Elevul de clasa a VIII-a care și-a agresat diriginta a fost reținut, luni seara, de polițiști

3.357 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Elevul din clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, care a făcut gesturi obscene la ore, iar apoi şi-a agresat diriginta a fost reţinut, luni seara, de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, transmite Agerpres.

„Ca urmare a cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi în baza probatoriului administrat, faţă de tânărul de 15 ani a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în vederea executării măsurii. Precizăm faptul că tânărul a fost testat cu privire la posibila prezenţă a substanţelor interzise, rezultatul fiind negativ”, a arătat, luni seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Potrivit sursei citate, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a anunţat, luni, că un elev de clasa a VIII-a din Târgu Mureş a fost condus de două ori la poliţie după ce s-a urcat pe un dulap în timpul orelor de curs şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic, iar la două ore după incident ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele dirigintei clasei.

Astăzi, 11 martie, în jurul orei 10,00, poliţiştii au fost sesizaţi în mod direct de către reprezentanţii unei unităţi de învăţământ din Târgu Mureş cu privire la faptul că, în cadrul unei ore de curs, de la clasa a 8-a, s-ar afla în derulare un posibil conflict. Poliţiştii de ordine publică (proximitate), alături de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară s-au deplasat la faţa locului, stabilind faptul că un elev de 15 ani, din clasa a 8-a, s-a urcat în timpul orelor de curs pe un dulap şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic. Tânărul a manifestat un comportament necooperant faţă de poliţişti, fiind imobilizat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, unde a fost invitată şi mama acestuia, pentru clarificarea stării de fapt şi lămurirea situaţiei„, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.

IPJ Mureş a precizat că tânărului i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, cu amendă, în valoare de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

„În jurul orei 12.35, poliţiştii au fost sesizaţi de către reprezentanţii aceleiaşi unităţi de învăţământ cu privire la o faptă de agresiune. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare. Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie alături de părintele său, în vederea continuării cercetărilor şi luări măsurilor legale care se impun”, a precizat IPJ Mureş.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a precizat că elevul a fost sancţionat de nenumărate ori, din cauza comportamentului său.

„La refuzul şi limbajul injurios, doamna director a rugat elevii să iasă din clasă împreună cu d-na profesor şi să meargă în laboratorul de specialitate. În acest timp, elevul în cauză şi-a aprins o ţigară, aşezându-se pe pervazul geamului, laboratorul fiind situat la etajul II. A fost apelată atât Poliţia de proximitate, cât şi Serviciul de urgenţă 112. La sosirea echipajului de poliţie, elevul din clasa a VIII-a se afla la nivelul parterului, iar după o răbufnire violentă, a fost încătuşat şi dus la maşina de poliţie. La colegiu s-au prezentat angajaţii de la Poliţia de proximitate şi siguranţă şcolară, pentru a lua declaraţii. După plecarea acestora, elevul s-a întors împreună cu mama lui, au aşteptat-o pe doamna dirigintă pe hol, au ameninţat-o cu moartea şi într-o răbufnire violentă, elevul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri. A fost apelat din nou echipajul de poliţie prin dispeceratul 112 şi l-au ridicat pe elev împreună cu mama lui. Doamna dirigintă a fost transportată la IML şi SMURD”, a arătat inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Paula-Maria Dărăban, într-un comunicat de presă.


14 comments
  1. doamna ministru Deca, oare ce masuri va sugera?

    1. Tovarășa ministru Deca nu va lua nici o măsură, căci în curând avem alegeri, iar în cazul câștigării lor de către PSDNL, are promisa funcția actuală.

    2. De elevul cu spray paralizant la el, de acum câteva săptămâni, se mai aude ceva?

      De cei doi elevi morți la internatul din Odorheiul Secuiesc prăbușit peste ei, se mai aude ceva?

      Aveți răbdare câteva zile, se pune batista pe țambal și în cazul ăsta.

  2. Ei și? Pariez că marți seara infractorul minor va fi eliberat. Și îi va râde in nas profesoarei și celorlalte cadre didactice, căci nu va păți nimic. Doar trăim în România iohannista și pesedista.

  3. Dacă Biroul de Siguranță Școlară e o instituție care doar ține cuvântări prin săli ale CCD-ului, nu.aplică vreo sancțiune, nu impune legal vreun cod de etică, de comportament și conduită, atunci trebuie desființat!
    E clar că e inutil și consilierul școlar care lipește inimioare pe tablă, face o poză să dea bine la raport, și Jandarmeria care doar caută registrul dimineața să noteze repede că ziua a fost” fără evenimente”, și Comisia antiviolență! Amenzi date părinților, Școala de corecție reînființată!

