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, „Învățământul are ca finalitate dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane”. Este imposibil de armonizat această finalitate cu o cultură organizațională bazată pe impunerea autorității formale, fără exemplu personal.
Elevii observă. Ei percep în timp real atitudinile, comportamentele și nivelul de implicare al profesorilor. Dacă aceștia lipsesc frecvent de la ore, nu utilizează manuale actualizate sau predau cu dezinteres, este iluzoriu să le ceri elevilor să respecte școala în mod autentic.
Respectul nu se cere, ci se oferă și se câștigă prin congruență între vorbă și faptă. Când elevul vede un dascăl pasionat, prezent, bine pregătit, exigența acestuia devine legitimă și respectul apare organic, nu forțat.
2. Cifrele tăcute ale realității: dezinteresul sistemic
Deși evit generalizările, trebuie spus deschis: în multe licee și școli din România, peste 50% din cadrele didactice nu mai reușesc să inspire respect prin conduita profesională. Este un diagnostic greu, dar necesar.
Lipsa manualelor pentru discipline esențiale (matematică, limba română, economie), absența unor instrumente digitale moderne de predare și faptul că evaluarea se face încă adesea arbitrar și formalist contribuie la erodarea respectului pentru instituția școlii în ansamblu.
Conform unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES, 2022), 42% dintre elevi consideră că profesorii lor nu sunt interesați de succesul lor educațional, iar peste 60% percep școala ca fiind „ruptă de realitate”.
3. Tradiție vs. relevanță
Educația nu este un ritual al aparențelor, ci un act de relevanță socială. A cere respect doar pe baza unui statut (profesor, instituție) fără a livra valoare educațională concretă este o formă de autoritarism simbolic.
John Dewey, părintele educației progresiste, afirma că „școala trebuie să fie un microcosm al societății democratice”. Într-o societate autentic democratică, respectul este reciproc, nu unilateral.
În același sens, Hattie (2009), în lucrarea Visible Learning, subliniază că impactul cel mai mare asupra performanței elevilor îl are relația profesor–elev, caracterizată de încredere, feedback constant și respect bilateral.
4. Concluzie: schimbarea începe cu adulții
Nu, nu blugii rupți, nu unghiile cu gel și nici tricourile scurte sunt miezul crizei din școala românească. Acestea sunt simptome, nu cauze. Adevărata problemă este pierderea relevanței și a încrederii în sistem. Iar pentru ca elevul să manifeste respect, trebuie să aibă în față un adult care merită acel respect: competent, pasionat, prezent.
A cere respectul elevilor în absența respectului acordat acestora – prin calitate, predictibilitate și exemplu – este nu doar ineficient, ci și profund nedrept.
Bibliografie selectivă:
Legea Educației Naționale nr. 1/2011, actualizată 2024
Hattie, J. (2009). Visible Learning: A Synthesis of Over 800 Meta-Analyses Relating to Achievement. Routledge.
Dewey, J. (1916). Democracy and Education.
IRES (2022). Percepția elevilor asupra calității învățământului românesc.
Zamfir, C., & Vlăsceanu, L. (coord.) (2003). Dicționar de sociologie. Ed. Babel.
Mulțumesc pentru incredere ! La dumneavoastră la ora ma voi prezenta in tanga fiind ca asa inteleg eu democratia si respectul !
Vă mulțumesc pentru reacție, chiar dacă este formulată într-un registru ironic și provocator. Tocmai asemenea reacții confirmă necesitatea clarificării unei idei esențiale:
Democrația nu înseamnă haos, iar respectul nu se exprimă prin absurd. Democrația presupune drepturi, dar și responsabilități. Iar respectul într-o comunitate educațională se construiește prin reciprocitate, nu prin caricaturizarea intențiilor celuilalt.
Când vorbesc despre faptul că „respectul nu se cere, ci se câștigă”, nu justific haosul, ci cer coerență între exigență și exemplu personal. Nu pledez pentru tanga la oră, ci pentru maturitate în ambele sensuri ale relației profesor–elev: profesorul să inspire prin profesionalism, elevul să răspundă prin atitudine adecvată.
