Profilul cel mai răspândit de elev român „cu potențial” de creștere excelentă arată cam așa: copil receptiv, cu atenție bună, dar oscilantă pe sarcini repetitive, interesat de nou și flexibil în trecerea de la o cerință de lucru la alta, sociabil, foarte motivat de reflecția sa în ochii celorlalți, cu capacitate medie și bună de abstractizare, cu limbaj în dezvoltare, dar eficient în transmiterea ideilor, dinamic; îi place să construiască, să lucreze în echipe cu alți copii, spontan, creativ și intuitiv.
Cu toate astea, școala și stilul nostru de a construi deprinderi și forma competențe, îl văd pe acest copil ca „superficial, neatent, scrie cu greșeli, nu-și citește textul problemei cu atenție, deranjează uneori ora. Copil de nota 6-7 sau mai jos.”
De ce?
- Nu avem o „inginerie” metodică de a scoate „potențialul” natural din acești copii. Îi evaluăm în relație cu un mod de predare expozitiv, teoretic, bazat 90% pe exercițiu repetitiv.
- Nu avem momente-tampon în procesul de predare-învățare – adică acele 2 săptămâni de fixare a unui concept sau deprindere până la trecerea către altul nou. Nu știm să așteptăm din urmă pe toți, să sedimentăm înțelegerea, să creăm momente de triumf pentru toți. Foarte puțin timp pentru recapitulare, evaluare formativă, reciclarea informației vechi și integrarea ei în nou.
- Avem o cultură motivațională bazată pe blam sau pe „te-am prins că n-ai învățat”. Cu cele mai bune intenții, atunci când îi corectăm sau indrumăm, inserăm în cuvintele noastre, fără să știm, otrava propriilor dezamăgiri și frici. Nu suntem optimiști în legătură cu viitorul lor, suntem mai mult anxioși sau nemulțumiti etern.
- Ne e teamă de „metodele noi” care plac acestor copii enorm pentru că nu știm încă să lucrăm simultan, pe dedesubtul acestor scenarii moderne, cu o bună planificare și monitorizare a progresului copiilor. Nu știm să creăm planuri remediale sau de accelerare. Nu știm să punem stofă nouă peste o căptușeală clasică, rezistentă.
- Nu ințelegem că modul de operare a minților umane se schimbă de la o generație la alta și că nevoile acestor copii, oricât de incomode reflexelor noastre de adaptare, fac parte din creșterea organică a lumii. Nu are sens să dăm vina pe familii, tehnologii și relativizarea valorilor. Trebuie să acceptăm ceea ce este.
La ceea ce este – mult și extraordinar potențial uman cu alte nevoi de scenarii în învățare – noi oferim o inginerie pedagogică atât de rigidă, funcționărească, secretarială, birocratică în spirit – că ajungem încă din clasele I și a II-a să aruncăm la gunoi multe minți bune. Ne învățăm programatic, de mici, copiii – că sunt proști, slabi, neconformi.
Când, de fapt, noi suntem așa.
Textul a fost scris de Oana Moraru pe contul său de Facebook. Cine este Oana Moraru:
Oana Moraru este fondator și manager al Școlii Helikon din Călărași, este absolvent al Liceului Pedagogic și al Facultății de Litere din București, consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar, are 20 de ani de experiență la catedră și a fost membru al grupului de experți pe curriculum constituit în 2016 la nivelul Ministerului Educației.
Citește și:
-
Există copii care nu pot pricepe matematica? Plus: De ce sunt asiaticii buni la matematică – Dragoș Iliescu, psiholog și expert în testare
-
Matematica din clasele I-IV, mai grea ca pe vremea părinților? Claudia Chiru, învățătoare: Informațiile sunt aceleași, mai grea este formarea profesorilor. Inspectorii, metodiștii vin să sancționeze și să umilească
-
Matematica în viața unui copil: etapele fizice și cognitive de dezvoltare a copiilor între 0-7 ani
Matei Pop
Redacția
Mihai Peticilă
G4Media.ro
1 comment
Nu prea poți vorbi de inventivitate la o persoană care nu are instrucție minimală într-un domeniu. Dacă chiar vrem cu adevărat să dezvoltăm spiritul critic și de inventivitate, atunci ar trebui ca aceste faze să fie planificate la sfârșitul unei minime perioade de acumulări, de instrucție, respectiv, la finalul fiecărui semestru să fie dedicat acestui scop o perioadă de 1-2 săptămâni ( recapitulare, fixare, critică și inventivitate ).