    1. Cei șapte ani de acasă stau la baza unei educații. Prin urmare părinții ar trebui sa fie sancționați serios ptr asemenea derapaje. Avem de-a face cu generația care are doar drepturi ,despre obligații nici nu se pune problema. Până când?Până unde?

  4. https://youtu.be/6vT65DEcbbw?si=p7_3dEK3hOXpNT6O

    Aș putea garanta că nici acum NU se va aplica mult trâmbițata exmatriculare.

    Va primi probabil media 6 la purtare cât sa nu rămână repetent.

    Nu ar fi surprinzător să aflăm că și celelalte abateri anterioare au fost girate si protejate de sancțiuni de un protector sus pus. Sau că au fost anulate după 8 săptămâni.

    Îngrijorător este că și colegii par la fel de serioși ca el dacă citiți comentariile lor la imaginile audio video.

  5. Câteva ședințe de consiliere și e ca nou. Că doar nu o să pedepsești copilul, să îi zgudui încrederea în sine. Sau să îl exmatriculezi, Doamne ferește! Abia când va împlini 18 ani poate merge la închisoare, acum e mic și nevinovat, un îngeraș de copil. Bănuiesc că vina e a școlii și de data asta. Cine știe ce i-au făcut profesorii școlii, insuficient pregătiți din punct de vedere psiho-pedagogic.

  6. ,,Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a precizat că elevul a fost sancţionat de nenumărate ori, din cauza comportamentului său.”

    Asta spune tot. Nu mai e nevoie de alte comentarii

  7. este incredibil! câte atribuții au! zilnice, unele.
    https://b.politiaromana.ro/ro/structura/servicii-centrale/serviciul-siguranta-scolara

    Este prima oară când aud de ei. unde au stat ascunși până acum, de ce nu s-a scris despre ei că nu și-au făcut treaba în toate cazurile diverse de abuzuri prin scoli, inclusiv de ex. in cel cu copilul violat?
    țara asta e hilară! sute de instituții care există doar ca sa primească cineva salariu (și apoi pensie).

  8. Ferească Dumnezeu. sper că nu aflăm că e minor și nu poate răspunde penal.
    nu am auzit în viața mea de „poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară”

    1. de ce sa se deranjeze domnii polițiști ?
      Pentru violuri , bătăi și droguri avem profesorii care trebuie sa se ocupe .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Viceprim-ministrul Tánczos Barna spune că în afară de Educație „în celelalte sisteme sunt relativ puține reforme” făcute de Guvernul Bolojan și ar vrea schimbarea sistemului „reformat” de plata cu ora: Dacă echilibrăm acest raport al orelor petrecute la catedră și orele de pregătire pentru predare, eu cred că este un lucru bun

Măsurile adoptate în Educație au fost „singurele reforme reale” luate de Guvernul Bolojan în primele trei luni de mandat, alături de pachetul de taxe și majorări fiscale, potrivit declarațiilor viceprim-ministrul…
Vezi articolul
Planuri-cadru 2025

Daniel David: Nu susțin introducerea în curriculum a unei discipline cu numele „educație sexuală” pentru că generează discuții ce nu mai pot fi controlate științific / Aș vrea să poarte numele de educație pentru sănătate și să fie prinsă în alte discipline

Ministrul Educației Daniel David spune că nu susține introducerea în curriculum a unei discipline cu numele „educație sexuală” pentru că „generează discuții ce nu mai pot fi controlate științific”. Daniel…
Vezi articolul

Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că se va alătura joi, 9 octombrie unui protest ce va avea loc în fața clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor critică autoritățile pentru lipsa transportului gratuit pentru elevi din 19 județe: Elevii se află într-o situație dificilă și derutantă, mai ales dacă provin din medii defavorizate și nu își permit abonamentele de transport

Consiliul Național al Elevilor (CNE) critică autoritățile pentru că elevi din 19 județe nu mai primesc abonamente gratuite de transport pentru a ajunge la școală: „Elevii se află într-o situație…
Vezi articolul

Participanții la etapa județeană a Olimpiadei de matematică au dreptul să își vadă lucrările după contestații, potrivit unei adrese a Ministerului către Inspectoratul Școlar București

Participanții la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) au dreptul să își vadă lucrările după contestații, conform unei adrese a Ministerului Educației (ME) către Inspectoratul Școlar al Municipiului…
Vezi articolul