Exemplul dumneavoastră este o hiperbolă. Dar în realitate, copiii vin la școală în trening nu pentru că sunt anarhiști, ci pentru că vin din familii modeste, pentru că școala nu mai este un spațiu al aspirației, ci uneori doar o obligație. A reduce totul la „îmbrăcăminte” e ca și cum ai analiza sănătatea unui om doar după culoarea pielii. E superficial și injust.
Democrația educațională înseamnă un cadru clar, aplicat echitabil, în care și profesorul, și elevul să se respecte.
Dar acest respect nu se impune prin sarcasm, nici prin uniformă, ci prin conduită, profesionalism, transparență și empatie.
În concluzie:
Dacă vrem ca tinerii să nu vină „în tanga” sau în „blugi rupți”, atunci profesorii să vină cu pregătirea la zi, cu orarul respectat, cu pasiunea vie. Asta este baza unei autorități reale – nu țipătul, nu ironia, nu regulamentul gol.
Vă mulțumesc încă o dată pentru reacție – sper ca data viitoare dialogul să nu fie între sarcasm și indignare, ci între argumente și soluții.
”Respectul nu se cere, ci se oferă” – d-nă, d-le părinte… Respectul este IMPLICIT față de anumite categorii de persoane. Elevii se pot certa și vorbi mai colorat – în glumă sau în serios – cu prietenii lor sau cu alți copii de vârsta lor, NU cu adulții, cunoscuți sau nu. Respectul poate fi pierdut – dar nu oferit numai în baza unor reguli de elev sau părinte inventate.
Se cheamă că elevul are 7 ani de acasă – politețea este poziția inițială, default, cum îi spun englezii. Nu invers.
Ia încercați să vă luați la ceartă așa, pentru că nu v-au câștigat respectul încă, cu niște polițiști în exercițiul funcțiunii, de exemplu. Să vedem ce iese.
Copilul trebuie să aibă respect față de oricine – chiar și față de colegii de aceiași vârstă, nu e nevoie să fie nesimțit pentru a fi ”cineva”. Iar până la urmă, dragostea de învățătură și interesul pentru propria educație începe acasă. Dacă părintele începe educația cu ”școala e proastă, nu te pregătește pentru viață, profesorii nu sunt demni de respect” – ce vreți să înțeleagă copilul?!
Mulțumesc pentru reacție. Înainte de toate, sunt complet de acord cu ideea că elevii trebuie să manifeste respect, că politețea este o valoare de acasă, iar înjuriile și obrăznicia nu țin de sistem, ci de educația de bază. Dar ceea ce am semnalat în replica mea anterioară e faptul că în educație nu putem porni analiza de la normă, ci de la realitate.
Normativ, da – copiii ar trebui să aibă „cei 7 ani de acasă”.
Realist, însă, mulți vin din medii dezorganizate, cu părinți plecați la muncă în străinătate, cu lipsuri emoționale și fără repere.
Școala devine, în aceste cazuri, unica șansă de reparentare simbolică. Iar aici nu mai funcționează apelul abstract la „respectul implicit”, ci doar relația autentică, câștigată, cultivată și întreținută de către adultul care are pregătirea, chemarea și energia de a forma caractere – nu doar de a livra lecții.
1. Respectul e implicit doar în societățile cu încredere instituțională ridicată
Într-un sistem educațional funcțional, da, respectul față de profesor este un „default social”. Dar în România actuală, avem:
– cea mai scăzută încredere în profesori dintre țările UE (Eurobarometru 2023),
– profesori slab plătiți, adesea cu 2–3 joburi,
– ipsă acută de pregătire pedagogică în peste 30% din cazuri la liceu (conform Raportului ARACIP, 2022),
– manuale lipsă și programe necorelate cu piața muncii.
În aceste condiții, e contraproductiv să cerem respect ca „implicație naturală”, când mediul în care acest respect ar trebui să prindă rădăcini este secătuit de sens și coerență.
2. Nu e corectă comparația cu poliția
Spuneți: „Să vedem dacă vorbim fără respect cu poliția”. Dar aceasta este o analogie greșită. Poliția reprezintă autoritate coercitivă, cu putere legală de sancțiune imediată. Un profesor, în schimb, nu e paznic, nu e gardian, ci model.
Rolul profesorului e de a influența prin puterea exemplului, nu prin frică.
Dacă un copil răspunde obraznic, nu pedeapsa este soluția imediată, ci reflecția sistemică: de ce nu a internalizat respectul? Unde e ruptura?
