Elevii vor susține evaluarea de la clasa a VI-a miercuri și joi, săptămâna aceasta. Testele primite în 2019, ultima dată când a fost organizată testarea națională

14.891 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VI-a începe miercuri, 12 mai, cu testul de Limbă și comunicare, urmat de testul de Matematică și Științe ale Naturii pe 13 mai, potrivit calendarului Ministerului Educației. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat pe 29 aprilie că evaluarea se va susține cu prezență fizică, indiferent de rata de incidență din localitate.

Rezultatele copiilor la evaluarea de la clasa a VI-a nu vor fi trecute în catalog, nici nu vor fi făcute publice, ci vor fi comunicate fiecărui părinte în parte de către învățător. Evaluarea de anul acesta va servi un rol important pentru a înțelege care este nivelul pierderilor generate de peste un an de pandemie în care școala online a alternat cu cea în format fizic.

Scopul evaluării de la clasa a VI-a este de a vedea în ce măsură copiii și-au însușit informațiile prevăzute în programa școlară, dar și de a le da o primă idee asupra liceelor sau școlilor profesionale care le-ar fi cele mai potrivite.

Calendar Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a 2021
  • 12 mai 2021: Limbă şi comunicare
  • 13 mai 2021: Matematică şi Ştiinţe ale naturii

Evaluările Naționale de la a II-a, a IV-a și a VI-a nu au fost organizate anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus. Amintim că pentru aproximativ două luni de zile, din martie până în mai, în 2020 a fost stare de urgență pe tot teritoriul țării, toți copiii au stat acasă și au început școala online, iar testele, simulările și examenele naționale au fost suspendate în primăvara anului trecut.

Astfel, ultimele evaluări susținute de elevii de clasa a VI-a au fost în 2019, iar mai jos puteți consulta subiectele primite atunci.

Subiecte Matematică și Științele Naturii clasa a VI-a 2019:
Subiectele Limbă și comunicare clasa a VI-a 2019:

Sursă foto: Pixabay

Citește și:
Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2021 se vor susține cu prezență fizică, în luna mai, la fel ca pretestările PISA / Sorin Cîmpeanu: Am obținut participarea cu prezență fizică, indiferent de clasă și rata de incidență, pentru toți elevii care fac cursuri remediale
Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi susținute digital în 2023-2024 – a anunțat subsecretarul de stat din Ministerul Educației Jean Badea: În câțiva ani să transferăm toate examenele în zona digitală
Sica Șerban, profesoară la sat: Lecția mea din ultimul an a fost să profit de fiecare moment când sunt cu ei față în față, la clasă / Ar trebui făcute evaluări naționale la toate clasele, la finalul școlii online


1 comment
  1. Cata nerușinare!
    Nivelul „pierderilor” generate de pandemie???
    Nivelul uitării materiei de către elevii de clasa a sasea, după vacanta forțată de 4-5 săptămâni în care Ministerul Educației i-a bagat obligatoriu.
    Pedagogic era ca în aceste condiții de vacanta îndelungată, în care elevii au uitat și ce stiau,sa nu se dea evaluare nationala.
    Dar scopul este sa ii oblige pe profesori sa facă acele ore….. „remediale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectorul școlar general din Timiș, după ce patru inspectori și opt directori de școli din județ au demisionat: Dacă vrem ca țara să meargă într-o direcție a dezvoltării, trebuie să investim în educație, nu să negociem cât le dăm școlilor / Directorii sunt copleșiți de volumul foarte mare de muncă, ei sunt profesori, nu specialiști în contabilitate sau în legislație

Mesaj de protest al inspectorului școlar general din Timiș, Aura Danielescu, după ce patru inspectori școlari și cel puțin opt directori de școli au demisionat din funcțiile pe care le…
Vezi articolul

BREAKING Un cercetător rus care pretinde că dacii se trag din slavi a primit interdicție de intrare în România. El urma să promoveze teza că limba română nu are nici o legătură cu limba latină

Autoritățile române i-au interzis intrarea în România cercetătorului rus A.I.Umnov-Denisov, care venise să țină o conferință despre descendența slavă a dacilor. Acesta a fost trimis înapoi în Rusia de pe…
Vezi articolul

Vineri, după cursuri, elevii și copiii de grădiniță intră în vacanța de toamnă, cu durata de o săptămână. Până mâine, diriginții și învățătorii pot trece în catalog prima notă la purtare

Cursurile primului modul se încheie vineri, 24 octombrie, iar vacanța de toamnă are durata de o săptămână, de sâmbătă, 25 octombrie, și până duminică, 2 noiembrie, conform structurii anului școlar…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

Proiectele de planuri-cadru pentru liceu, apreciate de Federația părinților, Consiliul elevilor și Coaliția pentru Educație. Aceasta din urmă susține că regăsește propuneri ale sale în document / Nicio critică la adresa proiectelor discutate public, de care Ministerul Educației s-a lepădat

Proiectele de planuri cadru pentru liceu, despre care Edupedu.ro a scris în ultimele două săptămâni, sunt apreciate, ca “variantă de lucru”, de Consiliul Național al Elevilor și de Federația Națională…
Vezi articolul