Elevul de 16 ani de la Colegiul „Ion Creangă“ din București, acuzat de tentativă de omor calificat la adresa profesoarei sale, rămâne în arest preventiv, a decis Curtea de Apel

2.130 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, contestația formulată de elevul de 16 ani de la Colegiul Naţional „Ion Creangă“ din Bucureşti, care a atacat cu un cuţit şi a rănit-o pe profesoara lui de limba japoneză, împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Informația a fost publicată de Agerpres. Astfel, decizia definitivă este de rămânere în arest preventiv. Elevul este acuzat de procurori de tentativă de omor calificat.

Potrivit Codului penal, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal pentru faptele sale. Dacă minorul are vârsta între 14 şi 16 ani, el răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ, mai scrie sursa citată.

Acuzaţiile în acest caz sunt de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Incidentul s-a produs la mijlocul săptămânii trecute, după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test. Când a ajuns în dreptul băncii unui elev, acesta a scos un cuţit din rucsac şi a atacat-o în zona gâtului. Profesoara a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Anchetatorii susţin că elevul a premeditat atacul şi a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze.

„La data de 05.04.2023, în jurul orei 12,30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din municipiul Bucureşti, începuse ora de predare la clasa a X-a şi împărţea foile cu teste către elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară. Inculpatul a premeditat săvârşirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit. Din modul în care a acţionat, lovind victima cu o armă cu potenţial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acţiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard“, spun procurorii.

Parchetul Capitalei precizează că elevul a purtat şi folosit un cuţit într-o instituţie de învăţământ, iar prin violenţele exercitate asupra profesoarei în faţa colegilor de clasă a tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând sentimente de teamă, indignare şi insecuritate.


3 comments
  1. Nu stiu ce s a intamplat cu acest copil ,nu sunt psihiatru ,nu sunt psiholog ,nu sunt parinte ,nici nu provin dintr o familie mixta !respectiv musulman si orodox !
    Dar acest gest putea sa insemne o greva sau protest!Profesorii din Romania nu proteseaza pentru nimic!
    Nu protesteaza pentru elevi!
    Nu protesteaza pentru manuale!
    Nu protesteaza pentru egalitatea de sanse !
    Nu protesteaza pentru conditii de lucru !
    Nu protesteaza impotriva directorilor pusi aiurea!
    Nu protesteaza impotriva nedreptatii!
    Probabil ca nu protesteaza din cauza ‘scarbei’,’delasarii ‘,inculturii ‘,’nesimitirii ‘,’tupeului ”ignorantei !’Acest drum dintre Ana si Caiafa ,al clasei politice cu singurul domeniu care trebuie sa fie prioritate!
    ‘Romania Educata ‘ s a transformat dintr o data in Romania drogata !

    1. eu zic sa te uiți puțin în trecutul recent și îndepărtat și vei observa că au protestat întotdeauna și numai pentru burtile și buzunarele lor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii claselor V-XI pot face cursuri online asincron, adică nu vor fi conectați simultan, ci vor primi sarcini de lucru individuale, în perioada 10-16 iunie 2025, în timp ce absolvenții de liceu susțin probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2025

Absolvenții de liceu susțin marți, 10 iunie, proba scrisă la Limba română din cadrul examenului de Bacalaureat 2025. În acest context, elevii celorlalte clase din liceele desemnate centre de examen…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Schimbare de tactică a sindicatelor FSLI, care se implică în dezbaterea pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu și anunță întâlniri cu profesorii, directorii și inspectorii școlari în 20 de orașe – lista / Hăncescu: Nu putem să facem schimbări din pix, din faţa unui birou, dacă nu mergem direct în faţa profesorilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunță o „Caravană națională de consultare privind planurile-cadru pentru liceu”. Într-un comunicat de presă FSLI, cea mai mare organizație sindicală din Învățământ, scrie despre „un…
Vezi articolul