3. Educația începe acasă, dar școala are responsabilitatea de a continua
Afirmația „dragostea de învățătură începe acasă” e corectă doar în parte. Ea ascunde o capcană periculoasă: pasarea responsabilității exclusiv în curtea părinților. Dar sistemul de învățământ românesc este gratuit, obligatoriu și, conform Art. 2 alin. (3) din Legea Educației Naționale, „în centrul procesului educațional se află elevul”.
Dacă elevul e centrul, școala nu are voie să spună „nu e vina noastră că nu vine pregătit de acasă”. Ci trebuie să intervină compensatoriu, uman, diferențiat.
4. Respectul începe cu cel care e mai puternic în relație
Un copil e, prin definiție, vulnerabil. Un profesor, adult, calificat și cu autoritate instituțională, are întotdeauna inițiativa relației. Dacă aceasta e rece, distantă, bazată pe sancțiune și rușinare, nu putem aștepta o reacție caldă, pozitivă, implicată.
Este o lege fundamentală a psihologiei educaționale: relațiile preced învățarea. (vezi: Rita Pierson – Every child needs a champion, TED, 2013)
Concluzie:
Nu susțin nicidecum obrăznicia, nu relativizez lipsa de respect, nu disculp elevii care sfidează. Dar diagnosticul meu e sistemic, nu moralist. Respectul NU e o stradă cu sens unic.
Când profesorii sunt:
– respectați în sistemul lor (financiar, profesional, mediatic),
– bine pregătiți,
– pasionați și disponibili afectiv,
…elevii vor răspunde cu respect. Poate nu imediat, poate nu toți, dar cu siguranță majoritatea.
Total deacord cu ce spuneti, dar veniti si cu solutii 😀 si mai mult, solutii ce acopera toate unitatile de invatamant si componentele sale. Spre exemplu, eu sunt cadru didactic intr un sat la 50 km de oras, cand am ajuns acolo, 30% copii cu CES nedescoperiti de parinti, necontrolati, fara un diagnostic, fara vreo urma de intrebare ca acel copil ar avea o problema din partea celor de acasa. Copii ce nu pot mentine nivelul clasei, bineinteles, in conditiile astea, invatatorul adapteaza cum poate curriculum, clase simultane si tot tacamul. Ok, daca acesti elevi nu ar fi “integrati” in scoli de masa fiindca ne este noua, cadrelor didactice, greu, intr adevar, si ar merge la scoli speciale, ce s ar intampla ? Unde ar merge toti la scolile speciale care exista, care repet sunt la 50km de oras ( 30 lei un bilet de autobuz dus intors-pentru niste parintii care nu au buget sa traiasca o luna). Numarul de elevi pentru o clasa, sunt deja la simultane 2 cu 2, ar ramane 15 elevi in 4 clase simultane, de toti. Si atunci ar fi mai usor de abordat situatia ? Nu. Este sansa lor de integrare, pe care nu trebuie sa le o luam. Pana sa avem dreptul sa cerem parintilor sa isi redirectioneze copilul la o scoala, sa l desparta de familie 5 zile pe saptamana, sa locuiasca la internat… pentru ca este SPECIAL, trebuie sa ne gandim si la faptul ca nu doar in educatie sunt probleme, si nu doar din pricina lor sta situatia astfel. Alt exemplu, ca sa reusesti sa ai o documentatie oficiala necesita mult timp, pe langa bani. Programarile merg foarte greu, lipsa de personal si de seriozitate, in orice institutie, comisii peste comisii; si multe ar mai fi de adaugat dar ma opresc aici.
Poate n-ați avut timp să aflați că într-unul din zilnicele (poate de mai multe ori pe zi) interviuri date de ministru, dânsul a spus că vrea ca școlile să fie comasate, iar elevii – chiar de nivel primar sau gimnazial – să meargă într-o școală / campus unde sunt concentrate resurse și ”profesori mai buni”, fără să mai fie nevoie să facă drumul spre școala de proximitate.
Ce dacă pleacă de acasă de luni până vineri și stă la internat?! Asta creează caracter.
Asta era pentru copiii fără cerințe speciale – practic pentru toți elevii din învățământul de masă. Nu știu dacă d-l ministru are cea mai mică idee câți copii cu CES recunoscut sunt ”integrați” în învățământul de masă.
Elevii vin imbracati ciudat,dar li se fac observatie doar preferential (CNMN Arad).Daca mama si tata merg la scoala sa vorbeasca cu dna directoare,elevul poate sa faca ce vrea,ba din contra,are si note preferentiale.Se mai si lauda ,ca ce pot parintii sa rezolve.Pana una alta sa incerce sa fie corecti si abia atunci pot sa aiba autoritate in fata elevilor.Din moment ce ce fac discriminari,nu poti sa-i privesti cu respect.
Cum sunt îmbrăcați moral contează mai mult! Oricum lasă de dorit cei 7 ani de acasă inclusiv aceiaşi ținută morală a celor care le sunt „părinți”. Aşa părinți, aşa copii. Ce se naşte din pisică tot şoareci mănâncă. E prea târziu pentru orice schimbare. Vom asista pe an ce trece şi la decăderea morală, cea vestimentară e depăşită oricum, nu le mai aduce satisfacție celor aflați în „centrul educației”. Atunci să vezi!! Va veni şi clipa aceia curând.
Mai bine profesorii să se concentreze pe actul de educație în sine, decât cu cr vin elevii îmbrăcați la școală. Un copil care vrea sa învețe învață indiferent de cum e imbracat. Dar atâta timp cât a em profesori care alta preocupare nu au decât cum vin copii îmbrăcați și machiați o sa iasă din școală numai tâmpiți care cred că Pământul este plat și care votează extremiști gen Georgescu Simion
A venit căldura săptămâna asta, fiind pățiți deja am trimis în mod explicit părinților o informare (că ei nu verifică prognoza meteo) tocmai ca să se asigure că elevii vin la școală îmbrăcați pentru temperaturile prognozate, dar nu pentru plajă. Am avut deja câteva fete cu pantaloni scurți din care le ies fesele (nu când se apleacă, tot timpul), sau top-uri super-mulate ca să se vadă foarte, foarte bine ce e de văzut (fetele au 14-15 ani) și pantaloni scurți din croșet, sub care purtau tanga (cele de la liceu). De bluze sub sân cu buricele goale nu mai zic nimic. (Oricum e la modă mai nou să vii cu piercing în nas sau buric, probabil părinții au plătit pentru astea.)
Nu zic nimic de machiaj, e treaba lor, cât timp nu se boiesc pe toată fața.
Veniți dvs și predați în locul nostru în clasa cu eleva cu pantaloni croșetați, când băieții sunt TOȚI fixați pe banca respectivei mai rău decât câinele lui Pavlov iar celelalte fete (nu foarte departe ca stil de îmbrăcăminte, dar măcar fără haine practic transparente) sunt ocupate să șușotească despre colega lor. Afară din clasă nu-i poți da, că le încalci dreptul la educație, regulamentul prevede ținută decentă la școală, dar pare să li se aplice doar profesorilor, că elevii au doar drepturi, orice sancțiune aplicată e practic anulată până la final de an, pe foarte mulți nu-i impresionează scăderea notei la purtare, iar ca să-i exmatriculezi e practic necesar să fi încercat/reușit să omoare pe cineva.
Deci?
profesorul se concentrează și .. vorbeste singur.
copiii stau pe tiktok și urmăresc fashionistele , influiensării meicapartistele
Aveți perfecta dreptate. Din păcate încă de la prescolar și apoi la primar trebuie pus accentul pe ținută.
Sunt profesor de Educație Fizica si Sport și sunt satul de aceste tinute,par vopsit la pregătitoare,codite,apoi cu cât înaintează din ce în ce mai rău, părinții nu reacționează la catalogul electronic învățătorii sunt acapararti de problemele școlare încât educația care este cea mai importanta o lasă puțin deoparte.
Domnul ministru critica dascalii ca dau teme…ce va face daca le mai si spun profesorii elevilor cum sa se imbrace??!!!
este normal ca in primar sa se dea tema cca 50 de exercitii la matematica de pe o zi pe alta? cum le intelege si cum le asimilează elevul?
exista note la purtare
N-ai sa vezi. Vorba lui Piedone: fiecare elev are o „familie”. Si familia are drept de vot. Si cu asta am spus totul.